În Războieni, construcție ilegală!

# În atenția Primăriei Pitești și a Inspectoratului de Stat în Construcții! # Haiducia în construcții continuă! Până când?!

Locatarii unui bloc din Războieni asistă la construirea unui balcon care va deservi apartamentele scării vecine. Numai că… balconul se întinde și peste o parte din proprietatea lor, ceea ce nu este nici normal, nici legal. O parte dintre cei ale căror drepturi au fost lezate ne-au contactat și ne-au invitat să vedem și noi. Iar noi nu am putut decât să le dăm dreptate, pentru că balcoanele care se construiesc acum intră și pe proprietatea vecinilor, cu 10-15 cm.
C.S., unul dintre locatari, ne-a declarat: ”Este o construcție care se desfășoară și se ridică în condiții ilegale. Au intrat și pe proprietatea noastră. Mai grav este faptul că au prevăzut și montajul unui termosistem de 10 cm. grosime, care va duce la o depășire pe peste 20 cm. a limitei de proprietate. Noi, când vom demara aceeași acțiune pentru imobilele noastre, vom obtura propriile ferestre din cauza acestor depășiri. Așteptăm reprezentanții Primăriei Pitești, care au eliberat, probabil, Autorizația de Construcție, să vină și să vadă neregulile!”
Vecinii de la scările din zonă arată și faptul că firma de construcții nu asigură o curățenie corespunzătoare. Într-adevăr, în perimetrul șantierului, mizeria este la ea acasă. Mormane de pământ, ambalaje, hârtii, într-un amestec hidos. Așteptăm o reacție promptă a autorităților. Nu este legal să intri cu construcția pe teritoriul pereților vecinilor. Vom reveni.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea