CNCD vs. Municipiul Piteşti. Război în instanţă pe sumele din contractul de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar

Intrată în colaps după izbucnirea scandalului privind  transportul public local de călători, CNCD nu scapă de presiunea municipalităţii nici în procedura insolvenţei. Municipiul Piteşti şi  Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti  s-au înscris în tabelul creanţelor debitoarei cu sume pe care administratorul special al CNCD le consideră nereale. Dealtfel, societatea comercială condusă până  mai de curând de Constantin Scarlat - arestat  împreună cu primarul Tudor Pendiuc în dosarul amintit, a făcut contestaţie şi împotriva altor creanţelor revendicate de cei către care firma avea datorii la intrarea în procedura insolvenţei (ianuarie 2015).
Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti  s-a înscris la masa credală a  CNCD cu 25.080 lei, o sumă  cu mult peste cea  justificabilă, după cum explică Simona Răducu, administratorul special al  firmei debitoare, care a solicitat Tribunalului Specializat Argeş refacerea  tabelului preliminar al creanţelor  în sensul modificării creanţei SPEMP de la 25.080 lei la 2300 lei. “În fapt , arătăm că  între părţi au existat  relaţii contractuale , dar suma cu care creditoarea a fost înscrisă  în tabelul de creanţe nu este reală. Din suma datorată, societatea debitoare a achitat  parţial obligaţiile de plată”, se arată  în contestaţia depusă recent de CNCD  la Tribunalul Specializat Argeş, contestaţie pe care instanţa urmează s-o soluţioneze pe 6 aprilie 2016. Tot atunci va ajunge pe masa magistraţilor şi contestaţia formulată de debitoare împotriva Municipiului Piteşti, în care CNCD solicită modificarea creanţei de la 114.964 lei, la 53.112.

Creanţe revendicate în baza contractul de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar

“Între părţi a existat contractul 22416/ 15.04.2009, având ca obiect desfăşurarea activităţii de  ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor  staţionate neregulamentar, urmând  ca 19% din încasări să revină  pârâtei (nr. Municipiul Piteşti). Din suma datorată, debitoarea a achitat parţial obligaţiile de plată ”, explică administratorul special în contestaţie, care spune că, în aceste condiţii, suma trebuie diminuată, societatea debitoare cerând, în acest sens, instanţei admiterea probei cu înscrisuri.
CNCD a formulat solicitări similare şi în contradictoriu cu SALUBRITATE 2000 SA, VIP AUTO DISTRIBUTION SRL, UNIX AUTO SRL WURTH ROMANIA SRL. ALIEN CONCEPT SRL,  BADROM SERVICE SRL    GAMA MENT SERV SRL, SERV INSPECT RSVTI SRL, AUTONET IMPORT S.R.L., care, din punct de vedere al CNCD s-au înscris la masa credală a debitoarei cu sume peste cele reale. Contestaţiile respective urmează să fie analizate de instanţă tot  în aprilie.
Reamintim că, la începutul acestui an (pe 5 ianuarie 2015) Tribunalul Specializat Argeş a admis cererea de deschidere a procedurii  de insolvenţă în formă generală a debitoarei CNCD, ajunsă într-o situaţie financiară dezastruoasă după izbucnirea scandalului  în care numele administratorului  CNCD,  Constantin Scarlat, acuzat de complicitate la abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit  de grave, aflat, la această oră, în arest la domiciliu, apare alături de  cel al primarului Tudor Pendiuc. 
Principalele  cauze care făcut ca  societatea comercială să ajungă în imposibilitatea de a-şi mai achita datoriile exigibile sunt legate de sechestrul asigurator pus de D.N.A. pe cele 40 de autobuze ale societăţii şi darea acestora în custodie către Publitrans – societatea Consiliului Local  Piteşti, care, deşi foloseşte mijloacele de transport, nu plăteşte niciun leu către CNCD, după cum se arată în motivarea cererii de  intrare în insolvenţă, semnată de Simona Răducu.
“Societatea noastră se află în stare de insolvenţă iminentă, caracterizată prin  imposibilitatea plăţii la scadenţă a datoriilor exigibile angajate, cât şi prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe lichide şi exigibile, existând şanse reale de reorganizare”, se specifica în cererea depusă de CNCD la Tribunalul Specializat Argeş, document în care s-a argumentat şi vizavi de condiţiile concrete care au generat colapsul.
“Publitrans 2000 SA foloseşte autobuzele CNCD, dar nu plăteşte niciun leu subscrisei, fapt care ne-a adus în imposibilitatea  de plată faţă de bancă, furnizori, etc. De fapt, principala problemă  apărută ca urmare a «naţionalizării» de fapt a autobuzelor. CNCD este imposibilitatea  de a achita creditul contractat la Banca Transilvania, credit cu o valoare de peste 8.000.000 lei. În fapt, creditul a fost contractat pentru  achitarea celor  40 de autobuze pe care  Publitrans le foloseşte fără a avea accepul CNCD şi fără să plătească contravaloare folosirii lor”.

Asocierea din 2008, pusă pe tapet în 2014

CNCD  a fost înfiinţată  în 1994 , are ca obiect principal de activitate comerţul cu autovehicule şi este parte a unei asocieri în participaţiune care datează din 2008  şi din care mai fac parte Publitrans - societatea Consiliului Local  Piteşti – şi Girexim,  asociere în baza căreia CNCD a pus la dispoziţie 40 de autobuze pentru efectuarea transportului public local de călători.
Declinul său a început pe în noiembrie, anul trecut, când a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva administratorului  CNCD, Constantin Scarlat, cercetat de DNA în  dosarul  transportului local de călători, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave (ulterior, la data de 7 noiembrie  2014, administratorul  Constantin Scarlat a fost arestat preventiv, fiind plasat în arest la domiciliu la data de 19 noiembrie).  Tot în noiembrie anul trecut, la o săptămână după arestarea lui Scarlat, DNA a instituit sechestru asigurator pe 40 de autobuze aparţinând CNCD, autobuze care au fost date în folosinţă/ custodie societăţii Publitrans 2000 SA, iar societatea consiliului local n-a mai plătit nimic către CNCD.

CNCD vrea reorganizare

Societatea nu  are în vedere falimentul, ci reorganizarea judiciară, respectiv “aplicarea urgentă a  unui plan de reorganizare a activităţii economice, prin care să se reuşească readucerea în patrimoniul  societăţii a celor 40 de autobuze şi, de asemenea,  recuperarea creanţelor restante de la Publitrans, creanţe ce se măresc cu fiecare zi, ca urmare a  folosirii autobuzelor proprietatea CNCD”, după cum  precizează reprezentanţii societăţii insolvente.
Cristina Stancu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea