Ion Georgescu: ,,Toţi parlamentarii de Argeş trebuie să reprezinte interesul tuturor argeşenilor, în primul rând, şi abia apoi al partidului. Oare or fi uitat?”

Ion Georgescu, primarul Mioveniului şi preşedintele executiv al PSD Argeş, omul care nu ştie ce este acela week-end sau program de lucru de 8 ore, de multe ori apucându-l şi miezul nopţii în Primărie, a cunoscut succesul profesional treaptă cu treaptă. După funcţia de viceprimar, a fost propus pentru a candida la funcţia de primar al oraşului Mioveni, iar acum se bucură de încrederea a peste 80% din populaţia orașului. Şi pe plan politic, Ion Georgescu a cunoscut progresul etapizat, de la lider de organizaţie locală, al PSD Mioveni, a ajuns să fie propus să preia interimatul de preşedinte executiv al PSD Argeş. Este omul care spune lucrurilor pe nume, aşa cum a făcut-o şi în interviul acesta. Este omul care s-a luptat pentru redeschiderea Spitalului de la Călineşti, după ce guvernarea PDL l-a închis şi totodată, este omul care a readus filiala Finanţelor Publice în Mioveni, după ce guvernarea PDL a închis-o. Acum, în timpul guvernării partidului din care face parte, PSD, vorbeşte despre greşeala pe care au făcut-o guvernanţii în urma proiectului de regionalizare şi face apel la toţi parlamentarii să facă front comun pentru apărarea intereselor argeşenilor şi să readucă centrele regionale înapoi în Argeş.

 

# Domnule primar, în primul rând vreau să vă felicit pentru funcţia interimară în care aţi fost ales de către colegii din PSD Argeş, cea de preşedinte executiv al filialei judeţene. Spuneţi-mi, vă rog, ce a însemnat pentru dumneavoastră această nominalizare?
- Pentru mine această nominalizare a însemnat mai multă responsabilitate, apreciere pentru activitatea politică desfăşurată până acum. De asemenea, am avut şi am o bună colaborare cu domnul senator  Şerban Valeca. Doresc să mulţumesc tuturor colegilor care au avut încredere în mine, şi bineînţeles, celor care m-au propus. Voi fi un reprezentant al aleşilor locali (primar, viceprimar, consilieri locali şi judeţeni). Sunt sigur că actuala conducere va asigura un interimat demn, de colaborare şi susţinere a activităţilor tuturor organizaţiilor, membrilor şi simpatizanţilor PSD Argeş,  dar şi a programelor actualului Guvern.
# Când va avea loc congresul PSD Argeş?
- Congresul PSD Argeş va avea loc în următoarea perioadă, după Consiliul Naţional PSD (20-21 martie, interviul fiind realizat înainte de acest congres). Aici se vor clarifica foarte multe aspecte, inclusiv noul statut PSD. De asemenea, reprezentanţii mass-media vor fi prezenţi la Bucureşti, şi cu siguranţă că veţi afla mai multe direct de la sursă.

”Sunt angrenat în câteva proiecte administrative importante la nivel local care necesită un volum mare de muncă - noul spital, centura oraşului”

# La acest congres, al organizaţiei judeţene, veţi candida pentru această funcţie de preşedinte executiv sau vizaţi un alt post în partid?
- Este prematur, să mergem la Congres şi vom vedea. De principiu, eu personal nu-mi doresc funcţii deoarece acestea în actualul context generează o mare responsabilitate pentru noua echipă de conducere a PSD Argeş, iar primul test vor fi alegerile din 2016. Eu sunt angrenat în câteva proiecte administrative importante la nivel local care necesită un volum mare de muncă - noul spital, centura oraşului etc.

”PSD Argeş este în plină reformă din 2012 ca şi la nivel naţional”

# În PSD, la nivel naţional, se tot vorbeşte de o reformare a partidului. Credeţi că ar trebui reformată şi organizaţia PSD Argeş?
- PSD Argeş este în plină reformă din 2012 ca şi la nivel naţional. Acesta a început de la preluarea domnului Ponta a funcţiei de preşedinte PSD, iar în ultima perioadă observ că mai sunt ajutat indirect şi de alte instituţii ale statului de drept. Reforma este în plină desfăşurare şi probabil se va finaliza după alegerile din anul 2016.
# Domnul Cristian Gentea, preşedintele PSD Piteşti, a declarat, de curând, într-o conferinţă de presă, că nu îi place cum arată PSD Argeş pentru că nu există o unitate în partid. Dumneavoastră cum vedeţi lucrurile în partid?
- Este colegul meu şi nu comentez declaraţia domniei sale. Nu ştiu la ce a făcut referire. Cred că este o opinie personală şi o comparaţie între activitatea de la municipiu şi judeţ. Cel mai bine ar fi să clarificaţi acest aspect cu domnul Gentea, aşa cum este şi normal.

,,Principalul lucru este funcţionarea foarte bună a instituţiilor deconcentrate pentru ca  argeşenii să fie mulţumiţi”

# Organizaţia PSD Mioveni, la ultimele alegeri, şi nu numai, a obţinut cele mai bune rezultate la nivelul organizaţiilor orăşeneşti din Argeş. Cu toate acestea, are o slabă reprezentativitate la nivelul instituţiilor deconcentrate şi în alte instituţii judeţene. Cum comentaţi acest aspect?
- Este adevărat că rezultatele noastre politice la Mioveni au fost bune, iar reprezentarea o avem prin cei trei consilieri judeţeni - doamna Elena Sandu , domnul Nicolae Velcea, domnul Adrian Ştefan, dar şi prin domnul Ion Glişcă - preşedintele Federaţiei Patronale a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii. Principalul lucru este funcţionarea foarte bună a instituţiilor deconcentrate pentru ca argeşenii să fie mulţumiţi. Organizaţia PSD Argeş este una singură şi nu contează de unde este persoana ca reprezentare, ci profesionalismul lor este marele câştig al argeşenilor, şi implicit al partidului prin rezolvarea tuturor responsabilităţilor funcţiei respective.
# Domnule primar, în calitatea dumneavoastră de prim-gospodar al oraşului Mioveni şi de lider judeţean al principalului partid din România aflat la guvernare, spuneţi-mi, vă rog, de ce credeţi că a pierdut judeţul Argeş toate centrele regionale?
- Descentralizarea a început în mandatul prim-ministrului României, Victor Ponta şi este greu, dar nu imposibil să poţi şi să revii asupra unor decizii. Aceasta este gândită greşit, nu numai în regiunea noastră, ci la nivel de ţară. Ştiu că regiunea noastră nu va fi cu Prahova, deoarece au fost făcute demersuri de către parlamentarii de Argeş ai PSD-ului. Nu este bine ca deconcentratele să fie dispersate în fiecare judeţ. În viziunea mea, regionalizarea trebuie să aibă ca scop crearea unei administraţii mai eficiente, care înţelege problemele locale şi care să presupună o utilizare mai bună a fondurilor şi costuri reduse. Dezvoltarea pe regiuni creează dificultăţi în activitate şi o dezvoltare haotică. Noi avem regiuni bogate (în sudul ţării) şi mai sărace în estul şi nordul ţarii. Cum se va armoniza dezvoltarea între aceste regiuni? Sunt şi eu curios…… Toţi parlamentarii de Argeş trebuie să fie mai uniţi în această problemă, să reprezinte interesul tuturor argeşenilor în primul rând, şi după al partidului. Oare or fi uitat?

,,Pe argeşeni îi interesează să aibă o viaţă mai bună şi să îşi rezolve problemele administrative mai simplu, rapid, nu să meargă la Ploieşti ori Călăraşi”

# La momentul respectiv dumneavoastră aţi fost cât se poate de vocal şi aţi atras atenţia asupra acestui fapt, dar am văzut foarte puţini ca dumneavoastră. Vedeţi o vină şi a parlamentarilor de Argeş, cei care păstrează legătura în mod direct cu Bucureştiul, pentru că nu s-au implicat în acest sens?
- Nu este deloc sigur si n-a demonstrat nimeni convingător ca regionalizarea ar avea beneficii economice atât de manifeste precum se pretinde. Sau că prin acordarea de atribuţii corespunzătoare, actualele regiuni de dezvoltare n-ar putea sa îndeplinească aceste funcţiuni. Haideţi să facem un scurt inventar al deconcentratelor şi să vedem ce s-a pierdut, Finanţele Publice argeşene dau socoteală la Regionala din Ploieşti; tot în Prahova este şi Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare (ITRSV), Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului şi Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC). La Alexandria - Teleorman sunt: Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier şi Direcţia Regională Antifraudă. Direcţia Judeţeană pentru Accize Vamale Argeş ţine de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova etc. Sunt sigur că vor fi regândite aceste regionalizări ale deconcentratelor. În opinia mea, motoarele dezvoltării tuturor localităţilor o reprezintă absorbţia de fonduri europene cu sprijinul organismelor intermediare şi a ministerelor competente. Nu mutarea ori desfiinţarea deconcentratelor este cheia dezvoltării. Este o părere pe care o susţin în continuare. Pe argeşeni îi interesează să aibă o viaţa mai bună şi să îşi rezolve problemele administrative mai simplu, rapid, nu să meargă la Ploieşti ori Călăraşi.
# Mai avem vreo şansă să se mai întoarcă acele instituţii pierdute la noi în judeţ?
- Eu cred că da.
Interviu realizat de Lucian GHERGUŞ

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea