Deputatul Cătălin Rădulescu se vrea mai curat, mai uscat

Spiridon Voinescu
Sătul, probabil, de puținul și rarul din PSD Argeș, mai ales după ce unicul său mare susținător, Tudor Pendiuc, a cam terminat-o cu politica, deputatul Cătălin Rădulescu se gândește intens la o rebrenduire. Acesta, se pare, este interesat să migreze către partidul lui Geoană și al lui Vanghelie, un partid mai curat, mai uscat, ”care va fi deschis către colegii cu mintea la cap din PSD și către cei care nu mai sunt în PSD”, așa cum a declarat, zilele trecute, Mircea Geoană. ”Prostănacul” Geoană (calificativul îi aparține lui Ion Iliescu) a fost respins de partidul mare precum un corp străin când, în noiembrie, imediat după alegerile prezidențiale, s-a apucat să strige pe la televiziuni cum și cine a greșit în partid. Culmea, și Cătălin Rădulescu, în aceeași perioadă, s-a identificat cu Mama Omida, proorocind chestii diverse și oarecum aberante cu privire la alegerile pierdute de PSD. Doar că Mama Omida, spre deosebire de cei doi iluștri parlamentari, care au știut ce se va întâmpla dar au vorbit cu gura închisă, vorbea tare chiar despre viitor. Profețiile despre trecut nu au fost apreciate de nimeni din partidul roșiilor, și nici măcar de alții. Minciunile au rămas singurele puncte comune dintre cele două profesii, cea de politician și cea de omidă.
PSD, atât la nivel național cât și în Argeș, va mai pierde câteva starlete și după înființarea partidului lui Ghiță. Acesta, prieten bun cu Ponta, își va trage un PSD mai de dreapta, un fel de PNL vopsit în roșu. La partidul lui Ghiță vor fi bine primiți în special oamenii de afaceri, chiar dacă nu din prima linie valorică, însă oameni cu firme, în general, cu angajați și ceva putere economică. Probabil că vor fi impuse și condiții, luate din programul Prima Casă: trebuie să ai bani în cont și maxim 40 de ani, să nu ai în proprietate alte imobile sau sedii de partid, să fii în stare de tot felul de rate și de furate.
Bătălia nu este, în orice caz, una reală. Toate vechile sau noile formațiuni politice au un singur țel, un singur campionat la care joacă tot anul: ciolaniada. Și, la fel cum femeile ușoare caută, pentru a păcăli un iubit cu bani, să își redobândească virginitatea pe căi chirurgicale, tot așa și politicienii noștri se spală în apele politice tulburi pentru a ieși la alegători cu o față nouă, nepătată de mizeriile de partid. Doar că nu prea mai ține…

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea