Uluitor! Blocul G1 din Războieni, transformat, pentru un timp, în hotel pentru prostituție

# ”Peștii” au exploatat sexual minore ca să-și poată cumpăra ei mobilă

Pentru exploatarea sexuală a două minore din orașul Scornicești au fost cercetați penal de către Serviciul Teritorial Pitești al DIICOT și trimiși în judecată Andrei Neluța, Bâncă Ion și Feraru Daniel-Constantin, la începutul acestei luni. Andrei Neluța împreună cu Feraru Daniel au reușit să o recruteze, în Scornicești, pe minora Gabriela H., iar pe o altă minoră, Adina I., o recrutaseră anterior. După ce și-au finalizat campania de recrutare a celor două minore, aceștia s-au întors în Pitești, unde s-au cazat la un soi de mini-hotel, amenajat la parterul blocului G1 din Războieni. Odată instalați, le-au pus pe cele două minore la produs, procurându-le clienți prin intermediul anunțurilor publicate la mica publicitate, într-un cotidian local. Cei doi proxeneți, Andrei Neluța și Feraru Daniel-Constantin conveniseră să-și împartă banii în felul următor: cei încasați de la clienții Gabrielei îi lua femeia, iar cei de la clienții Adinei îi lua bărbatul. După vreo săptămână, Feraru a închiriat un apartament în cartierul Tudor Vladimirescu, unde minorele au continuat să se prostitueze în folosul celor doi proxeneți, însă, la un moment dat, din cauza unor neînțelegeri cu privire la împărțirea banilor, Andrei Neluța și-a luat fata pe care o exploata, pe Gabriela H., și s-au mutat într-o garsonieră închiriată, în Războieni, separându-și astfel „business-ul” de cel al lui Feraru. Nu a durat mult șederea lor în această locație, pentru că proprietarul garsonierei le-a evacuat pe amândouă, pentru neplata chiriei. Așa că Neluța Andrei și minora Gabriela s-au întors în apartamentul închiriat de Feraru Daniel, unde și-au continuat activitățile la fel ca și până atunci.

Prostituata minoră și-a jefuit clientul în timp ce acesta dormea

După o vreme, pe la sfârșitul lunii mai, anul acesta, Neluței Andrei i-a suflat la ureche un cunoscut de-al ei cum că în barul Havana, din Războieni, ar fi venit un client plin de bani. Imediat ce a prins de veste, s-a prezentat în bar cu cele două minore, Gabriela și Adina, și i-a propus clientului plin de bani, Angelescu Gheorghe, să facă sex pe bani cu oricare dintre cele două fete. Acesta a ales-o pe Gabriela H., pentru prețul de 400 de lei, negociat cu matroana Neluța. Mulțumit de prestația fetei și, pentru că matroana îi sugerase că poate beneficia de serviciile tinerei oricând dorește, Angelescu a plătit-o și în noaptea următoare, pentru a întreține relații sexuale cu ea. În cea de-a treia noapte, lucrurile s-au petrecut la fel, cu o singură excepție. Dacă în primele două dăți nopțile de amor s-au desfășurat acasă la cel care îi dăduse Neluței informația despre clientul bănos, în cea de-a treia noapte partidele de sex s-au petrecut la mini-hotelul de la parterul blocului G1 din Războieni. După ce a încheiat partida de amor cu Gabriela, Gheorghe Angelescu a adormit. Trezit după o vreme de companionii săi din bar, a constatat că, în timp ce se odihnea, a fost jefuit de o sumă mare de bani. Desigur că cea pe care o bănuia era chiar fata cu care se culcase, Gabriela H. Omul a reclamat jaful la poliție, care a și luat-o la întrebări pe fată. Aceasta a recunoscut că ea a sustras banii, instigată fiind de Neluța Andrei, care o și însoțise în acest scop chiar în camera de hotel în care dormea Angelescu.

Matroana și-a cooptat în afacere și concubinul

Partener de afacere al celor doi proxeneți, Neluța Andrei și Feraru Daniel, a fost și concubinul Neluței, Bâncă Ion, și el inculpat în dosar ca și complice la infracțiunea de trafic de minori, pentru că adusese clienți pentru cele două minore. La audierea sa de către procurorul de caz, Bâncă a declarat că a început o relație de concubinaj cu Andrei Neluța în urmă cu cinci ani și că din relația lor au împreună o fetiță de doi ani jumătate. Despre felul în care concubina sa o cunoscuse pe minora Gabriela H., bărbatul a mai spus că Neluța ar fi locuit mult timp în București, unde ar fi lucrat ca bonă la o familie de lăutari și că, în urmă cu vreo două luni, s-ar fi întors de acolo însoțită de minora Gabriela H. Inculpatul Feraru Daniel nu a putut fi audiat pe parcursul urmăririi penale, întrucât părăsise țara. În ce îl privește pe acesta, potrivit rechizitoriului Serviciului Teritorial Pitești al DIICOT, există probe că el ar fi recrutat-o pe minora Adina I. în vederea exploatării sexuale în folosul lui. Din acest motiv, cu privire la acesta s-a dispus disjungerea cauzei și întocmirea unui nou dosar, pentru continuarea cercetărilor.
Audiată la parchet, minora Gabriela H. a declarat că Andrei Neluța și Bâncă Ion au folosit o parte din banii obținuți de la clienți pentru cumpărarea de obiecte de mobilier pentru locuința lor.
Dosarul a fost trimis spre soluționare, în faza de judecată, la Tribunalul Argeș. Andrei Neluța și Feraru Daniel-Constantin au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane minore, în formă continuată, iar Bâncă Ion pentru complicitate la infracțiunea de trafic de persoane minore.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea