Fostul sediu al Parchetului din Curtea de Argeş, închiriat la preţ de garsonieră

# Tun imobiliar dat de organizaţia PSD Curtea de Argeş # ”PSD Curtea de Argeș, precum cucul, a găsit locul gol și a zis să-și facă cuib în fostul sediu al Parchetului”, ne-a explicat Sandu Nichita, copreședintele PNL Curtea de Argeș.

În vreme ce Serviciul Social a fost mutat pe la periferia oraşului, pe lângă un bloc de nefamilişti, sociali- democraţii din Curtea de Argeş şi-au închiriat un spaţiu cât pentru toată organizaţia judeţeană. Mai exact, după ce Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş şi-a mutat sediul, clădirea care a găzduit mai bine de 20 de ani această instituţie a reintrat în patrimoniul public al Municipiului Curtea de Argeş. 
”În această clădire până în anul 1993 a funcţionat Maternitatea Curtea de Argeş, până la construirea Spitalului Municipal, după care a fost mutată în clădirea noului spital.  Fosta maternitate a devenit Procuratura Curtea de Argeş, unde a funcţionat până anul trecut, când şi-au mutat sediul într-o clădire nouă pe strada Nevers. PSD Curtea de Argeş, precum cucul, a găsit locul gol şi a zis să-şi facă cuib în fostul sediu al Parchetului”, ne-a explicat Sandu Nichita, copreşedintele PNL Curtea de Argeş.

Interzis copiilor

Nu, nu este un film deocheat, nu este nici vreo acţiune agresivă, ci este politică, o formă ce întrece pe toate cele amintite, pentru care, probabil, PSD-istii din Curtea de Argeş s-au gândit să-şi îngrădească noul sediu prin curtea căruia treceau copiii la Şcoala Carol I, atunci când în spaţiul respectiv funcţiona Parchetul.
Acum, PSD a făcut un gard cu ţepuşi ca să nu mai treacă copiii pe acolo, fiind nevoiţi să ocolească şi să treacă pe o punte pietonală, lată de 80 cm.
”Curtea Şcolii Carol I a devenit doar o cale de acces pentru că cea mai mare parte a curţii a îngrădit-o PSD. Probabil au nevoie de loc de joacă pentru adulţi.
Eu cred că acolo ei vor să facă un stabiliment de bar, terasă şi grădină de vară pentru că foarte mulţi membri ai PSD se ocupă cu lucrul acesta.
Este un loc liniştit, un loc cu verdeaţă şi aproape de firul albiei al pârâului Târgului, plin de reziduuri pentru că nu a mai fost igienizat din 2005, atunci când o viitură a spălat totul în cale.
Stabilimentul se află foarte aproape de ,,Mausoleul” lui Boncea, consilierul local PSD, din piaţa centrală a oraşului. De ce i se spune ,,Mausoleu”? pentru că este făcut din marmură neagră şi a ,,înmormântat” foarte multe mici afaceri ale comercianţilor din zonă. Acest ,,Mausoleu” s-a ridicat, cum este obiceiul locului, pe defuncta casă a lui Corbeanu, monument de arhitectură veche din Curtea de Argeş. Din câte au declarat unii membri ai PSD, datorită faptului că rămân din ce în ce mai puţini, ei au loc cu toţii în fostul arest al procuraturii”, a mai comentat copreşedintele PNL Curtea de Argeş, Jr. Sandu Nichita.

Chiria de 0,48 euro/m.p. în loc de 10 euro/m.p.

Conform hotărârii dată de Consiliul Local Curtea de Argeş din data de 26 februarie 2015, parterul clădirii din strada Negru-Vodă nr. 6-8, în suprafaţă de 262 m.p. se închiriază Organizaţiei Judeţene Argeş a Partidului Social Democrat, cu destinaţia de sediu al organizaţiei locale Curtea de Argeş pentru fabuloasa sumă de 569 de lei, ci nu de euro aşa cum era normal, având în vedere suprafaţa enormă pe care o închiriază.
Aşadar, făcând un calcul simplu, numai pe suprafaţa clădirii închiriate, preţul/m.p. al chiriei plătite de PSD în centrul oraşului este de 0,48 euro. Foarte puţin, dacă stăm să ne gândim că  în acea zonă preţul adevărat al chiriilor este de 10 euro/m.p.
Nu ştiu cât de legal este sau cât de compatibili au fost consilierii PSD care au votat această hotărâre, dar cert este că din punct de vedere moral această hotărâre de consiliu local pică testul moralităţii omeneşti , rar întâlnită în politică.
Suma de bani pe un an de zile. rezultată din diferenţa chiriei plătită de PSD , faţă de preţul zonei ajunge la aproape 30 de mii de euro, adică peste un miliard de lei vechi. Dacă mai înmulţim şi cu 5 ani, perioada contractuală de închiriere a acestui imobil, suma ajunge la 150.000 de mii de euro, bani ce puteau fi folosiţi în alte scopuri publice de care municipiul Curtea de Argeş duce nevoie. Însă, s-ar putea să vedem şi o anchetă DNA sau o anchetă a Agenţiei Naţionale de Integritate unde, la fel ca la Piteşti, în dosarul asocierii Publitrans cu Girexim şi CNCD, Consiliul Local, deşi părtaş la această faptă, s-a constitui parte civilă pentru recuperarea  prejudiciului creat bugetului local în urma acestei asocieri. Nu ne-ar mira faptul să vedem aceeaşi situaţie şi la Curtea de Argeş, având în vedere moralitatea politicienilor de care am mai vorbit.
Lucian GHERGUŞ

CLICK AICI PENTRU VIZUALIZARE

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea