S.O.S. Corbii de Piatră! Fără investiţii în restaurare, valoroasele picturi rupestre ale Mănăstirii Corbii de Piatră vor pieri pentru totdeauna

# Primarul Virgil Baciu: “Dacă nu restaurăm, în 10 ani se va pierde totul”  # În timpul slujbei de Înviere din 1897, peretele vestic al naosului s-a surpat, însă, ca printr-o minune, nimeni n-a fost rănit.

Infiltraţiile din pereţii Mănăstirii rupestre Corbii de Piatră degradează iremediabil, pe zi ce trece, una dintre cele mai vechi picturi rupestre  din România, despre care specialiștii afirmă că datează din secolul al XIV-lea sau chiar de mai devreme.

Mânăstirea, situată în satul Jgheaburi din comuna Corbi, pe malul stâng al Râului Doamnei, la doar 400 de metri de centrul localităţii, este un ansamblu (parțial) rupestru din secolul XIV, reînființat în anul 1512, în perioada domnitorului Neagoe Basarab (1512-1521).
Lăcaşul de cult este săpat în stâncă  şi are alături trapeza - sala de mese a mănăstirii - un spațiu dăltuit la rândul său în stâncă, despre care se crede că ar fi fost folosit de Neagoe Basarab ca tribunal în aer liber, pentru judecățile publice din acele vremuri.
Bisericuţa rupestră de la Corbii de Piatră se găseşte într-un perete masiv de stâncă, înalt de aproximativ 30 m și lung de 14,5 m şi este atestată documentar  la 23 iunie 1512, dar există informații potrivit  cărora lăcaşul ar fost dăltuit cu mult înainte de această dată.
Mănăstirea are o valoare uriaşă nu numai prin felul în care a fost săpată în stâncă, ci și prin pictura care o împodobește, despre care specialiștii afirmă că este  realizată în cea mai pură tradiție bizantină, datând din secolul al XIV-lea sau chiar mai devreme. Din păcate infiltraţiile au degradat iremediabil mai bine de  jumătate din aceste picturi, însă pentru o parte dintre ele încă se mai poate face ceva.
“Dacă nu restaurăm, în 10 ani se va pierde totul. Doar că restaurarea nu este o treabă care se poate face oricum, ci cu aprobări, specialişti şi finanţare, pentru că vorbim despre un monument istoric” spune Virgil Baciu, primarul Comunei Corbi.
Deocamdată, mănăstirea va fi introdusă, de anul acesta, într-un circuit al lăcaşurilor rupestre din Argeş, alături de mânăstirile Nămăieşti şi Cetăţuia.
Până una-alta, edilul de la Corbi se gândeşte la o soluţie care să oprească infiltraţiile răspunzătoare de degradarea lucrării.
“O astfel de soluţie ar putea fi realizarea unui clopot  suspendat  care să împiedice pătrunderea apei în stâncă”, spune primarul.

Mănăstirea Corbii de Piatră, unică în România

Sfântul lăcaș, cunoscut în vechime și sub numele de mănăstirea de la Meriș sau mănăstirea Meriș, avea, iniţial,  două altare pe un singur naos, o caracteristică unică la noi în țară. Au fost avansate speculaţii potrivit cărora unul dintre altare ar fi fost catolic.
“Această posibilitate este însă pură fantezie, pentru că nu există dovezi certe în acest sens. Altarele au fost ortodoxe, înrudindu-se topologic cu  lăcaşurile rupestre din Capadocia, arhitectura sa derivând din bisericile sală, cu două altare, dedicate unui hram dublu, aspect ale lumii bizantine din sec. X” mai spune primarul.

Despre Mânăstirea Corbii de Piatră

Pe 23 iunie 1512, la (re)înființare,  sfântul lăcaș a primit hramul ”Adormirea Maicii Domnului” și a fost închinat domnitorului Neagoe Basarab, de monahia Magdalina – fiică și soție de boier, mătușa voevodului, proprietară ereditară a moșiei de la Corbi - fapt care-l face  mănăstire domnească.
După aproape 400 de ani, în timpul slujbei de Înviere din 1897, peretele vestic al naosului s-a surpat, însă, ca printr-o minune,  nimeni n-a fost rănit.  Enoriaşii  au adus pentru refacerea zidului câţiva meșteri italieni cioplitori în piatră.
Deasupra peretelui vestic al bisericii rupestre este amplasată o cruce de tip latin cu capitel piramidal detașabil de la anul 1761, iar la  280 m de biserică se află piatra și stânca haiducului corbean Zdrelea.

Redeschisă acum 13 ani

Lăcaşul de cult este şi astăzi  funcţional. Mănăstirea a fost redeschisă în 2003,  iar de atunci au fost reluate şi slujbele. (C.S.)

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea