Ce politicieni importanţi ai Argeşului au fost unşi, de-a lungul anilor, ca deputaţi eparhiali

#  Î.P.S. Calinic a sărit în apărarea “deputatului” Constantin Nicolescu
“Stăm cu porţile şi inimile deschise pentru toţi şi pentru toate iniţiativele religioase, administrative, culturale, edilitare!”, spunea, la constituirea Adunării Eparhiale pentru mandatul 2014-2018, preşedintele Adunării, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic. Numai o parte dintre cei care deliberează în Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului sunt clerici. În jur de 70% sunt mireni, îndeosebi politicieni. Fostul preşedinte al CJ Argeş - Constantin Nicolescu,  primarul suspendat al Piteştiului - Tudor Pendiuc, deputatul Mircea Drăghici, preşedintele CJ Argeş - Florin Tecău, ministrul Agriculturii - Daniel Constantin se numără printre membrii importanţi pe care Adunarea Eparhială i-a avut de-a lungul ultimilor ani.

Ce este Adunarea Eparhială? Potrivit Statutului de Organizare şi Funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române, Adunarea Eparhială reprezintă un „organism deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale Eparhiei”, format din „reprezentanţii aleşi ai clerului şi ai credincioşilor, în proporţie de o treime clerici şi două treimi mireni, cu o viaţă morală şi religioasă demnă de un creştin, care au candidat cu binecuvântarea Ierarhului locului”.
Deputatul Mircea Drăghici, deputatul de Argeş Daniel Constantin preşedintele Consiliului Judeţean - Florin Tecău, primarul suspendat Piteştiului - Tudor Pendiuc (acum, în arest, dar care vara  trecută fusese “uns” ca deputat eparhial, pentru al doilea mandat), fostul preşedinte al CJ Argeş - Constantin Nicolescu, fac au făcut sau fac  parte, alături de nume importante ale mediului de afaceri, mediului cultural şi universitar, din comisiile Adunării eparhiale, cinci la număr: comisia administrativ-bisericească, comisia cultural-educaţională, comisia economică, bugetară şi patrimonială, comisia social-filantropică, comisia organizatorică, juridică şi de validare.
“Stăm cu porţile şi inimile deschise pentru toţi şi pentru toate iniţiativele religioase, administrative, culturale, edilitare. Să avem curaj, optimism şi stăruinţă în tot ceea ce facem!”, spunea, la constituirea Adunării Eparhiale pentru mandatul 2014-2018, preşedintele Adunării, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic.

Unul dintre sponsorii Arhiepiscopiei este CJ Argeş

Deputat eparhial - tot cu binecuvântarea arhiepiscopului de Argeş - a fost fostul preşedinte al CJ Argeș, Constantin Nicolescu, condamnat definitiv la 7 ani şi 8 luni de închisoare în dosarul reabilitării unor şcoli cu fonduri PHARE.  La începutul scandalului care a dus la demiterea preşedintelui CJ Argeş, DNA a verificat, printre altele, şi unele documente legate de două sponsorizări făcute de CJ Argeş Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului.

ÎPS Calinic a sărit în apărarea “deputatului” Constantin Nicolescu

Arhiepiscopul Calinic a organizat, atunci, o conferinţă de presă în care şi-a precizat punctul de vedere, sugerând că în spatele întregului scandal izbucnit în jurul fostului preşedinte al CJ Argeş s-ar fi aflat senatorul PDL Mircea Andrei:
”Mircea Andrei mi-a dat telefon şi, nu chiar că m-a ameninţat, dar a spus că, dacă nu îl punem pe vărul lui înapoi unde a fost, vor fi probleme şi că începe un război. Eu cred că e mai puţin politic, e de orgoliu. Noi am întrebat conducerea partidului şi au spus că niciodată nu au dat vreun ordin, vreo dispoziţie să se procedeze aşa ceva (…). Povestea este una mai veche şi pare că s-a intensificat de când i s-a retras binecuvântarea lui Nicolae Brânzea care nu mai este şef de catedră la Facultatea de Teologie, unde s-au descoperit nereguli în ştatele de funcţii”. 
Cât despre  sponsorizările primite de biserică, ÎPS Calinic explica atunci că “este vorba de două adrese care ne-au fost trimise de DNA în legătură cu sponsorizările de la Consiliul Judeţean pentru canonizarea sfinţilor şi pentru restaurarea bisericii Sân Nicoară (…) Suma de 500 de milioane pentru Sân Nicoară a fost plătită la S.C. Paul Construct, firma care se ocupă şi avem factură. De asemenea, 100 de milioane pentru un seminar internaţional ce a avut loc la Facultatea de Teologie şi tipărirea unei cărţi au fost achitate tipografiei, iar banii pentru canonizare s-au folosit pentru restaurarea unor icoane vechi”.
C.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea