Lucrarea sa ”De ce iubim barbaţii” este o replică în versuri la ”De ce iubim femeile”

Luni, 01 Decembrie 2014 00:00

# Gabriela Zăvălaş Anghel, poeta care i-a răspuns în versuri  lui Mircea Cărtărescu.

Membră a Fundatiei “Liviu Rebreanu” Piteşti şi a Uniunii Ziariştilor Profesionişti, Gabriela Zăvălaş Anghel se consideră o persoană simplă, care doar cochetează cu scrisul. Scrie versuri dar şi proză… despre orice, de la natură până la propriile vise, politicieni corupţi sau infidelitate în cupluri.
,,Am această pasiune pentru scris de când eram jună. Purtam corespondenţă cu prietenele mele iar ele  au fost primele care s-au arătat încântate de ceea ce puneam pe hârtie.  Nu acelaşi lucru pot spune  despre  profesorul meu de limba română de la  Liceul Al. Odobescu, care, din pricina faptului că eram o fire foarte voluntară, logodită cu un fiu de director proletar,  a decis să-mi facă probleme.”, povesteşte poeta, care mărturiseşte că a reuşit să publice destul de târziu, în 1995.
De atunci, Gabriela Zăvălaş Anghel a tot reconfirmat că iubeşte scrisul. A publicat mai multe volume:  “Flacăra violet-albastră”- Editura Carminis Pitesti , “Efectul razelor de lună asupra galoşilor de gumă”- Editura Amurg Sentimental Bucureşti  , “Sunt obscură dar mă tratez”- Editura Amurg Sentimental Bucureşti. Volume colective: “Cenaclul Liviu Rebreanu la 55 de ani” , “Zig –zag umoristic” , “Iubirea prin cuvinte” , “Privind înainte”, ”Lacrimi de crocodil” şi, cea mai “îndrăzneaţă” apariţie,  “De ce iubim bărbaţii” - Editura Amurg Sentimental Bucureşti , ultima, o replică în versuri la  volumul „De ce iubim femeile” a lui Mircea Cărtărescu Lucrare a primit  atât recenzii negative cât şi pozitive.  ,,Cine sunt eu să scriu o replică la lucrarea lui Cărtărescu, mi s-a spus pe de o parte, dar şi că volumul meu ,,De ce iubim bărbatii”, are farmecul lui. Am fost şi sunt  contestată şi apreciată în acelaşi timp. Eu continui să scriu!”, spune autoarea, care are la activ şi cinci antologii colective.
Versurile  Gabrielei Zăvălaş sale penduleză între cinic şi tragic, între raţiune şi intuiţie:  „Sunt veterană-n conflictul cu viaţa/ Spre veşnic canon, îndrumatu-m-a aţa/ Cutremur, vulcan, potop şi arşiţă/ Sub sternu-mi plăpînd e o luptă pestriţă.../ Mi-e frică de semeni, viitor şi de moarte/ Dezgustată-s de mine, istorii ingrate”.

“Cartea a devenit un obiect de lux”

Multe dintre lucrările sale n-au văzut şi nici nu vor vedea vreodată cerneala tiparului, dar vor ajunge la cititorii săi on-line.  „Prefer varianta aceasta pentru că este mai avantajoasă. În ziua de azi nu se mai cumpără versuri, nu se mai cumpără proză.  Cartea a devenit un obiect de lux . Omul  preferă să investească în obiecte vestimentare mai degrabă.  Mai mult, cartea a fost devansată de tehnică“. Un astfel de volum, anunţat  din start pentru mediul on-line, este “Promiţoiu”

Iubeşte Piteştiul

Este legată sentimental de Piteşti, oraşul în care a  locuit timp de 10 ani şi unde a creat o parte din versurile sale.  A publicat în Argeşul Liber, Săgetătorul, revista Amurg Sentimental, revista JAR Piteşti, revista Fapte Reale, Curierul Artelor,  Societatea Literară Piteşti  dar şi în  mai multe ziare şi reviste centrale. Este membră a Fundatiei “Liviu Rebreanu” Piteşti şi a Uniunii Ziariştilor Profesionişti.

Colecţionează inimi

Poeta care se consideră o persoană excesiv de pasională, dar foarte consecventă în relaţii, este posesoarea unei colecţii de inimi…nu frânte, ci de piatră. ,,Mă fascinează pietrele cu forme forme spontanee  şi, dintre toate, inimile de piatră îmi sunt cele mai dragi.  Multe dintre ele provin de pe malul Vâlsanului, locul unde găseşti sute de astfel de forme lăsate nu întâmplător de Creator, ci, sigur, cu un scop anume. Îmi place să ofer în dar aceste minuni ale naturii.  O astfel de inimă de piatră, stilizată perfect, am dăruit-o poetei Ioana Nicolae, căreia  cu greu i-a venit a crede că este o formă creată de natură, fiind gata să jure că pe undeva e mâna omului.”, povesteşte poeta.

Îi place să dăruiască

Lucrurile bune le împarte cu alţii: “am donat  cărţi   comunităţii de români din Valea Timocului, şi chiar dacă am făcut întindere de muşchi cărând sacoşele, a meritat.  Astfel de gesturi îmi dau, în primul rând mie, o stare de bine”, spune poeta. Până şi garderoba sa a ajuns, în parte, a tuturor. De ce? “Pentru înfiinţarea unei secţii de Antropologie urbană am dăruit aproape 300 de obiecte vechi de menaj Muzeului Mina Minovici din Bucureşti şi alte câteva obiecte de acest gen Muzeului Judeţean a Argeş. Totodată am donat muzeului piteştean toalete de ocazie din anii 60-80 în speranţa că, peste ani, vor ajunge exponate.”
Gabrielei Zăvălaş s-a născut pe 25 iunie 1947  în  comuna Lipovu, judeţul Dolj, a lucrat ca funcţionar  în administraţie, este văduvă şi are trei copii.