Romii din Costești implicați în afacerea ”Șanțul” contra-atacă la baionetă

# Aceștia au venit la redacția ziarului ”înarmați” cu contracte și facturi semnate, în original, de oficialii primăriilor Recea și Băbana, cu care se judecă
Săptămânalul nostru a relatat, în serial, ”isprăvile” ajunse în instanță ce au ca autori firmele romilor din Costești, pe de o parte, și câteva primării, unde firmele cu pricina au efectuat lucrări, pe de altă parte. Afacerea ”Șanțul” este deja celebră și, iată, naște controverse și pasiuni. La sediul ziarului au venit, pentru un drept la replică, trei patroni de firme, toți, Doamne (și toate trei) implicați și implicate (firmele) în conflictele despre care am tot scris.

Administratorul Metalux Direct S.R.L.: Primăria Recea a semnat atât contractul de lucrări, cât și  procesul verbal de recepție. Am muncit, vrem banii!...

Biriță Stănescu, administratorul Metalux Direct S.R.L.: ”Noi am muncit, toți, cu femeile, cu copiii, la aceste drumuri. Vă rog să veniți la Recea acum, după câțiva ani, să vedeți că șanțurile săpate de noi există, sunt în bună stare. Noi vă arătăm, aici, facturile și contractele. Firmele noastre au plătit celor cu care am lucrat. Trebuie, când iei un utilaj, să îl plătești.  Am avut utilaje închiriate. La sfârșitul săptămânii am achitat facturile. Nu stă nimeni la muncă neplătit. Acum, ne vrem banii. Am muncit, vrem banii!...”
Primăria Recea – susține Biriță Stănescu –a semnat atât contractul de lucrări, cât și procesul verbal de recepție pentru șanțurile săpate de firmele romilor. Administratorul Metalux chiar  ne-a arătat un astfel de proces verbal, unde s-a constatat, de către oficialii primăriei, că lucrarea ”săpături șanțuri” pentru lungimea de 3000 metri s-a efectuat în totalitate și de calitate corespunzătoare, conform Contractului 1163/03.04.2012 și a situației de lucrări. Documentul este semnat de primarul comunei și de câțiva consilieri. (Vezi foto 1)

Primăriile Tigveni, Moșoaia, Albota au achitat, integral sau parțial, lucrările făcute de firmele romilor. La Băbana, pauză

Din fonduri proprii sau cu ajutorul Consiliului Județean Argeș, primăriile unde romii au săpat șanțuri au început să achite sumele din facturile emise.
Astfel, Primăria Moșoaia a soluționat, pe cale amiabilă, litigiul creat între Metalux Direct S.R.L. și Primărie. Suma restantă, de peste 75.000 lei, a fost prinsă în bugetul localității pentru anul 2014, pentru a putea fi achitată. Situație similară și la Tigveni. Comuna Albota a achitat, deja, parțial, suma cerută pentru șanțurile săpate de firmele romilor. (Vezi foto 2)
Patronul Venus Holdrung, Tănase Stănescu, s-a arătat supărat pe situația creată – dar și pe cea prezentată în ziar – în contradictoriu cu Primăria Băbana: ”Unde sunt banii? Iată, aici, în acest document, toate conturile lor (ale Primăriei Băbana, n.r.) sunt pe zero, însă ei au primit bani de la București pentru lucrări. Unde sunt banii? Când am săpat noi drumurile, era campanie. Ne grăbeau toată ziua. Repede, repede, că vin alegerile. Acum, primarii nu mai recunosc semnăturile. Că  a semnat contabila sau nu știu cine.”
Tănase Stănescu, la fel ca și colegul Biriță Stănescu, ne-a arătat contractele semnate cu Primăria Băbana, dar și facturile – semnate și stampilate de primire de un oficial al primăriei. Printr-o adresă din 2013, primarul comunei, Bebe Ivan, solicită bani Consiliului Județean Argeș pentru ”plata lucrărilor de șanțuri pe drumurile comunale”. Banii însă, ceruți atât de romi, dar și de primărie nu au venit niciodată, ceea ce a dus la sumedenia de procese care se află pe rolul instanțelor. (Vezi foto 3)

Prim câștig, în instanță, al romilor, împotriva Primăriei Recea

Așa cum am mai scris, deși a pierdut procesul la Tribunalul Argeș, managerul Metalux Direct cesionează creanța unei alte firme din Costești, S.C. Gold Metal Fin S.R.L., firmă înființată în iunie 2014. Patronul firmei cumpărătoare merge cu creanța la BEJ Moromete Constantin care inițiază procedurile de executare silită împotriva Primăriei Recea. Pe contul primăriei se pune poprire, acțiune contestată, de asemenea, în instanță. Numai că… surpriză: cererea de ridicare a popririi prin ordonanță președințială, introdusă de Primăria Recea, este… RESPINSĂ, prin Hotărârea 2094/05.03.2015. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată la instanța superioară.
A.S.

CLICK AICI PENTRU VIZUALIZARE

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea