Ania Cazan, despre o lume superficială, în care like-ul de pe Facebook îţi stabileşte popularitatea

La sfârşitul săptămânii trecute, talentata fiică a soţilor Luminiţa Borta şi Gabriel Cazan  şi-a lansat volumul ”Făt-Frumos din Vamă, cel de-al cincilea publicat de tânăra scriitoare, o carte concepută într-o vară, despre o lume cum n-ar trebui să fie, un fel de ghid pentru cei tineri. Într-un interviu acordat săptămânalului Atitudine în Argeş, Ania Cazan   vorbeşte nu doar despre cea mai recentă lucrare a sa, ci  şi despre tot ce înseamă pasiune în viaţa ei: filme, cărţi, voluntariate, tineri, teatru de improvizaţie, activităţi francofone şi concerte.
#  Cât timp ţi-a răpit ”Făt-Frumos din Vamă”,  despre ce ne vorbeşte, şi ce te-a determinat să-mparţi  această experienţă cu noi?
- "Făt Frumos din Vamă" este un volum gândit timp de 3 ani, început în Vamă, dar scris în 3 luni. Practic, am plecat de la o postare de pe blogul meu, pe care am dezvoltat-o la sfârşitul anului trecut. E o carte care descrie viaţa lui Făt Frumos, după ce a răpit-o pe Ileana Cosânzeana. E un epilog, mai mult, în care eroii devin anti-eroi şi îţi dai seama, de fapt, că Zmeul era personajul pozitiv din toată treaba asta. E al cincilea volum scris şi publicat de mine şi este primul experimental, scris mai mult ca un ghid pentru tineri. Este un volum publicat într-un format de buzunar, astfel încât poate fi lucrat pe el, subliniat şi ţinut minte! E un volum de suflet, care descrie o lume superficială, grotescă, în care like-ul de pe facebook îţi stabileşte popularitatea.
#  Oamenii asociază numele tău (mai ales) de festivalul de film  de scurt-metraj “3fest”, al cărui director eşti.  Cât de important e pentru tine acest proiect artistic?
- Mă bucur că oamenii asociază numele meu de “3fest”,  pentru că festivalul face parte din mine. Nu-mi închipui ca anul să treacă fără să vedem creaţiile tinerilor talentaţi care sprijină festivalul cu tot sufletul şi speranţa în munca lor. Datorită lor, încerc să-l dezvolt în fiecare an, să fie mai bun şi să fie casă de suflet a tinerilor

”În film m-am născut şi cu literatura am crescut”

#  Dacă ar fi să pariezi, la un moment-dat, pe una dintre pasiunile tale, ce ai alege: film sau literatură?
- Dintre film şi literatură? Grea decizie! În film m-am născut şi cu literatură am crescut. Sunt două lucruri pe care nu le pot despărţi. Aş putea spune că sunt chiar vitale pentru mine, mai ales că amândouă m-au scos de foarte multe ori din stările mele de melancolie.
#  Ce alte pasiuni mai puţin ştiute de noi are Ania Cazan?
- Viaţa mea e un amestec de filme, cărţi, voluntariate, tineri, teatru de improvizaţie, activităţi francofone şi concerte. În general, cam tot ce înseamnă artă şi oameni frumoşi. Şi dacă somnul îşi mai face câteodată loc şi pe-acolo, atunci sunt împlinită. Dacă nu, o bucată de ciocolată îşi face efectul!

Pregătiri pentru următoarea ediţie“3fest”

#  Cu ce proiecte ne vei încânta pe viitor, Ania ?
- Pentru viitor, un singur cuvânt scrie pe mine: DISERTAŢIE. În prezent, sunt masterandă în anul II la Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii la Universitatea de Stat din Bucureşti. După asta, “3fest” continuă cu a noua ediţie, cu alte filme, alţi tineri, dar în aceeaşi atmosferă faină.
#  Faci parte dintr-o familie foarte frumoasă, de oameni de cultură, talentaţi şi sensibili, aspecte care explică, într-un fel, latura ta artistică. Cum şi-au pus părinţii amprenta asupra dezvoltării tale pe această linie?
- Mereu am spus că părinţii sunt rădăcinile mele care m-au ajutat să mă dezvolt. Sunt extrem de fericită că sunt părinţii mei, că m-au încurajat la orice "nebunie culturală" şi că mă susţin în tot. Le mulţumesc şi îi iubesc! Personal, eu sunt foarte fericită că m-am născut, am crescut şi m-am întors în oraşul Piteşti, că sunt înconjurată de prieteni şi oameni minunaţi şi că se întâmplă lucruri frumoase aici! Important e să deschidem ochii şi să le apreciem!
Cristina Stancu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea