Kaufland a donat 30 de calculatoare noi Şcolii Gimnaziale „Alexandru Davila” din Piteşti

Joi, 19 februarie, Şcoala Gimnazială „Alexandru Davila” a primit o donaţie constând în 30 de calculatoare noi, oferite de lanţul de magazine Kaufland în colaborare cu Organizaţia Nonguvernamentală „Şcoala de Valori” în cadrul campaniei naţionale „Ajutăm împreună”, proiect în care au fost incluse 102 şcoli din 72 de oraşe. Evenimentul a avut loc în laboratorul de informatică al Şcolii „Alexandru Davila”, în prezenţa conducerii unităţii de învăţământ, a reprezentanţilor retailerului Kaufland şi ai „Şcolii de Valori”, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean şi ai Primăriei Piteşti, la festivitate participând şi aşii în informatică ai şcolii gazdă, părinţi şi cadre didactice.
„Calculatoarele pe care le-am primit astăzi de la reprezentanţii Kaufland sunt de un real folos pentru elevi, cu atât mai mult cu cât şcoala noastră are deja o tradiţie în participarea cu succes la olimpiadele şi concursurile de informatică. Dovadă numărul semnificativ de medaliaţi la Olimpiada Naţională, trei dintre ei prezenţi astăzi alături de noi, copii pe care profesorul Marian Vlad îi pregăteşte inclusiv în timpul său liber. Sperăm că, având aceste noi calculatoare mult mai performante decât cele cu care ei au lucrat până acum, numărul copiilor care vor dori să facă performanţă în informatică va creşte şi, în consecinţă, şi rezultatele acestora”, a spus Floarea Stancu, directorul Şcolii „Alexandru Davila”, mulţumind reprezentanţilor retailerului Kaufland, prezenţi la eveniment.
În numele retailerului, directorul magazinului Kaufland din zona Găvana, Claudiu Şelaru, a înmânat conducerii şcolii gazdă cecul onorific reprezentând donaţia oferită de Kaufland: „Sperăm ca prin acţiunile noastre permanente să oferim copiilor sprijin pentru o educaţie mai bună, pentru a-şi forma şi dezvolta creativitatea. Vom susţine în continuare, încrezători în succesul acestora, campanii şi proiecte sociale în oraşul nostru”, a declarat Claudiu Şelaru. Valentin Duminică, reprezentant al ONG-ului „Şcoala de Valori”, a prezentat proiectele pe care organizaţia le derulează, scopul acestor acţiuni fiind acela de a construi caractere puternice pentru viitor prin crearea unei comunităţi de adolescenţi autonomi, care acţionează colaborativ, responsabil şi etic.

Şcoala „Alexandru Davila” - o pepinieră de olimpici la informatică

În ultimii ani, Şcoala Gimnazială „Alexandru Davila” s-a dovedit o adevărată pepinieră de olimpici la informatică, meritul aparţinând în primul rând inimosului profesor Marian Vlad. Aşa se face că în ultimii patru ani elevii acestei şcoli au adunat nu mai puţin de şase medalii olimpice - cinci de bronz şi una de argint -, deşi pregătirea se făcea până acum pe calculatoare depăşite, unele vechi chiar şi de 10-15 ani. Acum, graţie donaţiei făcute de Kaufland, elevii Şcolii „Alexandru Davila” au posibilitatea să lucreze pe calculatoare performante.

Proiect social de amploare naţională

Proiectul „Ajutăm împreună” este derulat de Kaufland sub înaltul patronaj al Ministerului Educației Naționale și în parteneriat cu Școala de Valori şi îşi propune susținerea educației la nivel național prin sprijinul acordat elevilor din învățământul gimnazial. Prin această campanie, 29.000 de copii din întreaga ţară au beneficiat de 3.060 de calculatoare noi, achiziţionate prin redirecționarea unei părți din sumele provenite din vânzările produselor din rețeaua magazinelor Kaufland.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea