Şpaga cu mezel, dezminţită în “Cafeneaua Literară” a Centrului Cultural Piteşti

# Cârnăţăreală la Uniunea Scriitorilor din România
Un document picant despre şpăgi ceva mai unsuroase, semnat de scriitorul Nicolae Bălaşa, a fost, nu demult, tranşat, exact ca un mezel scos de la afumat, pe un site naţional. Pe scurt scriitorul, care este şi reprezentant al CNA, acuză mai multe persoane din conducerea USR că i-au solicitat 8.000 euro, cârnaţi, carne de miel şi peşte, pentru a fi primit ca membru în uniune.
În denunţul scriitorului apare şi numele poetului Paul Areţu (foto),  pe care piteştenii l-au putut citi inclusiv în  revista locală “Cafeneaua Literară” a Centrului Cultural Piteşti, revistă în care domnia sa a şi simţit nevoia să publice o dezminţire.

Despre mentalităţi de „cârnăţar”

Potrivit lui Nicolae Bălaşa, Paul Areţu ar fi venit la întâlnirea cu denunţătorul însoţit de nepoata sa pentru a lua nişte cârnaţi şi carne de miel contra ghidării scriitorului pe drumul către mult visatul statut de membru al USR, fapt pe care poetul îl neagă vehement în faţa cititorilor săi de la Piteşti şi nu numai.
“Am fost stupefiat, când un prieten (scriitor) mi-a atras atenţia asupra unui material acuzator, apărut într-un ziar online, Cotidianul. Un domn, Nicolae Bălaşa, mă incriminează că mi-ar fi oferit bunuri (cârnaţi!), pentru a-l face membru al Uniunii Scriitorilor din România. Din text (pe care nici nu am fost în stare să-l citesc în întregime, fiind foarte lung, iar cele afirmate stârnindu-mi indignarea), se pot trage, însă, cu uşurinţă, câteva concluzii despre caracterul acestui domn. Mai întâi, are o vanitate nemăsurată, considerându-se un mare scriitor, fapt care nu se adevereşte. În al doilea rând, are, cu siguranţă, o mentalitate de «cârnăţar», crezând că poate cumpăra orice şi pe oricine. Apoi, vrea să obţină fraudulos, prin repetate încercări de mituire, după cum afirmă, o calitate care nu i se cuvine (după cum s-a şi dovedit), scoţând astfel în evidenţă o mare frustrare. Dezmint, cu toată fermitatea, acuzele acestui domn. Nu i-am cerut, nu am făcut vreo înţelegere, nu am luat niciun bun de la acesta. Mai mult, din cauza convingerilor mele religioase categorice şi a modului cum înţeleg relaţiile sociale, nu am primit, niciodată, de la nimeni, bunuri nemeritate. Dacă există cineva, dintre colegii din învăţământ - am făcut sute de inspecţii şi toată lumea ştia că nu primesc «atenţii»- (…) dintre scriitorii din ţară, de la care să fi primit vreodată vreun bun nemeritat, ilicit, îi cer să facă public acest lucru, spre ruşinea şi reprobarea mea. Îmi este neplăcut să mă disculp (când mă ştiu nevinovat), dar dau această dezminţire din respect pentru cei care mă cunosc” se arată în dezminţirea semnată Paul ARETZU (pseudonimul poetului). Cristina Stancu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea