Firmele lui Pănescu și Dobre, Metabet și Zeus, percheziționate de specialiștii Direcției Antifraudă

#  Primarul din Bradu, Florin Frătică, ridicat din nou de oamenii legii și dus la audieri
Duminică dimineaţă au avut loc percheziţii de amploare în Bucureşti şi 11 judeţe. 300 de poliţişti economici au efectueat 146 de percheziţii la firme bănuite de evaziune fiscală şi splare de bani.
Prejudiciul este estimat la 30 de milioane de euro, în perioada 2011-2014. 200 de societăţi comerciale (IT, construcţii) sunt implicate într-o reţea de ilegalităţi. Potrivit unor surse judiciare, nu lipsesc numele cunoscute de firme, precum UTI, Strabag, Erbaşu, Zeus S.A., Metabet. Câteva zeci de persoane au fost duse la audieri, 50 dintre acestea având, de la bun început, calitatea de suspecți. Prin intermediul societăţilor implicate ar fi fost fost transferate aproximativ 100 de milioane de euro către persoanele în cauză, iar banii astfel obţinuţi ar fi fost reintroduşi în circuitul ilicit prin retrageri din conturile bancare în baza unor documente fictive.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost stabilit cu sprijinul specialiştilor Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi este de aproximativ 30.000.000 de euro.
Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

Florin Frătică, primarul din Bradu, ridicat din nou de oamenii legii

Vizat mai este şi Florin Frăţică, primarul independent din Bradu,  fost democrat-liberal. Acesta a fost oprit în trafic de oamenii legii şi dus, inițial, să asiste la percheziționarea propriei locuințe. Florin Frătică, primarul comunei Bradu a ieşit ulterior de la domiciliul său însoţit de către oamneii legii. Acesta este cercetat în dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani. Poliţiştii i-au ridicat lui Florin Frătică şi toate armele pe care acesta le avea în locuinţă. Frătică nu a vrut să dea nicio declaraţie. Primarul de la Bradu a fost  dus al audieri la București, la sediul IGPR.

Cercetate și firmele lui Grigore Dobre – Zeus S.A. și Pănescu – Metabet.

În același dosar sunt cercetate operațiunile financiare ale celor cunoscute două firme de construcții din Argeș, Zeus și Metabet. Oamenii legii au descins încă de la primele ore ale zilei de duminică la sediile celor două firme și au cărat, cu dubele, documente din contabilitate.  Firma lui Grigore Dobre, Zeus S.A., nu este la prima experiență de acest gen, fiind cercetată, anterior, de oamenii legii, în dosarul licitației de la Căteasca, unde se presupune că a beneficiat de sprijinul fostului președinte al Consiliului Județean Argeș pentru câștigerea acesteia.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea