Creativitate, interactivitate şi socializare, în cadrul cursului de franceză organizat de Biblioteca Judeţeană Argeş

Începând cu data de 11 noiembrie, Biblioteca Judeţeană ”Dinicu Golescu” Argeş organizează un curs de limbă franceză care se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 9-13 ani. Cursul se desfăşoară săptămânal, la Sala Tinerilor din cadrul bibliotecii, copiii fiind împărţiţi pe două grupe: 9-10 ani, 11-13 ani.
Aplicarea metodelor  nonformale (interactivitate, socializare, joc) în actul predării, care îi ajută pe cursanţi să-şi însuşească mai bine şi mai uşor cunoştinţele de limbă franceză, reprezintă aspectul distinctiv al acestui curs. În cadrul acestui curs, are loc şi un atelier de creaţie care constă în confecţionarea de către cursanţi a unor obiecte din origami. Simultan cu această activitate, ei învaţă şi limba franceză.
Coordonatorul cursului, bibliotecara Ramona Postu, îi învaţă pe copii şi elemente de civilizaţie şi cultură franceză. Atunci când atmosfera devine încărcată, copiii se deconectează prin implicarea în jocuri de energizer (jocuri introduse ca momente de energizare sau de relaxare). Energizările sunt amuzante, combat stresul, ajută la descărcarea tensiunilor emoţionale acumulate, stimulează pozitiv coeziunea de grup. Cursul de limba franceză se va desfăşura pe o perioadă de 4 luni.
Sabina Busuioc

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea