„Şcoala Altfel” – ocazia elevilor de a vizita Primăria Mioveni

Aşa cum ne-am obişnuit în ultimii trei ani, la începutul lunii aprilie în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din ţară se derulează programul naţional “Şcoala Altfel”, organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale.
Pentru a veni în sprijinul unităţilor de învăţământ din oraş, dar şi din judeţ, Primăria oraşului Mioveni îşi va deschide porţile miercuri, 8 aprilie, în intervalul 09.00 -14.00.
Pe timpul vizitei, elevii au prilejul să vădă birourile instituţiei şi, mai mult, vor putea adresa întrebări funcţionarilor publici privind principalele probleme din administraţia publică.
Grupurile organizate se vor anunţa până la data de 6 aprilie a.c., la numărul de telefon 0733.100.998. „Şcoala Altfel” - este un program dedicat activitaţilor educative extracuriculare şi extrascolare, principalul obiectiv al acestuia fiind implicarea elevilor şi a profesorilor în activităţi de educaţie non-formală, care să puna în valoare talentele, preocuparile extrascolare şi competenţele elevilor, în domenii cât mai diverse şi interesante.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea