ADI SERVSAL Argeş a sărbătorit cinci ani de activitate

Marţi, 10 martie 2015, şi miercuri, 11 martie 2015, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară SERVSAL ARGEŞ a organizat la Piteşti conferinţa anuală a Federaţiei Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară din domeniul deşeurilor din România. Evenimentul a marcat şi împlinirea a 5 ani de la înfiinţarea asociaţiei, prilej pentru o trecere în revistă a proiectelor şi reuşitelor de până acum şi o prezentare a planului de acţiuni pentru 2015, a echipei şi partenerilor asociaţiei.
Ne-au onorat cu prezenţa Florin Tecău - preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Dorin Mărăşoiu - vicepreşedintele CJ Argeş, Cosmin Teodoru – director Direcţia Deşeuri a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, primari argeşeni reprezentanţi ai Primăriilor membre ADI, colegi de la ADI-uri din ţară, de la Iaşi, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Timiş, Caraş Severin, Tulcea, Neamţ, Dolj, Brăila, Hunedoara, Cluj, Sibiu, Prahova, Harghita, Covasna, Mureş  precum şi reprezentanţii partenerilor noştri, RECOLAMP, ECO-ROM şi SOTA GRUP 21 şi ai operatorilor de salubritate Salubris, Salubritate 2000 SA şi Financiar Urban.   
„La 5 ani de aniversare, în primul rând, vă urez «La mulți ani!» Să fiți puternici și încrezători în continuare, să rezolvați și să realizați proiectele și toate gândurile pe care vi le propuneți! Una dintre priorități pentru Argeș, în această perioadă, o reprezintă și protecția mediului. Vreau să construim un Argeș curat, un Argeș care să poată să asigure condiții optime de viață și de muncă. Anul acesta vom finaliza un proiect, care este de succes și reprezentativ pentru România – «Proiectul de management al deșeurilor solide». O echipă puternică, o echipă experimentată, care a putut să finalizeze și a știut să ducă pe drumul cel bun acest proiect. Fără acest proiect, ADI Servsal nu ar fi existat. Dar și fără sprijinul primarilor, cărora le mulțumesc, ADI Servsal nu s-ar fi extins și nu ar fi avut rezultatele pe care le are acum. Vreau să le mulțumesc și unităților de învățământ, Universității din Pitești, Inspectoratului Școlar, profesorilor și elevilor care se implică în aceste proiecte, în mod voluntar. Fără o unitate de idei, și fără o echipă competentă, nu cred că putem să progresăm”, a fost mesajul președintelui C.J Argeș, Florin Tecău.
„Ce pot să spun? Implicarea dumneavoastră şi atragerea de parteneri a fost definitorie. Aveţi nişte rezultate care, de-a lungul timpului s-au dovedit a fi de succes! Poate ar fi bine ca alte ADI-uri să ia exemplu de la dumneavoastră. În concluzie: un proiect de succes! Sper, repet, ca şi alţii să ia ce e bun de aici. Şi ca un sfat, că tot s-a vorbit de finanţări, este bine să ţineţi strâns membrii dumneavoastră, primăriile, pentru că s-ar putea ca la un moment dat să existe pericolul  retragerii unor finanţări din acest motiv, care este unul pur organizaţional. Dacă reuşiţi să vă ţineţi membrii aproape proiectele vor fi duse la bun sfârşit. În rest, dacă aveţi sugestii în ce priveşte legislaţia, vă aşteptăm la minister să discutăm! Vă mulţumesc pentru invitaţie şi vă urez succes în continuare!” a declarat Cosmin Teodoru, reprezentantul Ministerului Mediului.
„Este un proiect ambiţios şi aici ne aflăm acum la o sărbătoare. Ţin să îi felicit pe cei de la ADI SERVSAL, pe fiecare dintre membrii echipei şi pe fiecare dintre membrii asociaţiei. Cred că şi ei, primăriile, merită aplauzele şi felicitările noastre, pentru că procesul de asociere a Primăriilor şi de constituire a ADI-urilor este un proiect dificil. ADI SERVSAL a dovedit că se poate şi credem noi, ECO-ROM AMBALAJE, că rolul ADI SERVSAL va fi în continuare foarte important în Argeş. Noi am început colaborarea cu ADI-urile chiar cu ei, acum mai bine de patru ani. Îi felicit şi le urez la mulţi ani!”  a spus Lorita Constantinescu, director executiv ECO-ROM AMBALAJE.
„Vin de pe tărâmul lui Rebreanu şi Coşbuc, care cereau pământ. Îl cereau pentru ei. Astăzi, noi vrem pământul pentru copii noştri, pentru generaţiile viitoare. Dar, mai ales, nu îl vrem oricum! Îl vrem verde, îl vrem curat, să ne ofere condiţii de trai decente şi sănătoase. Revenind la intrervenţia domnului director din Ministerul Mediului, care ne sfătuia să luăm exemplu de la ADI SERVSAL Argeş, pot să confirm că ei au fost un model pentru celelalte ADI-uri din ţară. Noi am început mai târziu implementarea acestui sistem de management integrat al deşeurilor dar ne-am folosit de experienţa colegilor noştri şi pe această cale vrem să le mulţumim pentru ajutorul acordat şi să îi felicităm pentru ce au făcut în judeţul Argeş”  a fost intervenţia lui Dragomir Câmpan, directorul ADI Deşeuri Bistriţa Năsăud.
Oaspeţii evenimentului au avut prilejul de a cunoaşte şi echipa ADI SERVSAL Argeş, precum şi o parte din voluntarii pe care se bazează în derularea multora dintre proiectele propuse. Aceştia sunt, în majoritate elevi şi studenţi, membrii ai ONG-urilor de mediu Carpatia, Grupul pentru Educaţie şi Ecologie Argeş - GEEA, Ingmed – asociaţia studenţilor şi cadrelor didactice din Universitatea din Piteşti, Zimbrul Carpatin, ATENT şi Eco Sim Events.

După momentul aniversar, evenimentul a continuat cu discuţii şi mese rotunde în cadrul Federaţiei Asociaţiilor de Dezvotare Intercomunitară, sub conducerea domnului Gabriel Moiceanu (foto), preşedintele FADI. Temele abordate au fost gestionarea deşeurilor de ambalaje şi a deşeurilor D.E.E.E., provocările sistemelor de management integrat, modificările legislative şi impactul acestora asupra proiectelor cu finanţare europeană din domeniul deşeurilor, precum şi alcătuirea documentaţiilor de atribuire, regulamente de funcţionare a serviciului şi metode  pentru întărirea capacităţii administrative a ADI-ului. De asemenea, au fost stabilite şi aprobate obiectivele FADI Deşeuri pentru anul 2015 şi au fost cooptaţi noi membri.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea