Mesajul prefectului județului Argeș cu prilejul zilei de 21 mai, Ziua Eroilor

Buna ziua și Hristos S-a Înălțat!
Doamnelor și domnilor,
Distinși invitati,
Pentru români, Sfânta Sărbătoare a Înălţării Domnului înseamnă şi Ziua Eroilor. În acest an, ca o orânduire în plus, îi cinstim și pe Sfinții Împărați Constantin și Elena. Iată, așadar, o zi cu triplă însemnătate pentru poporul nostru, atât din punct de vedere spiritual și religios, cât și din punct de vedere istoric și moral. Este o zi în care avem datoria să cinstim și să ne amintim cu recunoştinţă de jertfele tuturor celor care s-au luptat să existăm de-a lungul istoriei, să avem o ţară independentă şi suverană, în care să trăim liberi.
Este o zi în care, începând cu 4 mai 1920, s-a stabilit ca sărbătoarea Înălţării să fie şi Ziua Eroilor. În acea vreme, la scurt timp după terminarea și urmele Primului Război Mondial, România și-a găsit resursele și capacitatea să ierte, fiind prima dintre țările care a onorat pe eroii străini deopotrivă cu propriii săi eroi.
E ziua când ne înclinăm frunţile şi rostim o rugăciune pentru sufletele celor care au pierit departe de cei dragi, pentru o cauză nobilă și pentru ca astăzi să vorbim despre o Românie Mare, cu valori profund păstrate în conștiința colectivă ș în istorie. Poate n-ar fi rău să facem acest lucru mai des, dat fiind faptul că ne bucurăm de aceste valori fundamentale, trăim liberi şi în pace pentru că ei şi-au dat viaţa. Le datorăm mai mult decât recunoştinţă, le datorăm existenţa noastră ca neam, ca ţară, ca individ.
Mulțumesc tuturor autorităților locale care au ales ca astăzi să marcheze Ziua Eroilor, cinstind înaintașii și apreciind prezentul, le mulțumesc tuturor ales să fiți prezenți la aceste momente, marcând simbolic ceea ce eroii trecutului au făcut pentru noi.
Totodată, transmit un sincer La mulți ani și multă sănătate tuturor celor care poartă numele Sfinților Constantin și Elena!

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea