Curtea de Apel Piteşti a trimis dosarul Vinalcool – Finanţe înapoi la Tribunalul Specializat Argeş

# Războiul pe creanţa de două milioane de lei pretinsă de AJFP Argeş se reia în luna martie
Contestaţia prin care Marian Drăguşin, reprezentantul legal al  insolventei S.C. Vinalcool susţine că cele 2.059.799 lei - reprezentând creanţa cu care Finanţele s-au înscris  în tabelul  definitiv  al creditorilor debitoarei- a ajuns pe masa magistraţilor Curţii de Apel Piteşti  la începutul acestei luni. Secţia de contencios administrativ a  instanţei amintite a restituit  Tribunalului Specializat Argeş dosarul  privind recursul declarat de Vinalcool.
Tribunalul Specializat Argeş  a citat deja cele două părţi, Vinalcool S.A. şi DGRFP Argeş, dar şi pe ceilalţi creditori din dosarul insolvenţei firmei lui Marian Drăguşin, pe care-i cheamă în faţa magistraţilor  pe  31 martie 2015 pentru soluţionarea contestaţiei.
S.C. Vinalcool susţine că cele peste două milioane lei reprezentând creanţa pe care  AJFP Argeş o revendică nu sunt justificate şi  propune instanţei să dispună reducerea  sumei.
Unul dintre argumentele pentru care “debitoarea Vinalcool formulează, prin administratorul special Drăguşin Marian, contestaţie împotriva tabelului definitiv al creanţelor, cu privire la creanţa admisă creditorului fiscal  în sumă  2.059.799 lei, din care  1.114.981 lei cu titlu de accize  şi accesorii aferente şi suma de 944.818, cu titlul de TVA şi accesorii aferente” se referă la  descoperirea unor titluri judecătoreşti necunoscute de debitoare până la formularea contestaţii, după cum mărturiseşte administratorul special al SC Vinalcool, titluri care ar putea demonstra că suma înscrisă în tabelul  creditorilor n-ar avea integral acoperire.
Înverşunarea administratorului Vinalcool e însă justificată de interese materiale  foarte personale, Marian Drăguşin figurând el însuşi în tabelul creditorilor Vinalcool, cu 4,7 milioane lei, dintr-un total de creanţe chirografare (pe baza unor acte sub semnătură privată) de 6,7 milioane lei.  Pe lângă aceste creanţe, firma sa  SC DGM New Planet apare în acelaşi tabel al creditorilor Vinalcool  cu alte 380.970,71  lei.

Marian Drăguşin a mai câştigat câteva războaie similare

Râmâne de văzut ce va spune instanţa la sfârşitul lunii martie. Cert este că Marian Drăguşin a mai dus lupte pe marginea unor creanţe. După declararea insolvenţei sale,Vinalcool a  dat în judecată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pe motiv că nu datorează bugetului de stat sumele reţinute în sarcina sa.  Atunci, Marian Drăguşin contesta modul de calcul  al impozitului suplimentar pe profit, modul de calcul al TVA  refuzată la rambursar şi modul de calcul al accizei, precum şi accesoriile aferente.
Instanţa a stabili că Marian Drăguşin are dreptate în privinţa nelegalităţii unor calcule efectuate de Finanţe, după ce a stabilit  că Vinalcool  a înregistrat în evidenţa contabilă  cheltuieli cu prestări servicii în sumă de 388.7 mii  lei  în baza a două facturi  fiscale emise de  DGM New Planet  RO SRL, firmă care are calitatea de acţionar majoritar  în cadrul  SC Vinalcool. Ulterior, organele fiscale, în urma unor reconsiderări, au procedat la reîncadrarea tranzacţiei  comerciale dintre cele două societăţi, de la valoare efectivă de 388.375 lei,  la valoare de 37.785 lei, aceasta fiind suma stabilită ca deductibilă.  Finanţele au considerat că diferenţa reprezintă profit şi, în consecinţă, au stabilit un impozit suplimentar. Concluzia magistraţilor a fost că respectivul impozit a fost stabilit  în mod nelegal, pentru că reconsiderarea nu era aplicabilă relaţiei dintre cele două societăţi comerciale.
Concluzii similare au fost trase  şi cu privire la refuzul la rambursare  a TVA , considerându-se că  operaţinea de reconsiderare nu era aplicabilă  celor două societăţi. În plus, pentru că s-a stabilit că Vinalcool nu datorează impozit suplimentar  şi nici TVA,  debitoarea a scăpat şi de penalităţile de întârziere.  În mai 2012, Tribunalul Argeş a anulat deciziile  şi rapoartele prin care Finanţele stabileau impozitul suplimentar, suma reprezentând TVA refuzată la rambursare şi penalităţile de întârziere.

Lupte în prelungiri

A urmat un recurs al DGFP Argeş , soluţionat în  februarie 2013, când  Curtea de Apel Piteşti a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Argeş. În luna mai a aceluiaş an, Tribunalul Argeş a admis  contestaţia formulată de Vinalcool şi a desfiinţat decizia privitoare la stabilirea impozitului suplimentar  şi a anulat decizia şi  rapotul de inspecţie fiscală referitoare la TVA  şi la penalităţile datorate.
A urmat un nou recurs formulat de  DGFP Argeş, respins ca nefondat la începutul anului 2014 de Curtea de Apel Piteşti . În mai 2014, Vinalcool SA Argeş a depus la Tribunalul Specializat Argeş o contestaţie la tabelul definitiv al creanţelor prin care Marian Drăguşin susţine că cei 2,65 milioane lei reprezentând creanţa  (este vorba despre cifra înregistrată la acea dată, diminuată ulterior la 2,05 milioane lei),  pe care AJFP Argeş o revendica, nu este justificată şi a propus  instanţei să aibă în vedere diminuarea cifrei cu suma de 1,4 milioane lei, ce ar urma să rezulte din raportul tehnic de expertiză contabilă dispus în această cauză.

Pe ce mizează Drăguşin

Administratorul Vinalcool invocă, acum, câteva sentinţe ale Tribunalului Argeş, mizând pe faptul că respectivele hotărâri  judecătoreşti vor modifica substanţial creanţa cu care Finanţele  s-au înscris  la masa credală a debitoarei.

Tot din  ciclul războaie câştigate

De precizat Vinalcool are şi  un proces câştigat cu Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului. În martie, anul trecut, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, în calitate de creditor al SC Vinalcool Argeş, a formulat şi înaintat Tribunalului Comercial Argeş o contestaţie la tabelul definitiv al creditorilor, solicitând înscrierea în respectivul document a unei creanţe de 60.000 de lei, reprezentând fondul de restructurare acordat firmei argeşene în baza Legii 59/1991. Administratorul special al Vinalcool,  Marian Drăguşin a convins însă instanţa că solicitarea  (bazată fondurile invocate de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), succesoarea FPS, în baza a două convenţii semnate în 1995) este neîntemeiată.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea