Birocrația excesivă, moda contestării licitațiilor și parlamentarii puturoși – iată trei probleme cu care se confruntă edilul Ștefăneștiului

# Dorin Bărbuceanu, primarul orașului Ștefănești: ,,Nu avem o legislaţie strictă și concretă pentru rezolvarea problemei stringente a încasării amenzilor”.

Într-o discuţie liberă, aş putea spune, mai degrabă decât  interviu,  purtată cu profesorul Dorin Bărbuceanu, primarul localităţii Ştefăneşti, acesta ne-a prezentat problemele cu care se confruntă la ora actuală, nu numai administraţia locală Ştefăneşti, ci mai toate administraţiile locale din ţară, care sunt blocate din cauza legislaţiei actuale. Lucrările de investiţii făcute de administraţiile locale, în ţară, au devenit un sport extrem. După ce se luptă zile întregi, luni întregi, ba chiar şi ani pentru obţinerea unui aviz de începere a lucrărilor, administraţiile locale se lovesc de procedura contestaţiilor la licitaţii, care fac să întârzie lucrările de investiţii, ba chiar să nu se mai realizeze.
Totodată, Dorin Bărbuceanu ne-a mai expus şi problema încasării amenzilor de către administraţia locală, care se face destul de greu, neavând pârghiile necesare, aşa cum au alte instituţii care le şi aplică, iar parlamentarii noştri nu fac nimic în acest sens.
Cu alte cuvinte, omul, profesorul şi primarul Dorin Bărbuceanu ne-a prezentat o Românie blocată într-o legislaţie depăşită de actualele probleme, iar politicienii noştri decidenţi nu fac nimic altceva decât să privească nepăsători la blocajul investiţiilor cu care se confruntă administraţiile locale, blocaj ce atrage  şi blocajul investiţiilor agenţiilor economici, după cum ne-a prezentat şi domnul primar.

 

,,Problema cea mai gravă cu care ne-am confruntat în ultimi ani şi cu care o să ne mai confruntăm, dacă nu se schimbă legislaţia, este problema contestaţiilor”

# Domnule primar, cu ce probleme se confruntă administraţia locală Ştefăneşti, în momentul de faţă?
- Problema cea mai gravă cu care ne-am confruntat în ultimi ani şi o să ne mai confruntăm, dacă nu se schimbă legislaţia, este problema contestaţiilor. Fie că are câştig de cauză sau nu, această contestaţie nu face nimic altceva decât să prelungească termenul de începerea lucrărilor. De cele mai multe ori te face să ajungi în imposibilitatea de a mai realiza lucrarea propusă, mai ales lucrările ce se desfăşoară pe fonduri europene. Ca exemplu concret, vreau să vă zic că mă chinui de mai bine de un an şi jumătate să găsesc sursa de finanţare, să reuşesc să fac o înţelegere cu Consiliul Judeţean Argeş pentru a asfalta Strada Sticlelor, acea stradă care face legătura între cele două drumuri naţionale, DN7 şi DN65.  La începutul anului s-a dat şi o hotărâre pentru încheierea unui protocol între Primăria Ştefăneşti şi Consiliul Judeţean Argeş pentru a putea asfalta acel drum de un interes major. După aceea a durat 5 luni de zile până am reuşit să luăm toate avizele necesare derulării investiţiei. Iar în momentul în care am ajuns la stadiul de adjudecarea lucrării, o firmă din cele şase participante la licitaţie a contestat-o şi, astfel, ne-am împotmolit din nou în stufoasa noastră legislaţie.
# Ce valoare are acest proiect?
- Lucrarea depăşeşte 30 de miliarde lei vechi pentru că o parte din tronson trebuie acoperit cu subzidiri, cu panouri de sprijin pentru rezistenţă şi alte metode de consolidare, având în vedere că pe marginea drumului se află acel canal de fugă. O altă lucrare care, tot la fel, întârzie datorită birocrației excesive este finalizarea porţiunii de trotuar ce se încheie la Podul Viilor. Mai exact, vorbim de câteva sute de metri, adică de la Drumul Morii şi până la Podul Viilor, porţiunea care a mai rămas de făcut din tronsonul de trotuar care începe de la primărie şi, conform proiectului, se termină la Podul Viilor.  Această lucrare nu poate fi începută datorită unui aviz pe care l-am solicitat către Drumurile Naţionale. Din experienţa mea, acest aviz este posibil să-l primim peste luni de zile. Eu cred că anul acesta nu vom reuşi să facem această investiţie datorită procedurilor foarte stufoase.
# Când aţi solicitat acest aviz?
- Acum o lună de zile, dar, din experienţa anilor trecuţi, mă aştept să-l primesc peste câteva luni. Am primit şi la 5 – 6 luni de zile de la solicitare aceste avize.

,,Am considerat că este anormal ca un oraş să nu aibă piaţă, mai ales ţinând cont şi de numărul populaţiei din Ştefăneşti, care creşte de la an la an, localitatea noastră fiind din ce în ce mai atractivă”

# În ce stadiu se află proiectul pentru construirea pieţei din Valea Mare?
- Aici, Slavă Domnului, am reuşit să adjudecăm această lucrare. Constructorul a şi început să lucreze de mai bine de două săptămâni. Acum se lucrează la partea de fundaţie şi, totodată, se lucrează şi la realizarea chesoanelor metalice pentru că o mare parte din structură va fi metalică, iar eu cred că în cele două luni şi jumătate, cât a mai rămas până la sfârşitul anului, se va realiza o bună parte din investiţie, ca în decursul anului viitor să o putem da în folosinţă.   Această piaţă va fi închisă şi va fi dotată cu toate utilităţile, apă, căldură şi tot ce mai trebuie. Vor fi spaţii special amenajate pentru produse din carne, spaţii pentru produse lactate şi o hală pentru produse agroalimentare. Am considerat că este anormal ca un oraş să nu aibă piaţă, mai ales, ţinând cont şi de numărul populaţiei din Ştefăneşti, care creşte de la an la an, localitatea noastră fiind din ce în ce mai atractivă.

,,Nu suntem sprijiniți de parlamentari”

# Se apropie sfârșitul anului. Îmi puteți spune cum a fost acest an, din punct de vedere al încasărilor la bugetul local?
- A fost un an normal, și când spun normal  mă refer la faptul că a fost ca și anii trecuți. Adică, cu aceleaşi probleme legislative cu care se confruntă majoritatea administraţilor locale, şi anume încasarea amenzilor de toate tipurile. Din păcate, am ajuns să considerăm aceste probleme, datorită nepăsării  parlamentarilor de a schimba legislația, ca niște lucruri normale. Nu avem o legislaţie strictă și concretă pentru rezolvarea acestei probleme stringente a încasărilor amenzilor. Nu suntem sprijiniți de parlamentari.

,,Din păcate, trendul descrescător al numărului agenților economici s-a menținut și în acest an”

# Pe parcursul acestui an, numărul agenților economici de pe raza localității Ștefănești a crescut sau a scăzut?
- Din păcate, trendul descrescător s-a menținut și în acest an, din punct de vedere al numărului agenților economici. Acest lucru nu se întâmplă doar în Ștefănești, ci la nivelul întregii țări. În Ștefănești au intrat foarte multe societăți în insolvență. Odată cu acest trend de închidere al societăților, normal că s-au diminuat foarte mult taxele și impozitele pe care trebuia să le încasăm la bugetul local din acest capitol. Iar insolvența, în general în România, este o modalitate prin care foarte multe societăți comerciale reușesc să se închidă fără să mai plătească datoriile pe care le au. Înscrierea la masa credală, de multe ori, este doar o formalitate pentru că foarte greu se recuperează banii datorați. Și așa apar iar neîncasări la bugetul local care rămân înregistrate, iar modalitatea stingerii acestor litigii este foarte greoaie, specifică țării noastre.

,,Acest lucru mai demonstrează că Ștefăneștiul este agreeat, acceptat de foarte mulți oameni ce aleg să-și edifice o locuință în această zonă”

# Să înțeleg că bugetul local al orașului Ștefănești scade de la an la an?
- Nu aș spune nici lucrul acesta, pentru că vine o compensare pe latura investițiilor private, care se fac în fiecare an, din ce în ce mai multe. Și aici mă refer, în proporție de 90%, la investițiile în locuințe care cresc continuu. În Ștefănești, construcția de locuințe a rămas principala sursă a bugetului local. Acest domeniu, la noi, în Ștefănești, nu a scăzut, ci, din contră, a crescut de la an la an. Bineînțeles, nu pun în calcul anii 2007, 2008 și chiar 2009, atunci când a existat o explozie în ceea ce privește cumpărarea de terenuri. La ora actuală și materialele de construcție sunt mai ieftine. Nu mai au prețurile aberante din anii respectivi și ca urmare, puterea de cumpărare a devenit mai propice. Acest fapt se constată, cel puțin în Ștefănești, prin numărul mare de autorizații de contrucții care se emit zilnic. În orice zonă a Ștefăneștiului, intravilană, se găsesc noi locuințe în diverse stadii de construcție. Acest lucru mai demonstrează că Ștefăneștiul este agreeat, acceptat de foarte mulți oameni ce aleg să-și edifice o locuință în această zonă.  Totodată, după ce și-au construit locuința, toți așteaptă ca primăria să vină cu utilitățile necesare, dar după cum știți, și aici suntem din nou deficitari pentru că și aici a apărut noțiunea de licitație și, respectiv, contestație.

,,Cetăţenilor le-am promis că voi gestiona bugetul local cât mai eficient posibil”

# Știu că s-a desemnat câștigătorul pentru terminarea lucrării pe apă și canal care a fost începută de firma austriacă, Alpine. Au început lucrările pentru finalizarea acelui tronson?
- După cum știţi și dumneavoastră, prin intrarea în faliment a societăţii austriece, Alpine, a durat un an de zile până când s-au stins litigiile cu ei şi s-a re-licitat tronsonul nefinalizat de firma cu pricina. În urma re-licitării a câştigat societatea S.C. POR, o societate tot austriacă. Nu ştiu dacă este o întâmplare sau nu, dar această societate, conform adreselor pe care le-am primit de la Apă Canal 2000 S.A., trebuia să înceapă lucrările la 15 septembrie, pe urmă la 1 octombrie, pe urmă am primit adresă că vor începe pe 15 octombrie şi, nici până în ziua de azi, societatea respectivă nu a apărut. Motivaţii se găsesc foarte multe în România. Ba că nu şi-au depus toate garanţiile, ba că mai au nu mai ştiu ce formalităţi de îndeplinit ş.a.m.d. Iar asta face ca cetăţenii din Ştefăneşti, în special cei din Valea Mare să întâmpine acea mare problemă a drumului pentru că S.C. Alpine a lăsat un tronson de drum de aproximativ un kilometru spart. Au făcut canalizarea, dar drumul nu l-au adus la stadiul iniţial, aşa cum se prevede în buget, iar eu nu pot să intervin pentru că nu-mi permite legea, întrucât ar fi o finanţare dublă.
Cât priveşte cea de-a doua lucrare din acest proiect pe apă şi canal, după şase luni de zile de analiză de către comisia de licitaţie, această comisie a ajuns la concluzia, nu ştiu cum, ca pentru tronsonul din Ştefăneşti să nu accepte nici una din societăţile sau mixajul de societăţi care au participat la licitaţie. Au anulat întreaga licitaţie şi au reluat, iar, procedurile. Dacă anul acesta trebuia să facă o mare parte din lucrarea respectivă, la ora actuală ne punem întrebarea dacă, măcar, în prima parte a anului viitor vor începe lucrările. Sunt multe semne de întrebare asupra motivaţiei pentru care s-a ajuns aici. Din câte ştiu, în luna noiembrie se deschid caietele de sarcini pentru o nouă licitaţie.
Problema este că cetăţeanul din Ştefăneşti nu beneficiază de canalizare. Problema este că primăria nu poate să vină şi să rezolve nu numai problema canalizării ci şi problema covorului asfaltic pentru că în Master Plan, în proiectul demarat în 2009, străzile respective pe care am dori să le asfaltăm acum sunt cuprinse ca drumuri pietruite, iar cel care a scos la licitaţie sau cel care câştigă va spune clar că el are obligaţia să aducă drumul la stadiul în care l-a avut cuprins în proiect, după ce va introduce reţelele de apă şi canalizare. Acest lucru ar însemna ca eu să mă apuc acum să asfaltez, iar apoi să vină să spargă asfaltul şi pe urmă să asfaltez din nou. Eu acest lucru nu-l fac pentru că contravine legii şi în al doilea rând ar fi o risipă de bani.  Eu cetăţenilor le-am promis că voi gestiona bugetul local cât mai eficient posibil. Iată, iar un cerc vicios al licitaţiilor şi al modului în care acestea se derulează în România.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea