Blestemul Piteștiului

Spiridon Voinescu.
Oraș frumos, Piteștiul. Încă aerisit, fără blocaje majore în trafic, cu ceva tei rămași după ultimul război mondial împotriva teilor. Orașul lalelelor. Orașul frumos ce are, în momentul de față, numai candidați urâți pentru funcția de primar. Orașul mare ce are, în momentul de față, numai candidați mici pentru funcția de primar. Orașul verde ce are, în momentul de față, numai candidați uscați pentru funcția de primar. Orașul… ei, ajunge, că o pot ține așa mai mult decât țin lucrările la Podul Viilor.

Cine candidează, sau ține morțiș să candideze la Primărie? Cine? Ciiineee? Primul, febleţea mea, Cornel Ionică. Persoană legată ombilical de fostul primar, Tudor Pendiuc, şi de tot ceea ce a făcut acesta, bun sau rău. Diferenţa este că Pendiuc este legat şi de-a binelea, nu numai ombilical. Ionică nu, deși, personal, cred că cel din urmă este cu trei  nuanțe mai negru în cerul gurii decât Tudor Pendiuc. Ionică este scriitor la DNA, calitate de la care probabil i se va și trage, căci, sunt convins, ca un bun creștin ce este, dorește altora ceea ce își dorește lui însuși, așa să îi ajute Dumnezeu. Locul lui Ionică îl poate lua Gentea, om care, și beat, este probabil mai bun decât actualul edil-șef al ”muncipiului”. Ohooo! Stați-așeeea! Iacă-l și pe Cătălin Rădulescu, deputatul cu mașina lui Puff Daddy, puff rău, mai mult decât daddy, auto-propus la o candidatură. Cu umilința-i caracteristică, playboy-ul cam trecut al PSD-ului a anunțat că el nu și nu, la miere, însă îl silește Ponta, aproape îl violează. Oral îl silește, că de mână nu a văzut nimeni nimic. De la Ponta. Ce să facă în aceste condiții? Click cu stânga, accept… STOP! Adică pesedeul va trebui să aleagă, într-un scenariu mai negru decât al greviștilor de la Teatrul Davila, între Ionică și Rădulescu? Serios? Cu așa piesă și, mai ales, cu așa piese va defila partidul monolit pe Strada Mare? Se duc dracu` pavelele lui Pendiuc…
De la PNL, în momentul de față, candidează… mama. Cătălin Teodorescu, în urma dosarului penal în care a picat, nu vrea să mai audă de politică. Iani Popa, ajuns cu virgulă șef al PNL Argeș, a ajuns, ulterior, cu unanimitate, șef al grupului liberalilor din Senat, semn că, uneori, carul chiar poate ajunge înaintea boului. Ăăă… boilor. Da, e bine așa, boilor!...Ar putea candida avocatul Radu Nistor, președintele PNL Pitești. Moment în care toate femeile frumoase ale orașului ar fi în potențial pericol, Radu fiind un (re)cunoscut afemeiat, cel puțin la nivel cerebral, că în rest nu l-a urmărit nimeni. Poate candidează Postelnicescu, pe care, oricum, nu trebuie să îl urmărească nimeni, pentru că nu se mișcă nicicum. Va candida, poate, comisarul Dănuț Dinu, ce va beneficia de ajutorul colegilor cu pistol și bulan. La urne, cine nu pune ștampila pe polițist, să predea permisul de conducere pentru patru ani, nevasta și cheile mașinii. Și să plece dracu din oraș, că polițistul oricum nu va descurca nici măcar traficul. Va candida, poate, țărănistul Dinescu, sub jurământul de a face cinste cu coc(k)tail-uri preparate cu propria mână (dreaptă), de barman, cetățenilor turmentați politic.
Ce dracu, oameni buni? Cât vreți să vă mai încălziți pe margine? Hai Gentea, hai Didea, hai alții, whatever, ieșiți la lumină. Într-un cod penal nescris, ați putea fi acuzați de favorizarea infractorului, prin nemișcare. Hai odată, pentru că, altfel, Piteștiul va fi declarat orașul nuferilor, nu al lalelelor. Căci, întotdeauna, sub  nuferi se adâncește noroiul…

 

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea