Revedere de suflet, după 25 de ani, la Liceul Nicolae Bălcescu (Brătianu)

Luni, 29 Septembrie 2014 13:32

Sâmbătă, 27 septembrie 2014. Am plecat spre Piteşti la prima oră a dimineţii. De abia aşteptam să mi revăd colegii cu care am trăit împreună fiecare bucurie sau tristeţe ce ne înconjura pe parcursul celor 4 ani de LNB. Sunt copleşit de emoţii, cu cât mă apropii mai mult de Piteşti, de liceu, de ora festivităţii ... Au fost anii primelor iubiri, ai primelor plimbări în doi, ai primelor vise cu privire la ceea ce ne doream să facem şi să fim după liceu ... Ce frumoasă era viaţa la LNB!
Când mă gândesc cum au trecut aceşti 25 ani, îmi este greu să-i cataloghez că au fost frumosi, urâţi, înceţi, repezi... Pur şi simplu, au fost minunaţi!
Mai acum 5 ani îmi revedeam o parte din colegii de clasă, dar şi de liceu, din aceeaşi promoţie. Aveam capul plin de amintiri şi încercam să mă bucur de fiecare clipă a revederii. Acelaşi simţământ îl aveau şi ceilalţi colegi. Era o emoţie generală. Şi totul parcă a trecut prea repede atunci.
Acum, la Revederea de 25 ani, am şi mai multe emoţii, deoarece de ceva timp tot cotrobăi prin cutia cu amintiri, unde am găsit pozele alb-negru şterse de trecerea vremii, scrisorile şi mesajele scrise la sfârşitul liceului,  jurnalul clasei,  albastra cămaşă plină de urările colegilor.
Am regăsit o poezie scrisă în acei ani de o colegă de liceu, ce conţinea următoarea strofă:

„Pe atunci, oricine mă-ntreba:
’La ce liceu eşti, măi ... Popescu?’
Simţeam cum inima-mi creştea;
Spuneam, c-un glas ce tremura:
Sunt la Bălcescu!”

Chiar dacă denumirea liceului a fost schimbată între timp, am rămas tot LNB-ist. Şi sunt mândru de acest lucru!
Am ajuns. Curtea liceului este plină, parcă mai plină decât acum 5 ani. Mă simt iarăşi licean, pătrunzând în sala de clasă şi aşezându-mă în bancă. Este minunat să-ţi împărtăşeşti realizările din aceşti ani cu colegii tăi, dar mai ales să-ţi reamintești de momentele extraordinare întâmplate în anii de liceu. Oare atâtea s-au întâmplat? De unele îmi aduc aminte, dar, uff, câte amintiri au fost aproape uitate. Timpul trece încet, încet şi lumea noastră plină de amintiri nu se mai termină. Şi nu se va termina prea curând.
Stau şi mă uit cum în mersul anilor aceştia de la terminarea liceului, unii colegi şi profesori s-au pierdut. Au rămas amintirile despre ei, acele clipe memorabile petrecute împreună.
... poză de grup, şampanie, îmbrăţişări, petrecere, cărţi de vizită, urări pentru revederi viitoare
Am lăsat în spate liceul, Piteşti-ul şi mă întreb: „Cum, iarăşi a trecut? Când?”. Mi-am mai adus aminte de câteva momente extraordinare petrecute în anii de liceu alături de colegii şi profesorii mei. Poate le voi împărtăşi la următoarea întâlnire ...
LNB’89 – Fac parte dintr-o generaţie minunată, plină de dorinţe la vremea absolvirii, cu foarte multe realizări de-a lungul anilor care au trecut. Sunt mândru că la unele lucruri am contribuit şi eu, prin munca mea, din aceşti ani.
Revederi cât mai multe împreună!