Teatrul Al. Davila, reprezentantul României la al XVI-lea Festival Cultural European din Alger

În perioada de 10-25.05.a.c. s-a desfăşurat la Alger cel de al XVI-lea Festival Cultural European organizat de misiunea U.E. cu sprijinul statelor membre. Festivalul se bucură de un real succes în rândul publicului algerian, intrările la spectacole fiind gratuite. În acest an în afara capitalei Alger au mai fost organizate prezentări în oraşele Oran, Constantin şi Bejaia. Mass-media algeriană a acordat o importanţă deosebită evenimentului.
România a fost reprezentată de un colectiv al teatrului Al. Davila din Piteşti care a prezentat piesa ’’Edith Piaf dans le turbillon de la Chance’’ a regizorului Matei Varodi.  Realizată după cartea ’’Au bal de la Chance’’ a celebrei cântăreţe franceze, piesa îşi propune să marcheze principalele momente ale tumultoasei vieţi a artistei. Actriţa Ramona Olteanu, acompaniată la pian de George Popa, reuşeşte o performanţă de excepţie, punctată de şlagărele celebrei cântăreţe, care a încântat publicul (cca. 400 de persoane) prezent în amfiteatrul Radio Algerie.
La încheierea spectacolului ambasadorii Franţei şi Spaniei au ţinut să felicite călduros artista şi colectivul care a însoţit-o. Reprezentantul Franţei consideră că piesa ar putea avea succes şi în Franţa.
În dimineaţa zilei de 23.05.a.c. Ramona Olteanu a acordat un interviu la televiziunea algeriană. România a reuşit o prezenţă remarcată în cadrul ediţiei din acest an a Festivalului.
Spectacolul a făcut, de asemenea, o propagandă adecvată Piteştiului într-o ţară în care Dacia Logan a fost autoturismul cel mai vândut în 2015.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea