“Liviu Dragnea va rămâne foarte aproape şi va ajuta echipa”

# Vicepreşedintele PSD Argeş, Mariana Badiu, despre demisia lui Liviu Dragnea

Potrivit Marianei Badiu, demisia lui Dragnea din postul de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice  şi promisiunea că luni, în şedinţa Biroului Permanent al PSD, îşi va depune mandatul de preşedinte executiv al partidului, ca urmare a deciziei instanţei de a-l condamna în dosarul "Referendumul", nu pare să schimbe cu nimic influenţele fostului ministru în treburile interne de partid.
Organizaţia PSD Argeş şi-a manifestat solidaritatea faţă de Liviu Dragnea, care, deşi a demisionat, a precizat că se consideră în continuare nevinovat şi că decizia instanţei în cazul său ar reprezenta un precedent periculos pentru oricine doreşte să facă o campanie indiferent la ce nivel, un precedent care poate afecta democraţia şi libertatea partidelor de a îndemna oamenii să vină la vot.
“Dacă aş fi fost în locul lui Liviu Dragnea aş fi  procedat la fel.”
Demisiile  nu-l vor îndepărta însă pe Dragnea din partid, spune vicepreşedintele PSD Argeş, Mariana Badiu.
“Dacă aş fi fost în locul lui Liviu Dragnea, aş fi procedat la fel. Organizaţia PSD i-a trimis deja o scrisoare de susţinere (…). Liviu Dragnea a făcut şi va face o echipă foarte bună cu preşedintele partidului, Victor Ponta. Va rămâne foarte aproape şi va ajuta echipa!”, a declarat Mariana Badiu.
C.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea