Fabrica de mobilă ar putea reintra în posesia terenurilor înstrăinate de gruparea Chelu

# Acţiune de anulare a transferurilor frauduloase făcute de Alprom sub conducerea lui Chelu.

Proinsolvenţa IPURL şi Legal Tax,  administratorii judiciari ai Alprom, au formulat, în instanţă, acţiune de anulare a actelor şi transferurilor frauduloase din patrimoniul fabricii de mobilă, făcute de  gruparea Chelu. Creditorii Alprom vor şti însă abia în ianuarie 2015 dacă respectivele active se întorc în patrimoniul din care urmăresc să-şi recupereze creanţele.
Administratorii judiciari cer, printre altele,  anularea unui acord de mediere din 2011 şi a unei acţiuni de adjudecare din 2012 încheiate între Alprom – controlată de  gruparea Chelu - şi  Cibrosat (firmă la care acelaşi Cătălin Chelu e acţionar), precum şi repunerea în situaţia anterioară şi obligarea restituirii către fabrica de mobilă a terenurilor înstrăinate către SC Cibrosat.  Este vorba de 12.907 mp, teren - curţi interioare, cu depozite, uscătorii, şoproane de cherestea, o staţie de rumeguş şi  o centrală termică, plus alţi 5353 mp de teren-curţi interioare incluzând o cantină, o fabrică de sucuri,  o magazie, un depozit şi alte anexe, şi o altă suprafaţă,  de 49.627 metri pătraţi, pe care sunt amplasate un atelier de sudură, un depozit de utilaje şi mai multe şoproane de cherestea, toate în strada Dobrogeanu Gherea. Acestora li se mai adaugă o suprafaţă de peste 75.000 de mp de teren-curţi interioare, în aceeaşi zonă.

Alprom, chiriaşă pe propriile spaţii

Prin înstrăinarea acestor terenuri, conducerea fabricii de mobilă a adus societatea în situaţia de a fi chiriaşă a Cibrosat S.A., pe spaţiul ce reprezenta unul din activele S.C. Alprom.
Administratorii judiciari ai Alprom arată în cererea înaintată Tribunalului Specializat Argeş că atât conducerea Alprom, cât şi Cibrosat au urmărit  fraudarea creditorilor fabricii de mobilă, artizanul întregii inginerii fiind nimeni altul decât  controversatul om de afaceri Cătălin Chelu, condamnat la şase ani de închisoare în dosarul "Mită la MAI”, dispărut fără urmă imediat după pronunţarea sentinţei.

Zeci de mii de metri pătraţi de terenuri şi construcţii, transferate în contul unui împrumut de 5,66 mil lei

Povestea  transferurilor ilicite a început în  octombrie 2009, când a fost încheiat un contract de împrumut de 5.660.000 lei între  Cibrosat, în calitate de împrumutator şi Alprom (împrumutat).
Fabrica de mobilă avea obligaţia să restituie  suma, cu dobânda aferentă, până la data de 12 februarie 2012,  lucru care însă nu s-a întâmplat. Cibrosat a acordat firmei controlate de Chelu un termen de graţie de 12 luni, însă nici la expirarea acestui termen fabrica de mobilă n-a restituit suma, astfel că Cibrosat a formulat acţiune la  Judecătoria Galaţi. A fost încheiat şi un acord de mediere, în care  Cibrosat calcula, la cei 5.660.000 lei, o dobândă de 559.200 lei şi daune interese cauzate de întârziere în sumă de ….4.245.ooo de lei!
Din acest total, Cibrosat a acceptat să primească 8,76 mil lei, renunţând la o mică  parte din daune.  Potrivit scenariului, Alprom n-a achitat suma, iar Cibrosat a solicitat punerea  în executare a titlului executoriu pentru 8,88 mil lei (suma convenită plus cheltuielile de executare).

De bună voie şi nesilită… decât de interese obscure

Poziţia oficială adoptată de Alprom a fost cel puţin dubioasă, convenindu-se cu reprezentanţii Cibrosat ca, în locul achitării sumei să se efectueze   transferul unor imobile şi terenuri din patrimoniul fabricii de mobilă.  Şi aşa, suprafeţele amintite au trecut în patrimoniul Cibrosat.
“Că ambele părţi au urmărit fraudarea creditorilor societăţii Alprom S.A. rezultă  şi din faptul că, în două luni după încheierea procesului verbal de adjudecare din 31.05.2012, bunurile imobile transferate pârâtei Cibrosat au fost închiriate debitoarei Alprom. Preţul chiriei a fost stabilit la  50.000 de euro/lună”, arată administratorii judiciari ai Alprom în cererea depusă în data de 15 octombrie 2014, la Tribunalul Specializat Argeş, document prin care se solicită anularea actelor şi transferurilor frauduloase care au dus la devalizarea fabricii de mobilă.

Aceleaşi transferuri au fost contestate şi de omul de afaceri Gigi Văsîi

Asupra aceluiaşi transfer ilicit a atras atenţia şi Gigi Văsîi, administratorul  SC Financiar Urban, cel care de mai bine de cinci ani duce un război cu gruparea Chelu, pentru recunoaşterea sa ca acţionar majoritar.
“În mod fraudulos, conducerea S.C. Alprom S.A. a adus societatea în situaţia de a fi chiriaşă a Cibrosat S.A. pe spaţiul ce reprezenta unul din activele SC Alprom ”, explică şi Gigi Văsîi, din postura de administrator al creditoarei SC Financiar Urban.
Într-una din contestaţiile depuse pe această temă la Tribunalul Specializat Argeş se arată că  respectivul transfer a fost făcut în dauna Alprom, fără ca acţionarii să fie informaţi şi fără să existe o  hotărâre a AGEA cu privire la contractarea acestui împrumut, sau de înstrăinare de active ale SC Alprom.
Şi în contestaţia formulată de Financiar Urban se  facere referire la  procesul verbal de adjudecare din 30.05.2012, încheiat în dosarul de executare 137/2012 cu privire la imobilele - terenuri  şi construcţii - pe care Mihai Brânză, în calitate de preşedinte al  C.A. al S.C. Alprom l-a semnat cu reprezentantul Cibrosat, arătându-se că  “este un act fraudulos, întocmit cu scopul de a prejudicia  interesele acţionarilor Alprom şi de a aduce societatea în pragul falimentului”.
De amintit că valoarea de tranzacţionare a fost, în acest caz, de 8 euro/mp (teren+construcţie), faţă de 170 de euro/mp  preţul real al terenului tranzacţionat, în cazul unei suprafeţe învecinate.
Cristina Stancu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea