Fabrica de mobilă scoate la vânzare șapte tiruri şi alte cinci vehicule din patrimoniul firmei insolvente

# Licitaţii în procedura insolvenţei Alprom # Hotărârea A.G.O.A.  contestată de Gigi Văsâi  a fost  anulată prin  ordonanţă președințială.

Tribunalul  Specializat Argeş a acordat, la  23 aprile 2015, termen pentru depunerea documentelor referitoare la relaţiile privind bunurile Alprom şi a hotărârilor pronunţate în dosarele asociate celui legat de insolvenţa fabricii de mobilă.  Creditorii firmei stau cu ochii  pe manevrele din interiorul Alprom, de teama unor noi tentative de fraudare. Între timp,  producătorul de mobilă, sau ce a mai rămas din el, organizează licitaţii pentru ce se mai găseşte prin patrimoniul cândva renumitei fabrici. Pe de altă parte, cu toate belelele anchetei din dosarul asocierii Publitrans-CNCD-Girexim pe cap, Gigi Văsîi, patronul SC Financiar Urban - societate care este acţionară la Alprom - primeşte şi veşti bune: hotărârea AGOA  contestată de el este anulată prin ordonanţă președinţială.
Alprom a scos la licitaţie, luna aceasta, în bloc, 7 TIR-uri  (cap tractor MAN cu remorcă),  şi tot în bloc, un autoturism Dacia Logan fabricat în 2008, o camionetă Dacia fabricată în 2002 , o Dacia Solenza din 2004, o Supernova din 2002 şi un Aro 324.
Cei care încă mai controlează fabrica de mobilă după decesul controversatului  om de afaceri Cătălin Chelu – mort la scurt timp după ce a fost condamnat definitiv la şase ani de închisoare în dosarul „Mită la MAI” - vând acum ce se mai poate din deja devalizatul  Alprom. Fabrica a ajuns să funcţioneze la ora actuală cu 260 de salariaţi, din 1.100 câţi avea în 2009, la preluarea sa de către gruparea Chelu. Oamenii îşi iau salariile cu  întârziere, iar perspectivele pentru ei nu se anunţă tocmai luminoase. La ora actuală, platforma ar fi trebuit să aibă o producţie marfă de 150-200 milioane de euro pe lună, dar abia mai  produce 10% din această cifră.
Şi chiar dacă, pe plan local, în 2009 au existat investitori care şi-au exprimat intenţia de a prelua Alprom - printre ei, Comesad, Alacadibo şi omul de afaceri Gheorghe Văsîi - fabrica a  fost condamnată la moarte, pentru că a avut neşansa să intre  pe mâna unei grupări puse pe căpătuială, care a adus-o în pragul falimentului.

Procedura insolvenţei, deschisă în vara anului trecut

Prin încheierea de şedinţă din 05.06.2014, Tribunalul Specializat Argeş a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitorului SC Alprom S.A., hotărârea fiind notată la Cartea Funciară. Ulterior, mai mulţi creditori ai fabricii de mobilă au depus în instanţă  contestaţii la tabelul creanţelor Alprom, publicat în septembrie anul trecut. Din motivări au ieşit în evidenţă câteva aspecte care  au conturat imaginea strategiei prin care gruparea controlată până nu demult de Cătălin Chelu a reuşit să devalizeze fabrica de mobilă. Printre exemplele elocvente în acest sens se  numără serviciile fictive efectuate de către SC Management Board și transferurile dubioase de active către CIBROSAT SA Galaţi, firma la  care fostul lider al  grupării, Cătălin Chelu, era  acţionar - transferuri despre care Atitudine în Argeş a scris în mai multe rânduri - prin care un teren în suprafaţă de peste 200.000 de mp şi clădirile amplasate pe acesta, proprietatea Alprom, au ajuns la cealaltă firmă la un preţ derizoriu

Acţiune pentru anularea unor transferuri patrimoniale promovată la începutul acestui an

În ianuarie anul 2015, la Tribunalul Specializat s-a promovat  o acţiune având ca obiect anularea unor transferuri patrimoniale. Printre acestea se numără atât cel căte Cibrosat cât şi un altul, ascuns sub umbrela serviciilor fictive de management amintite, prin care,  într-un scenariu bine pus la punct, s-au creat creat datorii inexistente ale Alprom către Management Board. Despre contractul  semnat cu firma  amintită, unul dintre creditori a arătat că a fost făcut în frauda Alprom, argumentând  că a fost “încheiat cu scopul de a masca un transfer fraudulos de fonduri băneşti către SC Management Board şi pentru a mări starea de îndatorare a  societăţii Alprom”

Ordonanţă președinţială pentru suspendarea hotărârii AGA - omul de afaceri Gigi Văsîi a câştigat o bătălie

Pe rolul Tribunalului Argeş se află şi dosarul  asociat 515/1259/2014, în care s-a dispus, pe cale de ordonanţă preşedinţială, suspendarea hotărârii AGOA din 29 iulie 2014 privind numirea administratorului special, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea hotărârii AGOA.
Cel care a cerut Tribunalului Specializat Argeş să constate nulitatea absolută parţială a  hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor din 29 iulie 2014 a fost omul de afaceri Gigi Văsîi, din postura de reprezentant al SC Financiar Urban - actionar la Alprom. Ca o paranteză, amintim faptul că cererea  omului de afaceri a fost formulată cu puţin timp înainte de a se trezi anchetat alături de Tudor Pendiuc şi Constantin Scarlat în dosarul transportului local de călători.
Referitor la Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor din 29 iulie 2014,  hotărâre prin care Antonel Bunu a fost desemnat administrator special al Alprom, Gigi Văsîi argumenta că aceasta încalcă prevederile legale în ceea ce priveşte votul necesar pentru desemnarea administratorului special al societăţii comerciale.

Cu ce argumente  s-a obţinut ordonanţa președinţială

La şedinţa Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor pentru desemnarea administratorului special au participat acţionari care, împreună, deţin 4.625.394 de acţiuni, în condiţiile în care capitalul social al Alprom însumează 5.151.520 de acţiuni cu o valoare egală. Gh. Văsâi a arătat că împotriva numirii ca administrator a lui Banu Antonel au votat acţionari care deţin 2.265.123 de acţiuni, reprezentând 51,33% din numărul de acţiuni al acţionarilor prezenţi şi că, în consecinţă, nu se putea valida numirea administratorului special Bunu Antonel . Numirea lui Bunu Antonel a fost totusi votată pentru că la respectiva adunare nu s-a ţinut seama seama de sentinţa civilă  pronunţată de Tribunalul Specializat Argeş în iunie 201s-a ţinut seama de faptul că s-a constatat nulitatea  contractelor de cesiune încheiate cu societăţile Altur SA, Aprico Consult SRL şi Vulturul Sa (n.r. societăţile aparţinând grupării Chelu, cărora Maria Bugheanu le vânduse pachetul de acţiuni pe care îl cumpărase şi Gheorghe Văsîi).
În încheierea de şedinţă publică  din 07 ianuarie 2015, instanţa “pune în vedere administratorilor juridiciari să depună relaţii de la Prefectura Argeş – Serviciul de Înmatriculări Auto şi Primăriile de la sediul principal, sediile secundare şi punctele de lucru ale debitorului, cu privire la situaţia patrimonială a debitorului. Acordă termen de judecată în vederea depunerii relaţiilor privind bunurile debitorului, a soluţionării dosarelor asociate, inclusiv a cauzei privind desemnarea administratorului special, să se depună hotărârile pronunţate în dosarele asociate. Amână judecarea cauzei la 23.04.2015”
Cristina Stancu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea