Campania ”Din suflet pentru suflet”

Niciun copil  nu trebuie să știe ce înseamnă foamea. De aceea, în ajunul sărbătorilor de iarnă,  Școala Primară și Grădinița Castelul Piraților a lansat o campanie  de colectare de ajutoare pentru copiii  neajutorați din centrele de plasament și pentru familiile  sărace cu mulți copii.
În cadrul campaniei am reușit să strângem, cu ajutorul părinților copiilor din unitatea noastră, foarte multe daruri pentru micuții din centrul de plasament Găvana.
Împreună, am adus zâmbetul pe buzele a peste 25 de copii orfani. Efortul fiecăruia dintre noi a fost foarte important pentru acești copii, iar rasplata a fost pe măsură pentru a alina și sufletele noastre.
Niciodată nu este îndeajuns ajutorul nostru pentru a înlocui neajunsurile acestor copii, dar suntem mulțumiți că, măcar din când în când, se gândește și la ei cineva. Ca ei sunt foarte mulți și noi știm asta, pentru că, an de an, selectăm câteva cazuri sociale pentru a le acorda sprijinul necesar.
Prima locație care a primit ajutorul nostru a fost  centrul de plasament Găvana, unde cadrele didactice de la Școala Primară și Grădința Castelul Piraților, însoțite de copii, au adus bucurie pe fețele triste și împovărate de greutăți ale copiilor din centru.
A doua locație a fost la centrul de plasament de pe strada Crinului, unde copiii abia ne așteptau. Această zi a fost o lectie de viață pentru toți cei implicați în proiect.
Sperăm să vă alăturați din nou campaniei noastre și în perioada Crăciunului și vă mulțumim anticipat.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea