Tot românul cu ochii pe unguri. Că ei decid…

Spiridon Voinescu.
Trec liniştiţi prin valea seacă cu hangerul fără teacă, probabil şi cu pieptul dezgolit. Că merită, că toată lumea se uită la ei. Este vorba de Marko Bela – cel (mai) vestit, alături de întregul U.D.M.R. Care U.D.M.R. este cel mai peţit, cel mai iubit şi către care se îndreaptă toţi ochii românilor. Da, am ajuns la acest paradox, ca o formaţiune politică ce scoate sub 10% la alegeri să decidă viitorul ţării. Şi nu orice formaţiune, ci cea a maghiarilor este cea care decide viitorul românilor. Pentru că, dacă iese de la guvernare cade PDL-ul, dacă rămâne nu vin PSD-ul şi PNL-ul. Partide cu scor mare, de peste 30%, partide istorice, in fine, toată lumea, se milogeşte de U.D.M.R. Iar aceştia se lasă rugaţi şi ofertaţi, cum ştiu ei mai bine, până în ultima secundă. Cu ochii pur şi simplu beliţi (scuze) aşteptăm deciziile maghiarilor noştri, esenţiale şi pentru o parte şi pentru alta a politicii şi, implicit, pentru toţi românii. Ne uităm în gura lor de „nem tudom” şi dăm fuga la dicţionar pentru că nu seamănă deloc cu bulgara de pe vremea lui Ceauşescu, bulgară  pe care abia am uitat-o. Nu mai contează nimic zilele astea, în afară de „Românii au talent” şi de deciziile ungurilor. Nu contează că spitalele se desfiinţează, că bolnavii nu mai au unde să se ducă, nu mai sunt luaţi în seamă oamenii care fac ceva aici. Nimeni nu scrie nimic – sau mai nimic – despre spitalul de la Costeşti, de exemplu, care – sub comanda  Dr. Eduard Ciobanu – a înflorit efectiv, chiar sub criză. Bună ziua domnule doctor, promit să ne vedem zilele astea, aşa cum am stabilit la telefon... Desigur, după ce se decid ungurii, pentru că orice suceală a ungurilor poate determina schimbări inclusiv în spitalele din judeţul Argeş. Că politica…
Total apoliticul preşedinte Traian Băsescu nu s-a sfiit să facă o curte asiduă maghiarilor pentru rămânerea la guvernare. De ce? Atât din dragostea pentru propriul partid dar, mai ales, de frică. Pentru că plecarea ungurilor de la guvernare îi poate aduce lui Băsescu un coşmar mai mare decât cel pe care l-a trăit cu Tăriceanu prim-ministru. Ei bine, acum ar putea să aibă un Ponta sau un Antonescu şef de Guvern. Şi nu mai poate atotputernicul să se joace de-a atotputernicul, ceea ce e grav.
Toată lumea, tot poporul este cu ochii pe „Românii au talent”. Şi românii se înghesuie să dea probe. Unii au ceva talent, alţii sunt catastrofe. Ungurii însă au sigur talent. Şi nu la emisiune, unde contează numai la impresia artistică, ci acolo unde se joacă pe puncte adevărate…

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea