Ioan Rus ne-a mai liniştit cu autostrada Sibiu-Piteşti. Cel puţin cât să ne ţină până la alegeri

# Tudor Pendiuc atacă dur comentariile politicienilor locali de dreapta: ”Nişte poveşti spuse de persoane care consumă  anumite lichide”. După  vestea sucirii autostrăzii Sibiu-Piteşti în drum expres, la presiunea autorităţilor judeţene şi a reprezentanţilor Dacia, săptămâna trecută, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a  venit în Argeş pentru o întâlnire cu sindicaliştii şi conducerea uzinei de la Mioveni, unde a discutat despre Master-planul de transport al României. Ioan Rus a coborât cu promisiunile pregătite pentru Argeş, direct din elicopter, şi a dat asigurări că, după încheierea dezbaterilor pe marginea Master-planului, ruta Piteşti-Sibiu, prevăzută, la momentul acesta, ca drum expres, va fi prezentată UE,  în documentul final, ca şi autostradă, realizabilă în două etape.
La conferința susținută la Consiliul Județean Argeș, ministrul a afirmat că până la sfârșitul lunii noiembrie, Master-planul general de transport va suporta modificări în urma dezbaterilor publice, urmând să fie aprobat în guvern ca proiect operațional, iar Pitești – Sibiu va fi încadrată în master-plan ca autostradă în două etape – în prima fază drum expres și apoi autostradă:
”La solicitarea domnului președinte, a domnului primar și a parlamentarilor argeșeni, în ultimele zile am avut mai multe discuții legate de județul Argeș, în special legat de Master-planul general de transport. În acest moment, se desfășoară dezbateri publice pe acest document strategic, în care sunt relevate toate problemele și soluțiile legate de infrastructură. În urma dezbaterilor cu reprezentanții din Argeș și cu reprezentanții AECOM, precum și după discuțiile cu sindicatele de la Uzină, am ajuns la concluzia ca AECOM să accepte ca Pitești - Sibiu să fie trecută în master-plan și în planul operațional ca autostradă executată în 2 faze: drum expres și apoi autostradă. În prima fază exproprierile se fac în regim de autostradă, ca și studiile de fezabilitate și de proiectare, urmând ca, dacă vom avea creșteri economice și bugetul o va permite, să se facă autostradă”, a explicat, la Piteşti, Ioan Rus.

“Am putea avea în 2018 o legătură transcarpatică adevărată, Pitești-Sibiu”

Deocamdată, e suficient şi un drum expres, a afirmat  ministrul care a explicat şi argumentele pentru care soluţia prezentată ar fi cea mai bună în condiţiile date.
“La nivelul circulaţiei de acum, câţiva ani ne-ar satisface, ne-ar rezolva problema de acum, iar ea, fiind trecută ca autostradă, în etapa a doua se transformă în autostradă", a mai declarat  Ioan Rus, precizând că drumul expres va fi gata până pe 1 decembrie 2018, după care se va trece la realizarea autostrăzii.
"Dacă vom fi extrem de bine organizați, cred că 2020 este o dată fezabilă. În 2018, la final, am putea să avem parțial finalizat. Am putea avea în 2018 o legătură transcarpatică adevărată, Pitești-Sibiu” a mai afirmat ministrul Transporturilor
Rus a explicat că abia după dezbaterea publică, Guvernul României își va asuma priorități şi termene.
“Prioritizarea acestui document se va face la sfârșitul acestui an, prin hotărâre de Guvern sau, sunt propuneri din partea unor colegi, chiar prin lege. Adică să trimitem Parlamentului un proiect de lege privind infrastructura din România, ca să ne ținem de ea, să nu o mai tot modificăm", a mai adăugat Ioan Rus în cadrul conferinţei de presă susţinută la Piteşti.
Ministrul a atras atenția  şi asupra faptului că sunt și alte zone ale țării care au nevoie de autostrăzi, pentru a se putea dezvolta economic.
"Pe coridoarele pan-europene, avem sursă de finanțare principală bani europeni. Aceste coridoare europene reprezintă interesul Uniunii Europene pe teritoriul național al României. România este membră a Uniunii Europenei şi,  în consecință,  sunt și interesele noastre. Pe lângă aceste interese se adaugă interesul național, adică Rădăuți, Vaslui sau Botoșani nu se află pe un coridor european, pe de o parte, dar pe de altă parte dinamica de dezvoltare în regiunea de vest a țării este cu 40% peste dinamica de dezvoltare din partea de est a țării. În consecință, prin efort bugetar, trebuie să investim mai mulți bani astfel încât să se dea șansa dezvoltării și acelor regiuni care nu sunt în acest moment pe coridoare pan-europene", a  mai declarat  Ioan Rus.

Tudor Pendiuc : “Momentul cel mai important este cel în care va începe construcţia”

Primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc, preşedintele interimar al PSD Argeş, a explicat că termenele precise pentru proiectele care vor fi incluse în Master-Planul de Transport vor putea fi cunoscute doar după ce forma finală a documentului va fi aprobată de Guvern, când Master-planul se va transforma în program operațional.
“Până atunci nu putem vorbi de termene precise… Momentul cel mai important este  cel în care va începe construcţia”, a declarat Tudor Pendiuc,  la o zi după vizita ministrului Ioan Rus.

“Nişte poveşti spuse de persoane care consumă  anumite lichide”

La sfârşitul săptămânii trecute,  Tudor Pendiuc   a răspuns atacurilor venite din partea opoziţiei care, în ultimele săptămâni, a speculat ultimele schimbări de abordare vizavi de autostrada Sibiu Piteşti şi care s-a arătat îngrijorată că cel mai mare  agent economic al judeţului, uzina Dacia, ar  putea pleca din România
“Nişte poveşti spuse de persoane care consumă  anumite lichide ( …) Că se închide Dacia e o prostie! Dar, cu ce să iasă şi unii în campania electorală? Cu locuri de joacă şi cu trotuare pe străzi care n-au asfalt?! Cu bazine în localităţi care n-au apă şi canalizare?!”

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea