Luna plantării arborilor la Direcția Silvică Argeș

# La deschiderea oficială au participat parlamentari argeșeni, șefi de instituții, oameni politici.

Evenimentul care marchează debutul ”Lunii plantării arborilor” s-a desfășurat, la fel ca în ultimii ani, în Pădurea Trivale. Gazdele, Armand Chiriloiu, șeful D.S. Argeș, precum și adjunctul său, Cătălin Ionuț Podea, au reușit, ca de fiecare dată, să dea o semnificație puternică și serioasă activității, invitând formatorii de opinie ai județului să planteze un copac. Au răspuns prezent invitației câțiva parlamentari (Bogdan Niculescu Duvăz, Ionuț Elie Zisu, Radu Vasilică), președintele C.J. Argeș, Florin Tecău, dar și ”tăietorul” de copaci din centru, primarul interimar Cornel Ionică. Alături de aceștia, numeroși oameni politici, consilieri județeni și locali, sefi de instituții deconcentrate și alte personalități locale.
“Luna plantării arborilor” este unul din cele mai importante evenimente silvice și ecologice, reprezentând o modalitate de sensibilizare a publicului și a factorilor decizionali, cu privire la importanța pădurilor, a rolului lor esențial în menținerea echilibrului ecologic.
În toată această perioadă, Direcția Silvică Argeș va desfășura activități dedicate pădurii, la care, pe lângă silvicultori, vor participa și o serie de personalități și reprezentanți ai unor instituții din județul Argeș.
Astfel, pe 19 martie a avut loc deschiderea oficială a ”Lunii plantării arborilor”, unde au participat salariații Direcției Silvice și o serie de oficialități ale județului și primăriilor, alături de mass-media și,  împreună, au mers și au plantat arbori, pentru a marca acest moment atât de important pentru silvicultori și pentru a da un exemplu cetățenilor județului.
În primăvara acestui an, în cadrul Direcţiei Silvice Argeş, se vor efectua lucrări de regenerări pe o suprafată de 425 ha din care: 341 ha regenerari naturale, 84 ha împăduriri, completari 21 ha, unde se vor folosi 632 000 puieţi de răşinoase şi foioase, proveniţi din pepinierele proprii.
Pentru asigurarea materialului săditor necesar, direcţia noastră are 15 pepiniere principale şi 100  pepiniere cantonale în care se produc puieţi de răşinoase şi foioase de talie mică.
Direcţia Silvică Argeş a produs în anul 2014, 700 de mii de puieţi de diverse specii. Din aceştia aproximativ 600 de mii sunt folosiţi la împăduriri , iar restul sunt livraţi contracost, la diverse persoane fizice.
În acest an, Direcţia Silvică Argeş are un excedent de 60 de mii de puieţi de molid, excedent care deja a fost repartizat la diverse firme şi persoane fizice, contracost, în urma cererilor depuse la directie.
Pentru anul 2015, Direcţia Silvică Argeş are urmatorul plan in pepiniere:
# în solarii se vor semăna 720 mp cu sămânţă de molid, Direcţia Silvică Argeş având un număr de 9 solarii.                                       
# se vor repica 80 ari de molid  în solele de cultură din pepinieră si se va semăna o suprafaţă de 10 ari cu salcâm.
Pe lângă lucrările de împăduriri, efectuate în această perioadă, de altfel cea mai propice, concursurile, expozitiile, manifestarile organizate în cele 31 de zile ale ”Lunii plantării arborilor” au si un profund rol educativ, în sensul educării cetăţenilor în spiritul protejării şi conservării mediului ambiant, îndeosebi a pădurii. Până pe 15 aprilie, cetăţenii vor fi angrenaţi în acţiuni prin care silvicultorii vor încerca să le inducă sentimentul de respect, care include inclusiv protejarea zonelor forestiere, faţă de aurul verde.

Click AICI pentru vizualizare

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea