Rampele de gunoi din Moșoaia sunt supravegheate video

În urmă cu câţiva ani, în comuna Moşoaia au fost amenajate mai  multe platforme betonate pentru depozitarea gunoiului, în cadrul proiectului „Managementul integrat al deşeurilor în judeţul Argeş”. Astăzi, o parte dintre aceste platforme au un aspect jalnic, din cauza cetăţenilor certaţi cu legea care pur şi simplu le-au devastat. Unele dintre ele au căzut victime ale hoţilor de fier, aceştia furând gardurile de protecţie. Altele sunt periodic umplute cu reziduuri din construcţii sau de la curăţenia gospodăriei, deşi legea in-terzice categoric acest lucru. Pentru a pune capăt acestui fenomen, s-au montat camere video la platformele de gunoi din comuna Moşoaia, astfel că cei care vor mai încălca legea vor fi rapid identifi caţi şi aspru sancţionaţi.

Amenzi de până la 60 de milioane de lei vechi pentru cei care încalcă legea

În ciuda apelurilor repetate adresate cetăţenilor, în comuna Moşoaia există încă persoane certate cu curăţenia şi care continuă să ignore normele privind gestionarea deşeurilor. Deşi administraţia locală a explicat de nenumărate ori cetăţenilor să nu mai arunce pe platformele special amenajate resturile obţinute în urma lucrărilor de construcţie, nu de puţine ori spaţiile pentru depozitarea gunoaielor şi pubelele afl ate aici au ajuns să fi e ticsite cu saci plini de moloz. Ceea ce nu înţeleg sau nu vor să înţeleagă cei care se descotorosesc de materialele deconstrucţii nefolositoare pe platformele betonate este faptul că astfel de deşeuri nu sunt ridicate de către maşinile fi rmei de salubritate,pentru transportarea acestor deşeuri primăria fi ind obligată să plătească în plus şi, mai mult, riscă să fi e amendată cu sume uriaşe de către instituţiile de protecţie a mediului.
Viceprimarul Ion Necula face apel la cetăţenii comunei Moşoaia să respecte regulile privind gestionarea deşeurilor: „Cu privire la selectarea deşeurilor depozitate pe rampele de gunoi, fac apel la locuitorii comunei Moşoaia să nu mai arunce aici iarbă cosită, lujere de la roşii, ardei sau alte legume,materiale de construcţii – ţiglă, moloz, bolţari etc. – talaş, lemne şi alte astfel de deşeuri, pentru că acest lucru este interzis. Atragem atenţia că s-au montat camere de supraveghere la rampele de gunoi, iar cei care vor fi prinşi că nu respectă regulile de selectare a gunoiului vor fi sancţionaţi”, ne-a declarat viceprimarul comunei Moşoaia, Ion Necula. Potrivit legislaţiei, persoanele care încalcă legea aruncând pe platformele betonate alte deşeuri decât cele menajere riscă amenzi cuprinse între 3.000 şi 6.000 de lei noi. Reprezentanţii Primăriei Moşoaia sunt decişi să aplice legea în cazul celor care o încalcă, pentru a pune astfel capăt prostului obicei de a arunca la rampa de gunoi deşeuri nepermise.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea