Război între Astra Transport şi Consiliul Local Piteşti

# Transportatorul acuză autorităţile locale  de introducerea unei taxe mascate  de tranzitare a oraşului

Operatorul de transport arată că Hotărârea  Consiliului Local Piteşti  nr. 50/2008 aduce o suprataxare pentru transportatori. Nu este prima dată când Astra contestă acest act, însă, de data aceasta, disputa ar putea ajunge în instanţă.
Pe 20 februarie 2015, SC Astra Transport SRL a formulat  o plângere prealabilă  împotriva Hotărârii Consiliului Local Piteşti nr 50/2008  prin care s-a hotărât ca circulaţia autovehiculelor care execută transport rutier de persoane, prin curse regulate, regulat speciale, judeţene şi în cont propriu pe raza Municipiului Piteşti să se face numai cu avizul serviciului de specialitate din cadrul aparatului permanent de lucru al primarului Municipiului Piteşti. În aceeaşi hotărâre se mai arată că operatorii de transport care nu deţin avizul Primăriei Piteşti sunt sancţionaţi cu amendă de la 1000 la 1500 lei.
“În fapt, HCL nr 50/ 2008 a fost dată pentru a se institui  o nouă taxă mascată, de tranzitare a localităţii pentru operatorii de transport persoane în trafic judeţean.  Din moment ce avizul de circulaţie instituit prin HCL nu este gratuit, ci contra cost, practic, aceasta este o suprataxă  la taxele existente pe care le plătim la primăria Piteşti, întrucât avem sediul social pe raza Municipiului Piteşti. Alte consilii locale au adoptat hotărâri prin care au instituit plata de către operatorii de transport în trafic judeţean a  unei taxe de tranzitare a localităţii sau de folosire a staţiilor de pe raza localităţilor, fără a mai pretinde un aviz de circulaţie din partea consiliului local, procedeu, de asemenea, nelegal”,  arată administratorul Astra, Marian Dobrescu, în plângerea prealabilă depusă la Primăria Municipiului Piteşti .
În acelaşi document, Astra Transport SRL cere (nu pentru prima dată) reexaminarea HCL50/2008 şi revocarea acesteia.

Autorităţile locale invocă principiul irevocabilităţii actelor administrative puse în executare

În şedinţa Consiliului Local Piteşti de la sfârşitul lunii martie, consilierii locali au luat act de plângerea prealabilă formulată de  SC Astra Transport SRL şi...cam atât.
În punctul de vedere formulat de Direcţia Administraţie Publică Locală se arată că  HCL50/2008 nu poate fi revocată, Primăria invocând principiul irevocabilităţii actelor administrative puse în executare.
”Prin constatarea acestui principiu, se limitează posibilitatea organului administrativ de a reveni asupra  actelor ce le-a emis”, se arată în punctul de vedere  cu privire la plângerea prealabilă formulată de SC Astra Transport SRL, punct de vedere vizat de secretarul Municipiului Piteşti, Iosiv Cerbureanu.

Războiul va ajunge în instanţă

Pentru ipoteza în care actul administrativ a fost emis  prin încălcarea unei norme de drept imperative sau prohibitive, iar organul administrativ constată această situaţie, dar actul şi-a produs efectele prin executare,  calea legală de desfiinţarea a actului administrativ ilegal nu mai poate fi  revocarea actului, ci constatarea nulităţii ori anularea  lui numai de către instanţa de judecată competentă.
Cu acest argument, reprezentanţii Primăriei Piteşti explică, negru pe alb, că plângerea prealabilă formulată de  SC Astra Transport SRL nu este admisibilă.
Aşa că, cel mai probabil, Astra Transport SRL  se va îndrepta în instanţă împotriva Primăriei şi Consiliului Local Piteşti, aşa cum a făcut-o şi în cazul altor localităţi pe care operatorul le tranzitează, pentru care Tribunalul Argeş a admis acţiunea formulată de reclamantă.
Cristina Stancu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea