Muzeul Judeţean Argeş le-a dat piteştenilor ocazia să se bucure de cele câteva momente în care eclipsa a fost vizibilă de la Piteşti

Deşi cerul s-a înnorat exact în intervalul în care eclipsa ar fi putut fi, teoretic, observată de la Piteşti, cei care au răspuns provocării lansate de Muzeul Judeţean Argeş,  n-au regretat.
“Muzeul Judeţean Argeş, în parteneriat cu Asociaţia Astronomică Urania din Bucureşti, i-a invitat  pe piteşteni în curtea interioară a instituţiei,  unde,

împreună, am putut observa eclipsa parţială de soare. Din păcate doar pentru puţin timp, din cauza condiţiilor meteorologice, întrucât, fiind înnorat, la un moment-dat chiar a început să fulguie,  nu am putut să profităm de tot intervalul în care speram că fenomenul va fi vizibil: de la ora 10.46, ora României,  la ora 13.03” a explicat directorul Muzeului Judeţean Argeş, Lect. univ. dr. Cornel Popescu
Şi, pentru că oraganizatorii au pregătit şi un plan de rezervă, tocmai pentru condiţii meteo nefavorabile, oaspeţii au fost invitaţi la Planetariu.

“În cei câţiva ani de existenţă ai planetariului de la Piteşti, a existat o cerere foarte mare pentru activităţi legate de astronomie şi spaţiul cosmic. Tocmai de aceea, Muzeul Judeţean Argeş a iniţiat un parteneriat de lungă durată cu Asociaţia Astronomică Urania din Bucureşti, împreună cu care, pe lângă observaţiile din curtea interioară a muzeului, desfăşurăm activităţi de popularizare, prezentări la planetariu şi nu numai. Astronomii amatori şi pasionaţii de astronomie de la Urania susţin Muzeul în demersul său de a dezvolta aceste tipuri de activităţi, iar una din primele acţiuni a fost chiar observarea Eclipsei de Soare, repet, în condiţiile meteo date”, a mai asăugat directorul Muzeului Judeţean Argeş, lect. univ. dr. Cornel Popescu.
Membrii Asociaţiei Astronomice Urania au făcut împreună cu pasionaţii de astronomie de la Planetariul Muzeului Judeţean Argeş diverse prezentări şi le-au dezvăluit celor prezenţi ce înseamnă să fii pasionat de astronomie şi cum au început ei această pasiune.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea