Modernizarea drumurilor, o ambiţie a primarului din Corbi, Virgil Baciu

Întors în localitate sa natală, în urmă cu doi ani, Virgil Baciu, actualul primar al comunei Corbi, s-a implicat în mod direct în dezvoltarea acestei localități. Ales primar în 2012, Virgil Baciu a şi început să-şi pună în practică ideile de dezvoltare a comunităţii sale. Din 2013, de când bugetul local al comunei Corbi a fost creionat de actualul primar, comuna Corbi a cunoscut o dezvoltare vizibilă. Fie că vorbim de şcoală, fie că vorbim de drumuri, fie că vorbim de utilităţi publice, fie că vorbim de sănătate şi chiar de asistenţă socială, în fiecare domeniu s-a cunoscut un progres.
Încă de la începutul mandatului, Virgil Baciu şi-a pus un target în ceea ce priveşte asfaltarea drumurilor comunale, şi anume asfaltarea a 4–5 kilometri pe an, asta pe lângă pietruirea celorlalte drumuri, chiar şi a drumurilor de câmp.
Iată că, anul acesta, după ce s-au asfaltat străzile Pârâieşti, Poduri şi Piua, în urmă cu două săptămâni s-a asfaltat şi strada Alexandria din satul Jgheaburi. Cu toate astea, primarul Virgil Baciu nu doreşte să se oprească aici, dorind să asfalteze anul acesta şi strada Dispensarului, chiar dacă nu este prinsă ca şi obiectiv de investiţie pentru anul acesta.

Străzile Rugina şi Malul, asfaltate în primăvara anului viitor

Văzând altfel lucrurile în administraţie, adică, procedând în mod normal, nu cum se întâmplă în alte cazuri, azi să se asfalteze şi mâine să se spargă, Virgil Baciu a hotărât să nu mai toarne asfalt anul acesta pe străzile Rugina şi Malul chiar dacă erau  prevăzute pentru asfaltare.  Acest lucru se întâmplă datorită introducerii reţelei de apă, investiţie ce va începe în perioada imediat următoare, fiind contractată o lucrare de alimentare cu apă în toate satele din comuna Corbi.
,,Un alt obiectiv pentru 2014 a fost asfaltarea străzii Alexandria din satul Jgheaburi. Această lucrare a fost realizată acum 2 săptămâni, chiar până să se strice vremea, semn că şi Dumnezeu ţine cu noi. Anul acesta ne-am îndeplinit targetul propus în ceea ce priveşte asfaltarea drumurilor comunale. Acum, să vedem, dacă ne ajută Dumnezeu, poate asfaltăm şi strada Dispensarului, tot anul acesta, chiar dacă nu era prinsă ca şi obiectiv de investiţie pentru anul acesta, ci pentru anul viitor.
Totodată, vreau să vă mai zic că pe străzile Rugina şi Malul din satul Corbşori nu o să mai asfaltăm anul acesta datorită faptului că am reuşit să contractăm lucrările de introducerea reţelei de apă pe un proiect care alimentează toate satele din comună şi chiar de săptămâna aceasta o să înceapă lucrările de excavare. Aşadar prin săpare pentru introducerea reţelei de apă potabilă stricam asfaltul”, ne-a declarat prim-gospodarul comunei Corbi, Virgil Baciu.
Lucian GHERGUŞ

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea