Casa notăriței Mihaela Vlad scoasă din nou la vânzare de fisc

# Din lipsă de clienți, prețul a fost redus cu 50% față de cel inițial.

Așa cum am mai scris în câteva rânduri, Mihaela Vlad, notar al Piteștiului, a fost ruinată de un credit bancar ale cărui rate nu le-a mai putut achita. Problemele sale au început după contractarea unui credit de la Bancpost, în vederea achiziţionării unui imobil lângă fostul hotel Euro. Ca urmare a modificării condiţiilor creditului, de la o rată de 150 milioane pe lună, Mihaela Vlad a ajuns să plătească 270 milioane lunar. 
În 2 iulie anul trecut, Fiscul a organizat o licitație pentru vânzarea terenurilor din Moșoaia aparținând BNP Vlad. Este vorba de 19 loturi, cu suprafețe cuprinse între 510 și 550 m.p. Loturile aveau prețuri de vânzare cuprinse între 10.231 și 11.033 ron. Loturile sunt situate însă în extravilanul localității, iar peste o parte dintre acestea trece o rețea de înaltă tensiune, ceea ce le va face greu vandabile. Așa încât nu s-au vândut la prima strigare, procedura fiind repetată deja de câteva ori.
ANAF-ul a trecut, acum, din nou, la vinderea imobilului de la care i s-a întâmplat întreaga tragedie notăriței Vlad. Astfel, în 13 ianuarie, a fost organizată prima licitație din acest an,  licitație privind atât casa cât și terenul, fără șanse însă de vânzare, datorită prețului cumulat, care era astronomic. Dacă locuința avea un preț de pornire de 200.000 lei, adică de circa 45.000 euro, terenul aferent, în suprafață de 546 m.p., avea un preț de pornire de 1.642.000 lei, adică aproximativ 370.000 euro. Prețurile sunt cele de dinainte de criză, când metrul pătrat de pământ devenise astronomic.

Prețul de pornire a licitației: aproximativ 210.000 euro

În data de 17 martie, ANAF va încerca din nou să vândă proprietatea. Procedura a fost îmbunătățită, în sensul că terenul aferent imobilului dar și casa au fost unite, nemaiexistând riscul ca cineva să liciteze pentru pământ, iar altul pentru pereți. Prețul de pornire a fost și el scăzut, acum cerându-se 929.355 lei (aproximativ 210.000 euro). Cel mai probabil, nici acum nu se vor îngrămădi cumpărătorii, dacă ținem cont de faptul că vila este una veche, chiar dacă este situată central. A.S.

Click AICI pentru vizualizare document

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea