Stație nouă de alimentare cu apă potabilă, în comuna Lunca Corbului

# La inaugurarea acesteia a participat  președintele C.J. Argeș, Florin Tecău
Joi, 2 aprilie, Președintele Consiliului Județean Argeș, Florin Tecău, a participat la inagurarea stației de alimentare cu apă potabilă, în comuna Lunca Corbului. În urma acestei investiții, peste 400 de familii din satele Lăngești, Silișteni și Bumbuieni vor beneficia de apă curentă, captată dintr-un puț de adâncime (200 m) și pompată printr-o rețea de 17 km, în cele trei sate. Obiectivul a fost realizat cu sprijinul Consiliului Județean Argeș.
La inaugurare a participat și un sobor de preoți de la bisericile din comună. Aceștia au ținut, la fața locului, o slujbă pentru sfințirea investiției făcute.
Florin Tecău, președintele C.J. Argeș: ”Este un moment special, un moment frumos, care trebuie marcat ca atare. Este un moment în care ne bucurăm sincer, noi, cei din administrație, alături de oamenii a căror viață devine mai bună. Felicitări domnului primar, felicitări întregii echipe din primărie, felicitări constructorului. Să vă dea Dumnezeu sănătate și Sărbători Fericite!”
Gheorghe Drăgan, primarul comunei Lunca Corbului: ”Am tăiat, astăzi, panglica inaugurală și am pus în funcțiune o rețea de alimentare cu apă care va deservi trei sate. A fost un efort destul de mare pentru noi, fiind o comună fără posibilități financiare mari. Nu am fi reușit fără sprijinul Consiliului Județean Argeș. Îi mulțumesc, și pe această cale, domnului președinte Tecău, aici de față, pentru implicarea de care a dat dovadă. Mulțumesc, deasemenea, tuturor celor implicați în acest proiect, pe care, iată, am reușit să îl ducem la bun sfârșit.”

Patronul firmei de construcții, Boby Marinescu, a lipsit de la eveniment

Firma care a derulat proiectul, Star Trading, a fost reprezentată de unul dintre directori. Boby Marinescu, patronul, a lipsit. Îngâmfare sau program prea aglomerat, nu se știe. Cert este că nu prea s-a mai văzut ca tocmai constructorul să nu fie de față la tăierea panglicii inaugurale. Cert, deasemenea, este că, joia trecută, nu s-a văzut nicun fel de culoare politică în comună, chiar dacă președintele Florin Tecău este PSD-ist, iar primarul, Gheorghe Drăgan, liberal. Și, deși patronul Boby Marinescu a lipsit, au compensat prin prezență edilii șefi din Stolnici, Sevastian Pupăză, din Hârsești, Ionel Moloiu, și din Săpata, Laurențiu Micu.
(S.V.)

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea