Renumitul neuropsihiatru Dumitru Constantin Dulcan vine la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș, împreună cu Editura Școala Ardeleană, vă invită joi, 26 martie, la ora 17.00, în sala de conferințe a bibliotecii, la un eveniment editorial de excepție: lansarea lucrării „Dumitru Constantin Dulcan, un promotor al noii spiritualități” (Editura Școala Ardeleană), volum coordonat de Vasile George Dâncu.
Despre acest volum, vor vorbi prof.univ.dr. Mircea Bărbuceanu, prof. Vasile Ghițescu, psihologul Cristina Goangă, publicistul Mihai Golescu, poeta Denisa Popescu-Martin, sociologul Octavian Mihail Sachelarie, jurnalistul Marius Vasileanu.
Practicând medicina în cadrul armatei, Dumitru Constantin Dulcan a avut posibilitatea să avanseze în cercetarea creierului și a importanței gândului asupra organismului și a mediului, iar șansa unei călătorii în China l-a orientat și spre aprofundarea acupuncturii. Dumitru Constantin Dulcan este membru al unor prestigioase societăți științifice naționale și internaționale, autor de brevete de invenții, deținător al multor premii științifice și literare obținute în țară și în străinătate.
Profesorul univ.dr. Dumitru Constantin Dulcan este autor a numeroase monografii, tratate  și lucrări, cărți de certă valoare științifică, dar și eseistică, cu ample deschideri spre fascinantele domenii ale Filosofiei Științei.
Cea mai celebră lucrare a sa, „Inteligența materiei”, a apărut prima dată în aprilie 1981 și a constituit un adevărat șoc atât în țară cât și printre românii din străinătate. În anul 1992 apare ediția a doua revăzută și adăugită, ocazie cu care „Inteligența materiei” este distinsă cu premiul pentru filosofie ”Vasile Conta” al Academiei Române (1992). După 17 ani, apare ediția a treia, revăzută și adăugită a „Inteligenței materiei”.
Sabina Busuioc

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea