Rădulescu despre isprava lui Tudor Pendiuc: “Ştia foarte clar, cum toată lumea ştie, că n-ai voie să vorbeşti cu martorii din dosar”

# Tudor Pendiuc, înapoi în celulă, pentru că a încălcat condiţiile arestului la domiciliu.

Vineri după-amiază, Tudor Pendiuc a fost ridicat de la domiciliu şi condus către arestul poliţiei. Măsura a fost dispusă de Tribunalul Bucureşti, ca urmare a solicitării procurorilor DNA care l-au acuzat pe edil că a încălcat condiţiile impuse de arestul la domiciliu.
Dacă a vorbit, a greşit! Este concluzia exprimată de deputatului PSD Cătălin Rădulescu (cunoscut ca apropiat al edilului şef al Piteştiului), cu puţin timp înainte ca Tribunalul Bucureşti să-l trimită pe Tudor Pendiuc înapoi în celulă pentru că a încălcat condiţiile impuse de arestul la domiciliu.
“Ştia foarte clar, cum toată lumea ştie,  că n-ai voie să vorbeşti cu martorii din dosar (…). Nu ştiu dacă a vorbit sau nu! Dacă a vorbit, a greşit”, spune deputatul Cătălin Rădulescu.
Procurorii au stabilit că Tudor Pendiuc a luat de cinci ori legătura cu consiliera sa.
„Reaua credinţă a inculpatului constă în aceea că, în primul rând, sună la posturi telefonice utilizate de persoane apropiate suspectei Lis Elena Carmen, iniţiază convorbirea cu respectivele persoane, după care continuă discuţia cu suspecta anterior amintită, însă i se adresează cu apelativul persoanei utilizatoare a postului telefonic. Conştient de obligaţia stabilită de instanţă de a nu comunica cu ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunii, inculpatul Tudor Pendiuc îşi camuflează convorbirile telefonice pe care le poartă cu Lis Carmen Elena“, se arată în propunerea de arestare a procurorilor formulată la începutul săptămânii trecute. 
Rădulescu spune că şi el, şi avocaţii lui Tudor Pendiuc, l-au informat pe primar asupra necesităţii respectării condiţiilor arestului la domiciliu.
“Avocaţii l-au sfătuit, pentru că are avocaţi foarte buni: unul a fost procuror general DNA, altul a fost procuror general DIICOT.  La fel l-am sfătuit şi eu…I-am spus că n-are voie să vorbească cu martorii pentru că sunt nişte reguli ce ţin de legislaţia actuală… vom vedea dup-aia dacă vor fi sau nu schimbate”,  mai spune deputatul Cătălin Rădulescu.
Procurorii mai susţin că apelurile telefonice  către Carmen Lis nu au fost unele de curtoazie ci au avut ca scop. „informarea directă sau indirectă a acesteia din urmă asupra modului în care evoluează urmărirea penală, aceste comunicări dintre inculpat şi suspectă având loc în perioada în care Direcţia Naţională Anticorupţie a efectuat acte urmărire penală în cauză (percheziţii informatice, solicitare înscrisuri de la Primăria Municipiului Piteşti, audieri de martori, suspecţi)“, se mai arată în propunerea de arestare.C.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea