Cătălin Bulf: ”Am ajuns ca, în România lui 2015, să fie impozitate nu doar bacşişurile, ci şi pomenile”

Cătălin Bulf, preşedintele PMP Argeş, este unul dintre puţinii lideri ai opoziţiei care mai fac... opoziţie. În cadrul conferinţei de presă de săptămâna trecută, liderul PMP Argeş şi-a arătat nemulţumirea faţă de actuala clasă politică.
”Sunt surprins de faptul că toţi parlamentarii din judeţul Argeş au votat pentru pensiile speciale. Aş vrea să-i amintesc pe ,,prietenii” mei, Şerban Valeca, Constantin Tămagă, Cătălin Rădulescu, domnul Drăghici, toţi vor pensii speciale. Constatăm, în România de astăzi, că cetăţenii români se împart în două: speciali, adică aleşii, şi alegători. Nu ştiu de ce, dar parlamentarii din ziua de astăzi şi guvernul Ponta consideră că aleşii trebuie să aibă drepturi speciale. În 2012, retorica USL-ului, mă gândesc la domnul Crin Antonescu şi la Victor Ponta, era o retorică anti-europeană. Aşa au reuşit să câştige alegerile, dar nu  şi simpatia Uniunii Europene. Astăzi constatăm că retorica de atunci s-a transformat în măsuri economice. Domnul Victor Viorel Ponta se laudă pe toate posturile de televiziune cu binefacerile noului cod fiscal. Din punctul meu de vedere, noul cod fiscal reprezintă o amendă colectivă dată de Guvernul Ponta  românilor. Oamenii de afaceri şi capitalul românesc în general sunt supuşi unei presiuni de impozitare extraordinar de mari. Nu se spune nimic despre faptul că impozitele  pe case, pe terenuri, s-au împărţit în două-trei grupe. Pentru noi, cei care am avut de-a face cu mediul de afaceri, ştim foarte bine că de trei ani de zile acest guvern a luat bani de la investiţii şi i-a folosit la protecţia socială, adică în pomeni electorale. Fără investiţii, România este un stat mort, iar anul acesta bugetul este fără investiţii. Noul cod fiscal nu permite dezvoltarea economică a României. Nu s-a luat nici o măsură concretă de guvernul Ponta pentru revigorarea economiei. Mai avem o problemă cu noul cod fiscal. În România, 95% din populaţie este ortodoxă. În credinţa ortodoxă este obiceiul ca la înmormântare să faci pomană. În conformitate cu noul cod fiscal, inspectorii fiscali nu au nici o restricţie în a impozita pomenile. Am ajuns ca, în România lui 2015, să fie impozitate nu doar bacşişurile ci şi pomenile”, a declarat preşedintele PMP Argeş, Cătălin Bulf.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea