Elisa Ştirbei soţia-trofeu pe care Ion I C Brătianu a smuls-o din brațele rivalului Marghiloman

Luni, 08 Iunie 2015 00:00

Cine este femeia care i-a stat alături celui mai mare om de stat al României – Ion I.C. Brătianu - politicianul  căruia istoria îi atribuie un merit colosal pentru Unirea de la 1918
Primul copil al fiului lui Barbu Ştirbei - Alexandru B. Ştirbei,  Elisa, cea care mai târziu  devenea soția lui Ion I C Brătianu (cunoscut ca Ionel Brătianu) este descendenta unei familii care dat țării doi domnitori: Gheorghe Bibescu- domn al Ţării Româneşti (1842-1848) şi fratele lui, Barbu Ştirbei- domn al Ţării Româneşti (1849-1853; 1854-1856), bunicul Elisei. S-a născut la Buftea, în Palatul construit  de tatăl ei, care se află în stare bună şi astăzi. ,, Când m-am născut eu, scria Elisa, în cartea ei şi a lui Ion I.C Brătianu, intitulată Memorii involuntare, Unirea Principatelor abia se înfăptuise de 11 ani. Mama era moldoveancă, tata muntean. Tata, născut la Paris, la 1 august 1837, (...) şi-a petrecut aproape întreaga copilărie şi tinereţe în Franţa; a fost elev la Saint Cyr, apoi la Saumur, ofiţer în serviciul Franţei până la izbucnirea războiului cu Italia din 1859, când tatăl său i-a poruncit- spre marea sa mâhnire- să părăsescă rândurile armatei franceze şi să se întoarcă în ţară. Fostul domn Barbu Ştirbei (numit frecvent „ Prinţul” şi înainte dar şi după domnie, al cărui cuvânt era literă de lege în vremea lui) găsea inoportună prezenţa unui român într-o acţiune împotriva Austriei”.
Ambii părinţi, scria Elisa „erau proprietari de moşii întinse ca suprafaţă, rău arendate, rău cultivate (...). În timpul primei mele copilării, părinţii erau destul de strâmtoraţi, (...) petrecând la ţară cea mai mare parte a anului,  mai ales la Buftea(...). Pentru acest motiv, casa părintescă de la Buftea, cu stejarii seculari din parc, îmi este mai dragă decât cea din Bucureşti, de pe Podul Mogoşoaiei (astăzi Calea Victoriei)”.

Nu a făcut liceul, dar a fost o femeie deosebit de cultă

Elisa a învăţat în particular la Palatul Ştirbei din Buftea cu fratele ei, Barbu şi cu sora sa, Elena și, deși nu a făcut liceul, a fost o femeie deosebit de cultă.
„Dintre profesori, Ioan Slavici a avut cea mai mare influenţă asupra mea. El mi-a făcut cunoscute versurile lui Eminescu. A fost un moment de cea mai mare importanţă pentru dezvolatrea mea spirituală” scria  Elisa în memoriile sale.

Drama copilăriei

Copilăria i-a fost marcată de o cumplită tragedie. “Mama a murit în 1885, la numai 34 de ani, la naşterea celui de-al optulea copil, Ioana, şi timp îndelungat n-am cunoscut decât mâhnirea, boala şi disperarea”, mai scrie Elisa (după 10 ani de la această tragedie, la 2 martie 1895, moare, la doar 57 de ani, şi tatăl Elisei, Alexandru Ştirbei, lăsând în urmă opt copii).
La 20 de ani, Elisa se măritase, la îndemnul tatălui ei, cu Alexandru Marghiloman (1854-1925), nimeni altul decât viitorul şef al Partidului Conservator, doctor în drept şi în ştiinţe politice la Paris, de mai multe ori ministru şi prim-ministru, care era cu 16 ani mai mare ca ea.

Ionel Brătianu a luat-o din brațele rivalului conservator

La sfârşitul lui 1906 - începutul anului 1907, Elisa Brătianu s-a căsătorit cu Ion (Ionel) I.C. Brătianu.
“Mai exact, Ion I.C. Brătianu s-a căsătorit cu Elisa Ştirbei, potrivit Certificatului lor de căsătorie nr. 11, eliberat de Primăria comunei Bucoveni, Plasa Bucoveni, judeţul Ilfov, în 3 martie 1907. În ziua următoare, 4 martie, preotul paroh Ilie Teodorescu, de la Biserica Amzei a celebrat căsătoria lor religioasă în Palatul Ştirbei din Bucureşti. Naşi le-au fost fratele său, Constantin I.C. Brătianu şi (Maria) Balş” arată Simona Șerban, directorul centrului de Cultură Brătianu

Relațiile cu familia Brătianu

Relaţiile Elisei Brătianu cu familia lui Ionel sunt relatate în memoriile scrise de Sabina Cantacuzino, sora lui Ionel Brătianu, intitulate ” Din viaţa familiei  Ion C. Brătianu”
„După moartea mamei (3 februarie 1920) când s-a stabilit acolo Ionel cu Elisa”, scrie Sabina Cantacuzino în cartea ei,  “deşi cunoşteam simţămintele ei ostile pentru acest locaş, mai licărea speranţa că faptul chiar de a deveni stăpână o va împăca cu locul unde timp de 13 ani făcuse atâtea neajunsuri mamei, care nu ştia prin ce concesiuni şi înlesniri să o împace. Iluzia fu scurtă. Ionel, voind să o atragă şi s-o lege de locul ce-i era aşa de scump, nu ştiu cum să realizeze mai repede toate dorinţele ce exprimase până atunci. Îi cedă direcţiunea grădinilor, păsărilor şi a întregului domeniu al activităţii mamei. Dar pe cât păruse de doritoare să facă îmbunătăţiri şi pe cât o criticase pe mama, deodată îi pieri pofta de a înfaptui ceva. Ceru îndată tăierea tututror copacilor dimprejurul casei, plantaţi de tata şi crescuţi odată cu noi. Aici Ionel fu inexorabil şi dânsa, sub pretextul că nu are mână liberă, lăsă în paragină toată grădina de lângă casă”.
Cumnata Elisei continuă  arătând că “de unde până acum, Florica era centrul în care mama ne aduna pe toţi în jurul ei (...) cu mici, cu mari, ea devenea Casa Elisei. Şi dat fiind caracterul ei, întrevedeam ce o să urmeze”.

“Gelozie morbidă”

Familia Ştirbei,  deci rudele Elisei, este adusă tot mai des la Vila Florica. „Elisa nu ştia cum să ne elimine din intitmitatea bărbatului ei, gelozia morbidă o rodea şi pentru a ne înlocui, atrăgea pe frate-său cu fetele lui (...). În Bucureşti şi la Florica, Brătienii mergeau din ce în ce mai puţin. Ştirbeii din ce în ce mai mult în casa lui Ionel”.

Tensiuni și iar tensiuni

În 1927, scrie Sabina Cantacuzino în cartea ei, „când Ionel ne fu răpit în câteva zile şi îl dusărăm la Florica, lângă mama şi tata, până la parastasul de nouă zile se împăcase în inima ei cu noi toţi deoarece îi era urât să rămână singură în casa ei. Dormeam în camera cea mare de sus, alături de a Elisei şi de a lui Ionel (...). Într-una din nopţi am auzit-o umblând prin intrare şi la întrebarea mea, îmi spuse că arsese toată corespondenţa ei cu Ionel. Cum, Elisa, ai putut face un astfel de lucru? Viaţa lui Ionel interesează toată ţara, dacă nu acum, generaţiile viitoare vor dori sa-i cunoască toate laturile sufletului său, şi cea sentimentală nu este mai puţin interesantă. Te-ai şters din istoria lui. Rămase cam mortificată de această perspectivă dar pretindea că este prea târziu”.
Elisa a avut, în acea perioadă relaţii tensionate chiar şi cu fratele ei Barbu, cu care „a rupt orice fel de relaţii”, iar raporturile ei cu  Sabina s-au schimbat din rău în mai rău. Mai întâi, sub pretextul că nu are o cameră să-i dea, a refuzat s-o primească la parastasul de un an al lui Ionel, cu o zi mai devreme cum ceruse ea. Ca  urmare, „după dureroasa slujbă plecai direct la gară (...). Nezărindu-mă nicăieri, simţii urmarea purtării ei şi trimise la gară pe sora ei Marieta Balş să mă aducă înapoi. Mulţumii acesteia şi îi spusei că prefer să fiu singură”.
De la jumătatea anului 1928 a urmat o îmbunătăţire a relaţiilor dintre cele două cumnate şi, după ce s-au reîntâlnit la Florica, s-au simţit bine şi la Cumpăna. Din nefericire, în câteva luni raporturile dintre ele se deteriorează din nou, Elisa refuzând să mai meargă la Florica în timp ce Sabina era acolo, acuzând-o totodată de minciună. Ca urmare „hotărâi, scrie Sabina, să nu mai am a face cu dânsa”.

Relațiile tensionate cu familia Brătianu continuă

Iată un alt episod neplăcut al acestor relaţii dintre Elisa şi Sabina, petrecut a doua zi după înmormântarea lui Vintilă I.C. Brătianu, la 24 decembrie 1930. „Văzui, scrie Sabina, că florile pe mormintele din criptă erau cu totul prăpădite. (...) De aceea cerui Elisei voie să tai câteva crăci de mahonia şi merişor pentru a le înlocui (...). Nu, nu-ţi dau voie să-mi devastezi grădina, a fost răspunsul ei spre mirarea celor prezenţi”. Sigur, purtarea ei a nemulţumit-o profund pe Sabina, iar ca urmare a rupt orice relaţii cu ea. De atunci „de câte ori trec prin faţa Floricăi sau la aniversări, ma duc la biserică, duc flori, dar nu mai intru în casă, nu mai iau parte la niciun dejun în zilele de parastas”.
Concluziile  Sabinei sunt că tot ceea ce face Elisa „porneşte dintr-o gelozie patologică, o invidie nemăsurată. Cât a trăit mama, l-a chinuit pe Ionel ca să-l despartă de dânsa  şi să-i facă la Florica viaţa amară. După moartea ei, s-a înverşunat asupra întregii familii şi în special asupra mea, căci simţea legăturile mai strânse din cea  mai mică copilărie care ne uneau. Toate scenele după moartea lui Ionel tot de acolo veneau: eram încă solidari şi după moarte, ţineam prea mult la el, la Florica, împrejurul căreia pluteau încă amintirile vieţii noastre comune. La câte scene nu am asistat, chiar faţă de străini, când îi spunea lucruri jignitoare, la care alt bărbat ar fi răspuns drastic. El tăcea, se uita lung la ea şi schimba vorba, adresându-se la altcineva”.
Este mai mult decât evident că cele două cumnate, Elisa şi Sabina, deosebit de apreciate în vremea lor, nu s-au înţeles.
La un an după moartea lui Ionel Brătianu, văduva, fraţii, surorile, prietenii şi foştii săi colaboratori s-au strâns pentru a întemeia o instituţie culturală, care să-i poarte numele. Piatra de temelie a Bibliotecii Ion I.C. Brătianu s-a pus, potrivit  Actului de Fondaţiune semnat de 13 persoane, dintre care trebuie menționați fraţii Constantin şi Vintilă I.C. Brătianu, Elisa Brătianu, Nicolae Iorga, I.G. Duca, George Fotino în 5 iunie 1929. Potrivit legilor ţării, acestei instituţii i s-a acordat personalitate juridică; şi câteva luni mai târziu, (...) Elisa Brătianu i-a dăruit averea sa proprie – terenul de aproape cinci mii de metri pătraţi cu două mari imobile din str. Biserica Amzei nr. 5-7, unde locuise cu soţul său- iar Vintilă şi Constantin I.C. Brătianu au dăruit cele aproape 6.000 de volume de la Florica, volume care prin testamentul lui Ion I.C. Brătianu, scris cu un an înaintea morţii sale, fuseseră lăsate fraţilor.
Astfel s-a ridicat monumentul cel trainic care astăzi este „Biblioteca Ion I.C. Brătianu”, în prelungirea biroului în care atâţia ani Ion I.C. Brătianu  a lucrat şi a vegheat pentru binele acestei ţări şi care trebuie, conform dorinţei stipulate în actul de donaţie al Doamnei, să rămână aşa cum a fost în ziua morţii soţului său. Noul lăcaş de cultură s-a realizat după planurile  arhitectului Petre Antonescu (1873-1965) şi potrivit exigenţelor biblioteconomiei moderne”.
Elisa s-a ocupat cu multă atenţie și de realizarea statuii din granit a lui Ion I.C. Brătianu- ridicată în faţa Aşezământului Cultural şi dezvelită în 28 noiembrie 1938.

Alungată din casă, a ajuns să confecționeze papuci

În paralel cu aceste preocupări, Elisa  şi-a cumpărat în aceşti ani două proprietăţi. E vorba mai întâi de casa de la Cumpăna şi de o altă proprietate - o casă veche turcească la Balcic, unde se ducea la mare, primăvara şi toamna.
“După alungarea ei din casă în 1948, s-a mutat în locuinţa surorii cumnatului ei, Magdalena V. Beldiman, născută Rosetti. Neavând niciun venit, a început să adune cârpe vechi din care făcea papuci de casă pe care-i vindea şi astfel îşi câştiga minimul de existenţă. Această îndeletnicire a  Elisei era puţin mai veche deoarece încă din timpul secetei şi foametei din Moldova din anii 1945-1946 a început să confecţioneze papuci pentru copiii aduşi la Bucureşti, de Guvernul României, din această parte a ţării pentru a-i ocroti”, mai spune Simona Șerban, directorul Centrului de Cultutură Brătianu
Elisa Brătianu a murit la 13 mai 1957, la vârsta de 87 de ani, în urma unui şoc traumatic produs de a treia fractură a aceluiaşi genunchi. A fost înmormântată două zile mai târziu  în cavoul familiei Rosetti, aflat în cimitirul Bellu, din Bucureşti, unde-şi dorm somnul de veci mai mulţi descendenţi ai familiei Rosetti. La capul Elisei Brătianu se află o piatră de granit în formă de cruce pe care e gravată o coroană regală ce ilustrează descendenţa ei domnească. C.S.