Preşedintele CJ Argeș, Florin Tecău, e optimist: “Eu cred că vom găsi soluţii şi vom finaliza proiectul de la Molivişu”

După ce, în urmă cu o săptămână, directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat, prezent la Pitești pentru semnarea unor contracte de finanțare în programul Regio, încadra în categoria proiectelor cu risc de nefinalizare  viitoarea stațiune de schi Ghițu-Molivișu,  în contextul în care un alt proiect finanţat tot din fonduri europene, cel de la Muşeteşti, nu doar că s-a dus de râpă,  dar atrage și consecințe costisitoare, preşedintele CJ Argeş  şi-a manifestat, săptămâna trecută, optimismul în legătură cu finalizarea proiectului.
Lucrările la viitoarea stațiune montană a Argeșului ar trebui grăbite astfel încât să fie finalizate până la 31 decembrie 2015. Din punctul de vedere al oficialului ADR Muntenia,  proiectul este  unul sub semnul întrebării.
”Există riscul ca acest proiect să nu fie finalizat. Responsabilii proiectului susţin că vor reuşi finalizarea acestuia, însă acest lucru rămâne de văzut. Deocamdată, ADR Sud Muntenia nu a alocat fonduri pentru proiectul Molivișu, au cereri la noi ce însumează în jur de 1,5 milioane de lei, dar ele sunt încă în lucru În orice caz, la sfârșitul primelor două luni ale anului viitor ar trebui să avem un răspuns clar privind finalizarea acestui proiect”, spunea, în urmă cu o săptămână,  Liviu  Gabriel Mușat, precizând că mai pot fi făcute  lucrări în cadrul proiectului și după 2015, dar că acestea vor fi achitate integral de beneficiar.
Directorul ADR amintea atunci de soarta unui alt proiect măreţ ce pornise la drum cu fonduri europene:  “Modernizarea DJ 703I: Muşăteşti (DN 73C) - Brăduleţ - Brădetu - Poienile Vâlsanului, în vederea îmbunătăţirii şi dezvoltării infrastructurii de turism”, proiect reziliat printr-o decizie luată în şedinţă de consiliu judeţean,  tocmai ca urmare a  evaluării riscurilor de nerealizare a obiectivului şi pentru care, acum, Argeşul trebuie să returneze sumele primite de la UE. Uşor de făcut cu banii necheltuiţi încă, însă trebuie precizat că  din  cele 12 milioane alocate de Uniunea Europeană s-au utilizat deja, în baza proiectului din 2009, 4 milioane de lei,  bani care, acum, trebuie returnaţi. Cum cheltuiala făcută rămâne făcută, cele  4 milioane vor trebui suportate de undeva!  Evident, din bani publici, de la Bugetul Consiliului Judeţean.

“Proiectul  Molivişu este unul foarte important pentru judeţ, pentru că el chiar va aduce bani în Argeş”

Făcând o paralelă între cele două proiecte, preşedintele CJ Argeş a declarat, săptămâna trecută, că este optimist în privinţa  viitoarei staţiuni de la Molivişu.
“Sunt diferenţe mari între proiectul de la Muşeteşti şi cel de la  Molivişu. La Muşeteşti nu mai exista proiect de execuţie pentru că interveniseră intemperii şi trebuia să facem un alt proiect, în timp ce la Molivişu există şi teren şi proiect şi utilajele necesare. Eu cred că se vor găsi toate soluţiile şi resursele necesare pentru ca la anu’ să finalizăm proiectul, care este unul foarte important pentru judeţ, pentru că el chiar va aduce bani în Argeş.”, a declarat, vineri, preşedintele CJ Argeş, Florin Tecău.
Reamintim că „Modernizarea DJ 703I: Muşăteşti (DN 73C) - Brăduleţ - Brădetu - Poienile Vâlsanului” a fost un proiect gândit  în 2009 pentru 24 de kilometri de drum turistic până în Poienile Vâlsanului.  Ca urmare a intemperiilor care au afectat condiţiile  de realizare a obiectivului, proiectul a fost refăcut  doi ani mai târziu, în 2011, când a avut loc o corecţie, astfel încât, din cei 24 de kilometri, au rămas doar 12. Inundaţiile de anul trecut,  care au provocat două alunecări de teren foarte mari şi avarierea a două poduri care au necesitat  lucrări de refacere – lucrări neprevăzute în proiectul anterior, au dat din nou lucrurile peste cap.  Studiile geologice  impuse în asemenea condiţii şi eventualele exproprieri de teren de care ar mai fi fost nevoie au contribuit decisiv la creşterea considerabilă a  riscului  ca proiectul să nu mai poată fi terminat la timp,  ceea ce a dus la decizia amintită a rezilierii contractului.

Cum va fi, dacă va fi…

Cât despre proiectul  privind  proiectul de la Ghiţu Molivişu, dacă acesta se va realiza, vom avea în Argeş o staţiune la standarde europene. 
Este vorba despre şapte pârtii de schi dispuse pe versantul nordic al masivului Ghiţu. Pentru început însă vor fi construite şi amenajate doar douã pârtii: A1, cu o lungime de 1.100 metri şi un grad de dificultate de la mediu la ridicat şi A2, pe o lungime de 342 metri şi un grad de dificultate uşor.
Din proiect face parte și amenajarea unei turbării în suprafață de 27 de hectare, situată la cea mai mare altitudine din Europa. Zona va fi împrejmuită, vor fi realizate alei pietonale și podețe peste canale pentru a putea permite accesul vizitatorilor, iar energia necesară pentru iluminatul nocturn va fi asigurată cu panouri solare.
În zonă vor fi construite și două micro-hidrocentrale, care vor asigura o parte din energia electrică necesară stațiunii și vor putea fi vizitate de turiști. De asemenea, va fi amenajată o bază de agrement la baza uneia dintre pârtii.
Viitoarea staţiune are o poziţionare cum nu se poate mai norocoasă: 67 km distanţă de Piteşti, în zona pitorească a comunei Arefu, bucurându-se nu doar de peisajul  încântător al reliefului ci şi de şansa de a fi la doi paşi de câteva obiective turistice emblematice pentru Argeş: cetatea Poienari, barajul Vidraru sau Mănăstirea Curtea de Argeş.  De asemenea, zona este traversată de drumul DN 7C-Transfăgărăşan, al doilea ca altitudine în România, după Transalpina, şi, totodată, unul dintre cele mai spectaculoase trasee din Europa.
Cristina Stancu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea