SC Astra Transport SRL a câştigat lupta cu autorităţile locale de la Băbana

# Administratorul Marian Dobrescu sare ”cu stimă”  şi la gâtul  autorităţilor locale de la Piteşti.

După ce transportatorul a acuzat autorităţile locale  de la Băbana de introducerea unei taxe mascate  de tranzitare a comunei, Tribunalul Argeş a obligat  pârâtul – Cons. Local Băbana - să anuleze o prevedere  care  punea la plată, nejustificat, societatea comercială Astra.  Instanţa a constatat că autorităţile locale au dispus în mod nelegal perceperea unei taxe  de tranzitare a comunei,  întrucât drumul pe care circulau mijloacele de transport ale SC Astra era drum judeţean (aflat în administrarea CJ Argeş). Transportatorul se află într-un război similar şi cu Primăria şi Consiliul local Piteşti,  care, la sfârşitul lunii trecute, au luat act de plângerea prealabilă formulată de  SC Astra Transport SRL, războiul urmând a fi purtat tot în instanţă.

Scandalul între SC Astra şi autorităţille locale de la  Băbana a început după ce Consiliul Local al comunei a introdus o taxă de  tranzitare a localităţii,  pe care anumit-o... taxă specială şi pe care reclamanta a considerat-o una nelagală, întrucât  traseul efectuat de transportator,  Piteşti - Băbana –Richiţele, este încadrat  ca drum judeţean, nicidecum comunal,  după cu  se arată inclusiv într-o adresă a  Consiliului Judeţean Argeş, transmisă la solicitarea reclamantei.

Transportatorul a dat în judecată Consiliul Local Băbana iar războiul s-a finalizat în instanţă.

“Cum taxa pentru tranzitarea comunei este una specială, se impune ca aceasta să fie îndrată într-un text de lege (…). Textele  speciale pentru  servicii publice se stabilesc  de consiliul local prin reglementare, reglementare care lipsește în cauză”, au reţinut magistraţii.
Cum pârătul  nu a indicat  nici în referatul anterior hotărârii şi nici în cuprinsul acesteia  motivele de fapt avute în vedere la stabilirea taxei, autorităţile de la Băbana au pierdut procesul, mai ales că  articolul  7 din OG  43/1997,  în care se arată că “drumurile judeţene  sunt de interes judeţean şi fac parte din proprietatea publică a judeţului”   şi că ”administrarea drumurilor judeţene se  asigură de consiliile judeţene” era de partea reclamantei.
Într-un final, instanţa a dispus anularea punctului 14 din  Anexa nr. 1  la respectiva hotărâre a Consiliului Local  Băbana  şi a scăpat transportatorul de  taxa de tranzit percepută  illegal de aurttorităţile de la Băbana.
La fel vrea să facă SC Astra Transport şi cu o hotărâre a Consiliului Local Piteşti, despre care administratorii firmei spun că aduce o suprataxare pentru transportatori. Şi în acest caz disputa ar putea ajunge în instanţă.
În urmă cu două luni, SC Astra Transport SRL a formulat  o plângere prealabilă împotriva Hotărârii Consiliului Local Piteşti nr 50/2008  prin care s-a hotărât ca circulaţia autovehiculelor care execută transport rutier de persoane, prin curse regulate, regulat speciale, judeţene şi în cont propriu pe raza Municipiului Piteşti să se facă numai cu avizul serviciului de specialitate din cadrul aparatului permanent de lucru al primarului Municipiului Piteşti. Hotărârea amintită arată şi  că operatorii de transport care nu deţin avizul Primăriei Piteşti sunt sancţionaţi cu amendă de la 1000 la 1500 lei. 
Administratorul firmei SC Astra Transport SRL  arată, în plângerea prealabilă, că respectiva hotărâre “a fost dată pentru a se institui o nouă taxă mascată, de tranzitare a localităţii pentru operatorii de transport persoane în trafic judeţean.  Din moment ce avizul de circulaţie instituit prin HCL nu este gratuit, ci contra cost, practic, aceasta este o suprataxă la taxele existente pe care le plătim la primăria Piteşti, întrucât avem sediul social pe raza Municipiului Piteşti. Alte consilii locale au adoptat hotărâri prin care au instituit plata de către operatorii de transport în trafic judeţean a  unei taxe de tranzitare a localităţii sau de folosire a staţiilor de pe raza localităţilor, fără a mai pretinde un aviz de circulaţie din partea consiliului local, procedeu, de asemenea, nelegal (…). Rugăm să ne comunicaţi  în termen legal modul de  soluţionare a  prezentei plângeri prealabile (...). Cu stimă, Administrator Dobrescu Marian”
Astra  a cerut Consiliului Local Piteşti  reexaminarea şi revocarea hotărârii incriminate. În şedinţa Consiliului Local Piteşti de la sfârşitul lunii martie, aleşii locali au luat act de plângerea prealabilă formulată, însă în  punctul de vedere formulat de Direcţia Administraţie Publică Locală s-a arătat  arată că  hotărârea 50/2008 nu poate fi revocată (principiul irevocabilităţii actelor administrative puse în executare, potrivit căruia se limitează posibilitatea organului administrativ de a reveni asupra  actelor ce le-a emis).
Altfel spus, chiar dacă actul administrativ a fost emis  prin încălcarea unei norme de drept imperative sau prohibitive,  însă şi-a produs deja efectele prin executare,  calea legală de desfiinţarea a actului administrativ ilegal nu mai poate fi  revocarea actului, ci constatarea nulităţii ori anularea  lui numai de către instanţa de judecată competentă.  Cu acest argument,  reprezentanţii Primăriei Piteşti şi-au formulat răspunsul pentru Astra, stabilind că plângerea prealabilă formulată de  transportator nu este admisibilă.
Următorul pas pentru Astra este să se îndrepte în instanţă împotriva Primăriei şi Consiliului Local Piteşti, aşa cum a făcut-o şi în cazul Băbana.
Cristina Stancu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea