Reguli noi pentru producătorii agricoli

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor agricole, producătorii agricoli persoane fizice, care doresc să își vândă produsele obținute în gospodăria proprie, vor trebui să elibereze cumpărătorilor o filă dintr-un document asimilat unui chitanțier (carnet de comercializare) . Aceștia vor fi obligați să dețină și un atestat de producător, care va înlocui actualul certificat de producător.
Cei care nu vor respecta aceste reguli riscă amenzi de până la 22.500 lei.
ATENȚIE! Producătorii agricoli a caror activitate este reglementată de Legea 145/2014 nu sunt obligaţi să se organizeze ca persoane fizice autorizate (P.F.A.), intreprinderi individuale (I.I.) sau intreprinderi familiale (I.F.).

Atestatul de producător

Atestatul va cuprinde numele și prenumele producătorului agricol, precum și denumirea produselor și suprafata de teren exploatată, respectiv efectivele de animale, care sunt înregistrate în registrul agricol organizat de autoritățile administrației publice locale pe a căror rază se află terenul/ferma/gospodăria.
Atestatul de producător va fi valabil un an calendaristic de la data emiterii și va fi vizat semestrial, prin aplicarea ștampileiși a semnăturii primarului comunei, orașului, municipiului, după caz.
Noile dispoziții prevăd ca documentul se va elibera, la cerere, persoanelor fizice, în termen de 5 zile lucrătoare de la data solicitării, după ce autoritățile vor verifica, atât pe baza datelor din registrul agricol, cât și pe baza celor din teren, dacă există suprafețele de teren, respectiv efectivele de animale pentru care se solicită eliberarea atestatului de producător.
Certificatul de producător folosit până acum poat fi utilizat până la expirarea perioadei de valabilitate a vizei, dar nu mai târziu de 180 de zile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 145/2014, adică până la data de 1 mai 2015.

Carnetul de comercializare

Potrivit legii, carnetul de comercializare este documentul utilizat de persoana fizică care dare atestat de producător, pentru exercitarea actului de comerț cu ridicata sau comerț cu amănuntul a produselor agricole obținute în ferma/gospodăria proprie. Vânzarea produselor cumpărate de la terțe persoane în baza carnetului de comercializare este interzisă. Carnetul de comercializare se va utiliza exclusiv pentru produse vegetale, produse zootehnice, precum și pentru produse apicole.
Prima filă din acest carnet va conține date privind identitatea producătorului agricol ca titular și, după caz, a soțului/soției, rudelor/afinilor de gradul I. De asemenea, vor fi incluse și informații privind suprafețele cultivate și  producțiile estimate a fi vândute. Această filă va fi semnată de primar și va rămâne nedetașabilă.
Practic, carnetul de comercializare a produselor va funcționa precum un chitanțier. Excepție de la aceste prevederi o reprezintă situația în care vânzarea se va desfășura în piețe agroalimentare, târguri și piețe ambulante. În aceste situații, producătorii agricoli vor fi obligați să înscrie, la sfârșitul fiecărei zile, într-o filă corespunzătoare, produsele agricole și cantitățile totale vândute în ziua respectivă.
Carnetele utilizate care vor conține al treilea exemplar al filelor se vor restitui primăriilor emitente, în termen de 15 zile lucrătoare de la data utilizării ultimei file a acestora.

Cel puțin jumătate din tarabele piețelor, destinate producătorilor

Conform Legii nr. 145/2014, producătorii agricoli persoane fizice vor putea să-și vândă produsele în spații distincte, care vor fi amenajate în acest sens în piețe. Procentul de alocare a spațiilor de vânzare distincte va fi de minimum 40% din totalul spațiilor de vânzare existente. De asemenea, același act normativ stabilește ca producătorii agricoli vor fi obligați să afișeze la locul de vânzare eticheta de produs, care va conține informații cu privire la denumirea produsului, localitatea de origine, data obținerii produsului și prețul de vânzare.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea