Concert pentru oboi la Filarmonica Piteşti

Ultimul concert simfonic al lunii martie al Filarmonicii Piteşti aduce în faţa publicului meloman muzica lui Mendelssohn-Bartholdy, Joseph Haydn  şi Mozart. Joi, 26 martie a. c., de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Piteşti, orchestra simfonică a instituţiei, dirijată de Matei Pop,  va interpreta Felix Mendelssohn-Bartholdy - Simfonia pentru coarde nr. 10 în si minor şi Wolfgang Amadeus Mozart - Simfonia nr. 36  în Do  major Linz, K 425 şi Concertul pentru oboi şi orchestră  al lui Joseph Haydn. Solist, oboistul Valentin Ghita.
După studii de dirijat cu Petre Sbârcea şi compoziţie cu Cornel Ţăranu, la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, Matei Pop a urmat stagii de perfecţionare şi cursuri de măiestrie cu reputaţi dirijori. Lector universitar al Academiei de Muzică din Cluj, desfăşoară în paralel o susţinută activitate dirijorală, evoluând, ca invitat, la pupitrul filarmonicilor din Cluj, Iași, Timișoara, Târgu Mureş, Craiova, Ploiești, Arad, Oradea, Satu-Mare, Sibiu, Botoșani,  Râmnicu Vâlcea, Chişinău (Republica Moldova), al Orchestrei de cameră a Radiodifuziunii din Bucureşti sau al Operei Maghiare din Cluj. A colaborat la prestigioase producții ale unor teatre de operă europene  din Bari, Frankfurt, Bilbao. Cu  Ansamblul de muzică contemporană AdHOC a susţinut concerte la festivalurile internaționale de profil de la Cluj, București, Iaşi. A colaborat cu pianiștii Viniciu Moroianu, Horia Mihail şi Andrei Licareț, violonistele Cristina Anghelescu și Ioana Cristina Goicea, violonceliştii Alexandru Moroșanu şi Ștefan Cazacu. Este în premieră la pupitrul orchestrei Filarmonicii Piteşti.
Valentin Ghita a urmat cursurile Liceului de muzică „Sigismund Toduţă”, ale Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca şi ale Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, unde a obţinut şi titlul de doctor în anul 2013. A fost premiat la concursurile de specialitate şi a colaborat, ca solist, cu Orchestra Naţională Radio, Orchestra Universităţii Naţionale de Muzică, Orchestra Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” şi filarmonicile din: Piteşti, Târgovişte şi Cluj-Napoca. În prezent, este solist instrumentist al Orchestrei Naţionale Radio şi doctor al Universităţii Naţionale de Muzică. A mai fost prezent la Filarmonica Piteşti în 2011, 2012, 2013 şi 2014.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea