Acuzaţii noi formulate împotriva lui Nicolae Ivănescu şi contestaţii între creditorii Silva Grup

# Cel mai mare dintre creditorii Silva Grup, Bergerat Monnyeur, e urmărit penal

Tribunalul Specializat Argeş a amânat pentru luna mai 2015 judecarea falimentului Silva Grup. Între timp, la dosarul cauzei au fost depuse o serie de alte documente, iar contestaţiile la tabelul creditorilor continuă să curgă.  Nicolae Ivănescu e acuzat de unul dintre creditori  că a ţinut o contabilitate fictivă.   Ar putea fi “punct şi de la capăt”, pentru că, în aceste condiţii, instanţa ar putea cere lichidatorului judiciar refacerea raportului  privind cauzele cate au dus la insolvenţa Silva Grup. În acelaşi dosar a fost depusă  şi o contestaţie şi împotriva creanţei S.C. Bergerat Monnyeur

Dragoş Silviu Seuşan, unul dintre creditorii Silva Grup,  care s-a remarcat mai ales prin numărul şi vehemenţa contestaţiilor împotriva tabelului creditorilor, contestaţii pe care le tot formulează de la deschiderea  procedurii insolvenţei debitoarei, a arătat în ultimul document depus, anul acesta, la Tribunalul Specializat Argeş, că  raportul  întocmit de lichidatorul judiciar al Silva  Grup  ar fi  total eronat.
“Întrucât  raportul făcut de lichidator conform art. 59/L85/2006 este eronat, existând dovezi clare că d-l Nicolae Ivănescu, simplu acţionar, cu 40%, în Silva Grup SRL, a luat decizii şi a semnat contracte frauduloase, a înstrăinat bunuri imobile ale firmei, fără a avea drept şi a ţinut o contabilitate fictivă, vă rog să cereţi lichidatorului judiciar refacerea raportului cauzelor care au dus la  starea de insolvenţă”.

Raportul privind cauzele care au dus la apariţia stării de insolvenţă a Silva Grup, sub semnul întrebării

Lichidatorul ar putea fi obligat, pe 6 mai 2015, când este următorul termen în dosarul falimentului Silva Grup, să treacă la refacerea raportului privind cauzele care au dus la apariţia stării de insolvenţă a  debitoarei.
“În raportul depus de lichidator se spune că Silva Grup S.R.L.  nu  a mai desfăşurat  activitate  comercială din 2008, lucru neadevărat şi în susţinere depun trei foi de parcurs cu regim special datate  cu 2010, cu ştampila  Silva Grup, în care se observă că autoutilitara  care a pus motorină, înmatriculată  B 63 VLP are ca proprietar BRD Leasing  şi se află în custodia SC  Neoconstruct SRL, iar motorina a fost plătită de către SC Silva Group pentru Comesad  Euro Gaz SRL”, mai arată Dragoş Silviu Seuşan.  Creditorul a mai cerut Tribunalului specializat Argeş să ceară OCPI punerea la dispoziţie a  listei cu bunurile  deţinute de către Silva Grup din anul 2007 până în 2012, “având în vedere faptul că  bunurile imobile care se află pe raza comunei Izvoru au fost ascunse  şi nu  se află pe lista cu bunuri deţinute, deşi  Administraţia Fiscală a comunei Izvoru, paradoxal, s-a înscris în tabelul de creanţe”.

Dosar penal  pentru S.C. Bergerat Monnyeur

Dar şi împotriva SC Bergerat Monnyeur,    Dragoş Silviu Seuşan a formulat contestaţie, cerând ca instanţa să considere creanţa creditoarei amintite, una suspensivă, întrucât, “conform ordinului dat de către  procurori în dosarul penal 5625/P/2014, se constată începerea urmăririi penale a SC Bergerat Monnyeur” arată  Dragoş Silviu Seuşan  în contestaţia depusă la Tribunalul Specializat Argeş, susţinând totodată  că respectiva creanţă a SC Bergerat Monnyeur nu este şi nu ar fi fost nici la data deschiderii  procedurii o creanţă certă “existenţa şi întinderea ei urmând a fi stabilite  în cadrul dosarului 5625/P/2014”.
Cristina Stancu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea