“Unul dintre denunţătorii lui Nicolescu a fost Nicolae Ivănescu!”

# Bombă detonată în mijlocul mediului de afaceri al județulului! # Afirmă deputatul Cătălin Rădulescu (foto) despre controversatul om de afaceri

Parlamentarul de Argeş, care, la rândul său, se consideră o victimă a lui Ivănescu, spune că are informaţia  chiar de la  fostul preşedinte al CJ Argeş, condamnat la 7 ani şi 8 luni cu  executare în dosarul  reabilitării unor şcoli cu fonduri PHARE şi cercetat în alte două dosare. Rădulescu anunţă  şi că, în curând,  vom asista la deschiderea unui dosar penal împotriva lui  Ivănescu.

Deputatul Cătălin Radulescu e convins  că toate belelele din dosarul în care este cercetat sub control judiciar  i s-ar trage de la Nicolae Ivănescu, pe care îl cataloghează drept  “un denunţător, pe care îl ştiţi cu toţii, acest domn Ivănescu, cel mai corupt din Argeş, care, pe parcursul a 20 de ani s-a îmbogăţit, de la un om fără facultate, fără nimic (…)”. E drept că dosarele în care apare numele lui Nicolae Ivănescu nu sunt puţine, însă asupra  controversatului  om de faceri, procurorii n-au formulat acuzaţii.  Rădulescu explică însă acest aspect prin faptul că Nicolae Ivănescu, ce s-ar folosi de diverse tertipuri în afacerile sale controversate,  ar avea spatele asigurat.
“Şi-a ascuns toate companiile – Silva Grup, Neo Construct şi, acum, PB Proiect… A pus acolo câte o persoană,  care, de fapt,  arată că e acţionar, dar toţi aceştia, când vor fi chemaţi la DNA, sunt  sigur că nu vor mai spune acelaşi lucru. E un mincinos notoriu, care, probabil, pentru c-a făcut case la toţi, la unul sau la altul şi nu vreau să spun aici cui şi cine l-a protejat pe acest individ - unii nu mai pot să-l protejeze, c-au intrat pe unde au intrat,  dar mai sunt alţii care  îl protejează - şi atunci el îşi bate joc. Şi de firma aia spaniolă care a venit aici... Nu spun de Hotelul Muntenia… Întrebaţi pe toţi oamenii ăia cum a pus mâna pe acţiuni! Un nenorocit!” mai spune Cătălin Rădulescu.
Parlamentarul i-a declarat război lui Nicolae Ivănescu,  căruia i-a făcut deja reclamaţii pentru  câteva tranzacţii cu terenuri, despre care spune că ar fi cusute cu aţă albă.
“Acuma i-am făcut sesizare la ANRP pentru că a venit la mine un individ  care a furat cu el şi care a făcut nişte escrocherii destul de mari în judeţul Argeş din transferuri de terenuri de la anumite comune,  dublând terenul  - a dublat terenul pur şi simplu, adică a luat o dată terenul şi l-a vândut  şi l-a luat încă o dată. O să rămâneţi uimiţi!  L-au mutat  fictiv, cu ajutorul unor prefecţi, şi probabil că aici vor trebui să răspundă nişte oameni care şi-au permis să facă astfel de nenorociri, în Arefu, în Izvoru şi în Pădurea Trivale “, afirmă deputatul de Argeş.
Cătălin Rădulescu mai spune că dosarul ar trebui să fie pe masa procurorilor DNA chiar săptămâna aceasta. 
“Săptămâna viitoare se depune dosarul ăsta la DNA, pe aceste fapte de corupţie, plus că eu am cerut Primăriei Piteşti să facă demersuri la Prefectul Oprescu, care să facă demersuri – dar nu ştiu dacă le-a făcut - către DNA vizavi de Pădurea Trivale. Cum a ajuns el să aibă în pădurea Trivale proprietate de 30 de  hectare, după cum am citit în presă, luate de la Comuna Răteşti  sau comuna Căteasca, una dintre ele, proprietate a familei Brătianu? Cum, el, prin şmecheriile făcute cu un anumit prefect, nu ştiu cine, a transferat-o  de acolo, în pădurea Trivale, şi a doua zi, după ce a transferat-o, a vândut-o cu 2,8 milioane de euro. Eu am făcut sesizare la ANRP, după care m-am întâlnit cu d-l Băieşu, care mi-a spus: dom’le e grav ce e acolo!  Am dat-o către DNA. Am văzut multe plângeri făcute la DNA împotriva lui”, spunea , săptămâna trecută, Rădulescu.

“Nu ştiu ce alte ţinte mai are, dar cred că acum or să se întoarcă toate împotriva lui”

Parlamentarul de Argeş mai afirmă despre „Nenea” că ar  avea calitatea de denunţător într-unul dintre dosarele  fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu.
„Cineva l-a protejat şi-l protejează pe el. Nu ştiu cine-l protejează. Că,  până acum, credeam că-l protejează  d-l Nicolescu, dar înțeleg că unul dintre denunţătorii lui Nicolescu a fost el. Aşa mi-a zis d-l. Nicolescu. Aşa mi-a spus dumnealui, că l-a găsit într-unul dintre dosare, dar nu ştiu în care din cele trei dosare. Eu, când m-am întâlnit, acum şase-şapte luni, cu d-l Nicolescu şi i-am spus «uite-l, d-le, ce nenorocit!», mi-a zis «Cătăline, şi mie mi-a făcut la fel». Nu ştiu ce alte ţinte mai are, dar cred că acum or să se întoarcă toate împotriva lui”, a mai spun Rădulescu.

“Am înţeles de ce mi-au făcut dosar”

Cât despre Cătălin Rădulescu, reamintim că, în aprilie, anul trecut, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea sa în judecată, sub control judiciar. Potrivit rechizitoriului întocmit de magistraţi, în perioada ianuarie 2013 - februarie 2014, concomitent cu funcţia de deputat în Parlamentul României, Cătălin Rădulescu s-a ocupat şi de administrarea curentă şi controlul societăţii Concordia Con. Strade, cu sediul în Piteşti, în calitate de director general, efectuând operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia.

“Mă duc pur şi simplu, penibil,  să semnez la un ofiţer judiciar, în fiecare săptămână, un minut”

Procurorii menţionează faptul că la data de 27 august 2013, deputatul Rădulescu s-a întâlnit cu managerul de proiect privind construirea unui magazin în Piteşti, ocazie cu care la încheierea procesului verbal de recepţie a lucrării i-a fi promis acestuia oferirea sumei de 10.000 de lei. În schimbul acestei sume, funcţionarul trebuia să nu ridice obiecţiuni cu privire la calitatea lucrării şi, pe cale de consecinţă, să semneze procesul verbal de recepţie, fără reducerea devizului cu suma de 50.000 lei pentru lucrările prost executate. De asemenea, procurorii anticorupţie mai arată faptul că deputatul Cătălin Rădulescu, prin exercitarea celor două funcţii, de administrare şi control ca director general, ar fi negociat şi obţinut adjudecarea lucrării de asfaltare a unui obiectiv din Piteşti, semnând în acest sens, din partea S.C. CONCORDIA CON. STRADE S.R.L., deşi nu ar fi avut dreptul, un contract de execuţie, ce avea ca obiect executarea şi finalizarea unor lucrări de asfaltare, preţul contractului fiind în sumă de 630.000 lei.  
“Eu mă duc în instanţă, în fiecare lună. Sunt audiaţi oamenii din compania mea. Până acum, îmi merge foarte bine…. Am arătat în instanţă că procurorul respectiv, care este şi procurorul domnului Pendiuc şi al altora din PSD - că probabil el are ceva cu pesediştii, că văd  că pe toţi pesediştii i-a luat el - acest procuror mi-a spus, de faţă cu avocaţii mei, să nu mai fiu aşa vocal, c-am fost în Piaţa Universităţii. Şi atunci am înţeles de ce mi-au făcut dosar. În momentul acela am spus: «domule, nu-ţi dau nicio declaraţie». Săptămâna trecută am spus în instanţă să-mi ridice acest control judiciar pe care mi-l menţine de un an de zile. Mă duc pur şi simplu, penibil, să semnez la un ofiţer judiciar, în fiecare săptămână, un minut.

Redacţia Atitudine în Argeş a încercat să ia legătura cu omul de afaceri Nicolae Ivănescu, însă domnia sa nu a răspuns apelurilor noastre.
Cristina Stancu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea