Spitalul Judeţean Argeș a achiziţionat 69 de cititoare de carduri de sănătate

#  Marius Pascu, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Argeș: “Suntem  în legalitate!” # Începând cu 1 mai, nicio consultaţie nu mai este decontată fără cardul de sănătate. Cel mai mare spital din Argeș a cumpărat 69 de cititoare de carduri.

De la 1 mai, prezentarea cardului naţional de sănătate este, teoretic, obligatorie pentru persoanele asigurate care se prezintă la cabinetul medicului de familie, în ambulatoriu, la medicul specialist, la farmacie sau la spital, de la aceeaşi dată furnizorul de servicii medicale fiind obligat să solicite cardul de sănătate.

La spital, cardul de sănătate este folosit de două ori. Odată la internare şi odată la externare.
“Sistemul poate fi implementat la Spitalul Județean Argeș. Unitatea a achiziționat  cititoarele de carduri. Am avut, imediat după achiziționare, o perioadă de testare, pentru a vedea  dacă funcționează, dacă este nevoie de reglaje înainte de implementarea sistemului.  Este vorba de 69 de cititoare. Cu certitudine, la 1 Mai suntem în legalitate”, a declarat, săptămâna trecută,  Marius Pascu, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Argeș.
Cardul de sănătate va fi activat la cabinetul medicului de familie, iar asiguratul va primi un cod PIN pe care îl va introduce de fiecare dată când va beneficia de servicii medicale. Pe document se va regăsi ataşat întregul istoric medical al pacientului. Cardul  va fi folosit atât  în situaţii de urgenţă, dar şi la consultaţiile medicale de rutină.

Ce fac cei care nu au carduri

Argeșenii care până la 1 mai nu au intrat încă în posesia cardului de sănătate vor putea beneficia, totuși,  de servicii medicale şi în lipsa documentului electronic. Serviciile acordate fără card vor fi însă atent monitorizate de autorităţi. „Toată lumea trebuie să ştie că aceste situaţii sunt monitorizate separat. Vom avea în sistemul informatic o evidenţă clară a acelor servicii medicale acordate fără a prezenta cardul. În perioada imediat următoare ne vom concentra pe aceste situaţii. Nu dorim ca un pacient care din diverse motive nu a intrat în posesia cardului să nu primească serviciu”, a precizat, săptămâna trecută, Vasile Ciurchea, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Utilizarea cardului naţional de sănătate

De la 1 mai 2015, cardul de sănătate devine singurul instrument de validare şi decontare a serviciilor medicale prevăzute în pachetul de bază, pentru persoanele asigurate cu vârsta de peste 18 ani, conform legislatiei in vigoare.
În asistenţa medicală primară și în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate de medicină dentară utilizarea cardului naţional de sănătate se face la momentul acordării  serviciilor medicale.
În asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, cardul va fi utilizat  la momentul acordării  serviciilor medicale, cu excepţia serviciilor de sănătate conexe actului medical pentru care nu este necesară prezentarea cardului.
În asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitatea reabilitare medicală şi acupunctură utilizarea cardului de sănătate se face la momentul acordării  serviciilor medicale, astfel: a)  pentru consultaţii şi proceduri în cabinet, la momentul acordării; b)  pentru procedurile acordate în baza de tratament prezentarea cardului se face în fiecare zi de tratament / fiecare zi în care se acordă servicii de acupunctură în cadrul curei de tratament
În asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile paraclinice utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate se face, astfel: a) pentru analize de laborator, prezentarea cardului de sănatate se face la momentul recoltării probelor în punctele de recoltare proprii ale furnizoriilor de investigații paraclinice. Pentru serviciile paraclinice de  microbiologie - examene de urină și examene de materii fecale, dacă sunt singurele investigații recomandate, cardul se utilizează  la momentul depunerii probelor la laborator; dacă aceste analize sunt recomadate împreună cu alte analize de laborator, cardul  se utilizează  la momentul recoltării analizelor de laborator. Pentru examinările de histopatologie și citologie care nu se recoltează la furnizorii de investigații paraclinice, probele sunt transmise la laborator însoțite de biletele de trimitere, fără a fi necesară prezentarea cardului de sănătate; b) pentru serviciile medicale paraclinice – investigaţii de radiologie, imagistică medicală, explorări funcţionale şi medicină nucleară utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate se face la momentul efectuării investigaţiilor.

La spital...

În asistenţa medicală spitalicească utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate se face, astfel: a) pentru spitalizarea continuă utilizarea cardului  de sănătate se face la internarea și externarea din spital, cu excepţia următoarelor situaţii: la internare în spital, dacă criteriul la internare este urgenţă medico-chirurgicală; la externare din spital pentru cazurile transferate la un alt spital şi la internare, ca şi caz transferat; la externare, pentru situaţiile în care s-a înregistrat decesul asiguratului. b) pentru spitalizarea de zi prezentarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate se face la fiecare vizită, cu excepţia situaţiilor în care criteriul de internare este urgenţă medico-chirurgicală pentru serviciile acordate în structurile de urgență (camera de gardă/UPU/CPU)

În cazul îngrijirilor paliative

Pentru furnizorii de îngrijiri medicale la domiciliu, respectiv îngrijiri paliative la domiciliu, utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate se face în fiecare zi în care se acordă îngrijiri.
În asistenţa medicală de reabilitare medicală şi recuperare, în sanatorii şi preventorii, cardul se utilizeaza  la internare şi externare.
Pentru dispozitive medicale, este necesară utilizarea cardului de sănătate dacă dispozitivul medical se ridică de către beneficiar de la sediul lucrativ/punctul de lucru al furnizorului de dispozitive medicale. În situaţia în care ridicarea dispozitivului medical de la sediul lucrativ/punctul de lucru al furnizorului de dispozitive medicale se face de către aparţinătorul beneficiarului - membru al familiei (părinte, soţ/soţie, fiu/fiică), împuternicit legal-se utilizează cardul naţional de asigurări sociale de sănătate  sau cartea de identitate/buletinul de identitate/paşaportul  acestuia.
În situaţia în care dispozitivul medical se eliberează prin poştă, curierat, transport propriu ori închiriat prezentarea cardului nu este necesară;

Pentru medicamente

Utilizarea cardului naţional de sănătate pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală, în tratamentul ambulatoriu, se face la momentul ridicării medicamentelor din farmacie, dacă acestea se ridică de către beneficiarul prescripţiei.
În situaţia în care ridicarea medicamentelor de la farmacie se face de către un împuternicit, se utilizează cardul naţional de asigurări sociale de sănătate al împuternicitului sau cartea de identitate/buletinul de identitate/paşaportul, dacă împuternicitul nu poate prezenta card.
Persoanele care, din motive religioase sau de conştiinţă, refuză utilizarea cardului de sănătate, vor solicita, la casa de asigurări de sănatate în evidenţa căreia se află, o adeverinţă de înlocuire a cardului de sănătate. Această adeverinţă are valabilitatea de trei luni.
C.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea