Criticul literar Aureliu Goci a lansat un volum de referință despre opera lui Liviu Rebreanu

Joi, 5 martie, la ora 16.00, Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș a organizat un dublu eveniment editorial deosebit: lansarea cărții „Liviu Rebreanu. Centrul operei și distribuția tipologică” (Editura Betta, București, 2014) autor criticul literar Aureliu Goci și a romanului „Ad-verb de timp” (Editura Betta, București, 2014), autoare Gabriela Banu (traducătoare a marilor scriitori de limbă spaniolă și portugheză; a tradus celebrul roman „Alchimistul” al lui Paolo Coelho).
Despre cele două cărți lansate, au vorbit scriitoarea Eliza Roha, criticul literar Lucian Gruia, academicianul Gheorghe Păun și editorul celor două cărți lansate, Nicolae Roșu. Moderatorul evenimentului a fost poeta Denisa Popescu-Martin.
„Criticul, profesorul și istoricul literar Aureliu Goci este un nume în zona de profil. Este un observator atent al fenomenului cultural, membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Ziariștilor din România. Are în palmares numeroase premii literare, reușind să pătrundă intutiv în miezul structurii literare, pe care o analizează foarte atent. Este un artist al ideilor, face un joc frumos între «baletul» acestora și polemica iute, care arde și lovește, precum biciul în zilele noastre. Romanciera Gabriela Banu, soția sa, lansează un volum cu un puternic accent autobiografic, cel puțin la nivel inspirativ”, a afirmat poeta Denisa Popescu-Martin.
Scriitoarea Eliza Roha a scos în evidență faptul că monografia critică lansată de Aureliu Goci reprezintă rodul unei trude literare de peste 30 de ani: ”Aureliu Goci este un critic literar care caută în fiecare carte sămânța care va înflori în scriitura respectivă. Cartea sa începe cu o analiză din punct de vedere economic, social, literar, a vremurilor care au dus la apariția fenomenului Liviu Rebreanu. În plus, cartea este scrisă într-o manieră personală, iar autorul are un cod propriu de apreciere a valorilor. Ceea ce m-a impresionat foarte mult în această carte este atenția pe care o acordă autorul romanului politic, «Gorila», pe care îl așează pe soclul pe care îl merită.”
Criticul literar Lucian Gruia a identificat foarte bine optica din care trebuie privită noul volum al lui Aureliu Goci: «Autorul este nemulțumit de modul în care critica literară a analizat opera lui Liviu Rebreanu, care a trecut în centrul operei sale romanele „Ion”, „Răscoala”, „Pădurea spânzuraților” și a trecut în plan secund romanele „Adam și Eva”, „Gorila”, „Ciuleandra”. Aureliu Goci consideră că toate romanele sale sunt în centrul operei sale.»
Romanciera Gabriela Banu a afirmat următoarele despre cel de-al doilea volum al său, „Ad-verb de timp”: „Este o carte despre timp și despre cum anume l-am putea caracteriza, prin ce acțiune. Curgerea timpului este un lucru care merge din trecut spre viitor. Dar ce faci cu amintirile? Cum re putem raporta la timp?”
La finalul lansării, Aureliu Goci a transmis publicului prezent îndemnul de a citi această carte pentru că deschide altă perspectivă asupra operei rebreniene: „Lumea aceea primară, rudimentară, de care vorbeau profesorii noștri atunci când analizau opera lui Rebreanu, trebuie privită dintr-un alt ochi, mai empatic, mai plauzibil, mai mult pe cultura premergătoare operei.”
Sabina Busuioc

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea