Vizita în Argeş a lui Klaus Iohannis, axată pe întâlnirile cu mediul privat

# Klaus Iohannis: ”Este obligatoriu să realizăm în integralitate, cât se poate de repede, Coridorul IV de Autostradă, inclusiv bucata Piteşti-Sibiu”. Săptămâna trecută, miercuri, 8 octombrie, candidatul ACL la preşedinţia României a venit pentru a treia oră în Argeş în această perioadă de pre-campanie şi campanie. Dacă cele două vizite s-au axat pe întâlnirile cu simpatizanţii săi, săptămâna trecută a fost o vizită mai mult făcută mediului privat din Argeş.
Vizita lui Klaus Iohannis a început de la Curtea de Argeş,  unde a vizitat două companii germane, Steinel şi Dr.Oetker, după care a avut şi o întâlnire cu oamenii de afaceri din zona de nord a judeţului.
Însă, cea mai mare parte a vizitei prezidenţiabilului Alianţei Creştin Liberale (ACL), Klaus Iohannis, s-a consumat pe platforma industrială de la Mioveni, acolo unde sunt produse automobilele Dacia. Klaus Iohannis a fost însoțit de directorul general al uzinei, Nicolas Maure, și de alte persoane din conducerea Dacia, care l-au pus la curent cu realizările fabricilor de aici, dar și cu investițiile făcute. Bineînțeles, nu au lipsit nici referirile la infrastructura rutieră, Maure subliniind faptul că transportul mașinilor Dacia cu camioanele pe o arteră de circulație mai rapidă, de genul autostradă, ar reduce costurile pe unitate, în medie cu 30 de euro; cu alte cuvinte, Uzinele de la Mioveni ar putea rămâne, în continuare, cel puțin la fel de rentabile pentru Grupul Renault și de competitive pe piață cum sunt și acum.
,,Doar de aici, de la Dacia Mioveni, vin şi pleacă zilnic 2.000 de camioane. Este impresionant şi, pentru un flux atât de mare de trafic, este nevoie, evident, de o infrastructură corespunzătoare. Şi atunci trebuie să spun, foarte clar, este obligatoriu să realizăm în integralitate, cât se poate de repede, Coridorul IV de autostradă, inclusiv bucata Piteşti-Sibiu, fiindcă altfel condiţiile de infrastructură aşteptate de investitori nu sunt îndeplinite. Nici nu intră în discuţie înlocuirea autostrăzii Piteşti-Sibiu prin orice altceva, mai cu seamă că această parte din Coridorul IV este finanţabilă, în cea mai mare măsură, din fonduri europene", a precizat Iohannis, în cadrul întâlnirii cu reprezentanţii Dacia.
După vizita de la Mioveni a Uzinei Dacia, Klaus Iohannis a venit în Piteşti, unde a vizitat o fabrică de articole din cauciuc din Bascov, Ronera Rubber S.A., acolo unde a purtat câteva discuţii şi cu directorul companiei, Radu Dumitru.


Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea