Investiție de anvergură finalizată la Stolnici

# Stație de epurare la standarde europene, inaugurată în sudul județului
Comuna Stolnici se ridică, de la un an la altul, la standarde tot mai înalte. Privirile unui simplu trecător pot surprinde eforturile de modernizare făcute aici: școli noi sau renovate total, cu apă curentă, termopane, centrale termice și toalete interioare; cămin cultural, sistem de supraveghere video și multe altele.  Rețelele de infrastructură se extind de la un an la altul, acoperind cu viteză procente din ce în  ce mai semnificative ale populației comunei.
Vineri, un moment din această serie a reunit, la primăria din localitate, oficialitățile din Stolnici, dar și edilii șefi ai comunelor învecinate. Printre invitați s-au numărat și senatorul Constantin Tămagă, dar și inginerul Gh. Griguță, managerul prestigioasei firme Coniz Romarg, constructorul tronsonului de apă și canalizare, dar și al stației de epurare inaugurate.
# Ing. Gheorghe Griguţă, manager Coniz Romarg: ”Investiţia e o realizare importantă pentru comuna Stolnici și, bineînţeles, şi pentru noi, constructorii. S-au făcut multe eforturi, în special pentru aducerea de fonduri de finanţare pentru această lucrare. A fost o colaborare continuă între constructor, beneficiar şi proiectant, colaborare datorită căreia s-a dus la bun sfârşit această investiţie”.
# Sevastian Pupăză Roșu, primarul comunei Stolnici: ”Având în vedere tot ceea ce înseamnă investiţia de apă potabilă în comuna Stolnici, operatorul regional fiind S.C. Apă Canal 2000 S.A., sperăm ca în vară, după ce începem cu racordările către populaţie şi către instituţiile din comună - și aici mă refer la şcoală, grădiniţă, primărie, I.S.U - şi când vom avea şi debitul de apă necesar pentru staţia de epurare, împreună cu operatorul regional vom pune în funcţiune efectiv şi staţia de epurare. În momentul de faţă racordările nu sunt efectuate, canalizarea este finalizată dar nu sunt încă racordate nici instituţiile şi nici cetăţenii.
Această investiţie axată este pe zona centrală a comunei Stolnici.  Rețeaua are 2,6 km lungime, pe strada Principală în mare parte şi deserveşte circa 500 de familii. Investiţia face parte dintr-un proiect integrat, Proiectul pe Ordonanţa 7 din 2007, în valoare de 1 milion de euro. Mulţumesc domnului inginer Griguţă că a ştiut să eşaloneze lucrările şi am terminat prima lucrare, alimentarea cu apă în satele Stolnici şi Izbăşeşti şi, ulterior, am început şi canalizarea. Totul s-a făcut în etape şi aşa am reuşit să ducem la bun sfârşit acest proiect. Am avut o perioadă foarte lungă, din 2009 până în 2013, în care  nu am primit nici un  ban. Au fost alocați bani în perioada 2007-2008 şi în 2014”
# Constantin Tămagă, senator PSD: ”Sunt bucuros să văd că şi în sudul judeţului se fac investiții pentru populaţie. Apa este elementul cel mai important pentru civilizaţie şi pentru cetăţeni, este o binecuvântare, având în vedere că şi zona reclamă o investiţie de asemenea anvergură. Se ştie că aici rezervele de apă sunt destul de scăzute, mai ales pe perioada verii.
Important este acum ca şi Guvernul, comunitatea locală şi Consiliul Judeţean să facă eforturi pentru ca cetăţenii să aibă posibilităţi reale de a se racorda. Cred că oamenii, aşa cum îi ştiu eu, gospodari, vor putea să fie beneficiarii reali ai acestei investiţii.”
Toți cei prezenți au transmis felicitări calde edililor din Stolnici, care și-au făcut un obicei din a inaugura astfel de investiții finalizate în fiecare an, sau chiar mai des. Semn că la Primăria Stolnici nu se doarme, se muncește. Și se muncește cu spor. Felicitări!

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea